Benutzer:Christian/Nikodemus von Tismana

Aus Orthpedia
Wechseln zu:Navigation, Suche

Sfântul Nicodim Sfântul Nicodim era de neam valah din sudul Dunării, după mamă înrudindu-se cu domnitorii Basarabi și după tată, înrudindu-se cu cneazul Lazăr al Serbiei. Din dorința de a-și dedica viața lui Dumnezeu, la 16 ani părăsește în ascuns casa părintească din Prilep (acum în Republica Macedonia) și cu ajutorul unor călugări athoniți ajunge la Mănăstirea Hilandaru, din Sfântul Munte Athos. Aici își desăvârșește învățătura, deprinzând limba slavonă și limba greacă, inițiindu-se în arta athonită: caligrafie, pictură, argintărie, arhitectură, zidărie, dogărit,etc.

În Țara Românească, Sfântul Nicodim a venit prin chemare divină, cu misiunea de a ridica o mănăstire într-un loc ales de Dumnezeu. Documentele istorice menționează mai multe mănăstiri – ctitorii ale sfântului: Vratna și Mănăstirița (în Serbia), Vodița, și Tismana, (în Țara Românească) și Prislop (în Țara Hațegului).

Împreună cu el, Cuviosul Nicodim aduce un grup de călugări organizați în viață de obște și trăitori în rugăciunea inimii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul. Locul de rugăciune, priveghere și odihnă al Cuviosului, a fost în grota aflată pe stânca de lângă mănăstire. Cuviosul Nicodim a fost solicitat să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol, în anul 1375 ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346. Patriarhul Filotei al Constantinopolului l-a apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele de sfinte moaște și l-a făcut arhimandrit, Mănăstirea Tismana devenind „Marea Lavră” și prima arhimandrie din țară.

La Mănăstirea Tismana, Cuviosul Nicodim a întemeiat o vestită școală de caligrafie cu copiști de cărți bisericești în diverse limbi. El însuși în anul 1405 a caligrafiat și miniat un Tetravanghel pe pergament pe care l-a ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, o capodoperă a epocii. Este cea mai veche carte datată din Țara Românească cu cea mai veche ferecătură și se află la Muzeul Național de Istorie din București. Cuviosul Nicodim s-a mutat la cele veșnice la 26 decembrie 1406 și a fost îngropat în mormântul din pridvorul bisericii, pe care și l-a săpat dinainte. Acum o candelă neadormită veghează acest loc unde i s-au odihnit sfintele moaște.

https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Tismana

Nicodim de la Tismana Sfântul Nicodim de la Tismana (n. circa 1320?, Prilep, d. 26 decembrie 1406, Tismana) a fost un arhimandrit, întemeietorul mănăstirilor Vodița și Tismana din Oltenia și a mănăstirii Vișina pe valea Jiului. Pentru tot ce a făcut pentru ortodoxism și neamul românesc este considerat ocrotitorul Olteniei.

Nicodim și-a primit numele de monah la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, unde a ajuns în fruntea obștei. A făcut parte din delegația care în anul 1375 a mediat la Constantinopol ridicarea anatemei asupra Patriarhiei sârbești, misiune îndeplinită cu un succes așa de mare, că a fost numit arhimandrit de către Patriarhul Filotei.

Urmându-și chemarea, în anul 1369 a traversat Dunărea înot în dreptul orașului Ursa (azi Orșova), și a întemeiat prima sa mănăstire, Vodița ("Apița", sau "Apoasa"). Totuși, consideră că nu și-a îndeplinit chemarea, ca urmare continuă căutările și găsește un loc pe care îl consideră ideal, unde în 1377 începe zidirea mănăstirii Tismana.

Spre sfârșitul vieții s-a retras la Mănăstirea Prislop, unde a caligrafiat un Tetravanghel, considerat cea mai veche carte datată din Țara Românească.

„Numeroase amănunte din viața și activitatea sfântului Nicodim nu ne sunt cunoscute, dar măreția persoanei lui l-a impus în conștiința și dragostea poporului român, nu numai ca reorganizator al vieții monahale după modelul de la sfântul Munte Athos, ctitor de biserici și mănăstiri, talentat miniaturist, ci și ca sfânt, mare făcător de minuni.” https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicodim_de_la_Tismana

Nikodim von Tismana Gedenktag: 26. Dezember

Der heilige Nikodim von Tismana (latinisiert Nicodemus von Tismana) wurde 1320 in Serbien als Verwandter des serbischen Prinzen und Heiligen Lazar Hrebeljanović (1329-1389) geboren.

1335 trat der junge Adlige als Mönch in das serbische Kloster Chilandar (Μονή Χιλανδαρίου) auf dem heiligen Berg Athos ein.

1338 erhielt er hier seinen Namen Nikodim, 1341 wurde er Hierodiakon und 1343 Hieromönch.

Danach lebte er mehrere Jahre in der Wildnis des Heiligen Berges, um das innere Gebet zu pflegen. Hierdurch erhielt er die Gabe der Hellsichtigkeit und wurde zum vielbesuchten Altvater.

Nach dem Tode seines Abtes wurde er unerwartet zu dessen Nachfolger berufen. Er öffnete mit weiser Voraussicht das Kloster Chilandar auch für Mönche aus Griechenland, Bulgarien und Rumänien. Damit legte er die Grundlage für ein außergewöhnliches Wachstum des Klosters.

1369 zog er auf ein göttliches Gesicht hin in das bereits von rumänischen Eremiten bewohnte Vodiţa-Tal und gründete dort mit Hilfe des gottesfürchtigen Fürsten Vladislav I. und anderer Adliger das Mănăstirea Vodiţa (Kloster Vodiţa) zu Ehren des heiligen Antonios, dem Vater aller Mönche.

1377 leitete er das durch den wallachischen Fürsten Radu Vodă (1377-1385) zu Beginn seiner Herrschaft gestiftete Mănăstirea Tismana (Kloster Tismana) und organisierte es nach athonitischem Vorbild, wodurch er es zu hoher Blüte brachte. Dieses Kloster gilt bis heute als die Wiege des rumänischen Mönchtums. Seine Wände sind noch immer mit Fresken von der Hand des Heiligen geschmückt.

Beide Klöster wurden durch die intensiv gelebte hesychastische Tradition zu festen Bollwerken des Glaubens und des Gebetes für das rumänische orthodoxe Volk, welches durch den römisch-katholischen Proselytismus von Ungarn her bedroht wurde.

Nikodim von Tismana entschlief in der Freude des Herrn am 26. Dezember 1406 und fand im Mănăstirea Tismana seine letzte Ruhestätte. Er wurde durch den Heiligen Synod der Rumänisch-Orthodoxen Kirche im Jahre 1955 als Heiliger eingetragen.

Literatur Das Synaxarion - die Leben der Heiligen der Orthodoxen Kirche. In 2 Bänden. Gestützt auf die 6-bändige Ausgabe des Hl. Klosters Simonos Petra. Erster Band. September bis Februar, Kloster des Hl. Johannes des Vorläufers, Chania (Kreta) 2006, ISBN 960-88698-0-3, S. 510. Pr. Mihai Zorilă: Viața și activitatea Sf. Nicodim de la Tismana, 1991. Ranko Jakovljevic, Put svetog Nikodima, Beograd, 2006. Mănăstirea Tismana Mănăstirea Tismana este cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească, având un rol primordial în menținerea credinței ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani. Mănăstirea se află pe teritoriul orașului Tismana din județul Gorj, la 36 de km de orașul Târgu-Jiu.

Scurt istoric Mănăstirea Tismana este cel mai vechi așezământ monahal încă în funcțiune din Țara Românească. Construită tot prin râvna cuviosului Nicodim, sora ei, Mănăstirea Vodița, a fost distrusă la puțin timp după construire (mai apoi s-a construit Vodița 2, unde Nicodim a revenit de la Tismana), singura citadelă a ortodoxiei noastre rămânând, timp de peste șase veacuri, Mănăstirea Tismana. Deoarece cu Vladislav I (Vlaicu Vodă, 1364-1377) începe pomelnicul mănăstirii, fratele lui Vlaicu, Radu I Vodă asociat la domnie din 1372, fiind al doilea în pomelnic, istoricul Alexandru Ștefulescu susținea că la începutul domniei lui Vlaicu Vodă între anii 1364-1366 s-au construit mai întâi biserici din lemn și s-au făcut danii prin hrisov. "Tot ceea ce se făcea danie mănăstirii Vodița s-a dat și Tismanei - afirma istoricul - amândouă mănăstirile fiind sub conducerea unuia și aceluiași stareț, Nicodim".[1] Abia după aceea a început construcția Vodiței din zid, iar sub Radu I Vodă, cea a bisericii din zid a Tismanei.

Mănăstirea Tismana este așezată pe un vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite și stâncoase, lângă gura Peșterii Sfântului Nicodim și de sub ale cărei ziduri izvorăște apa, rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de cca 40 m în râul Tismana. Celebrul călător – diaconul Paul de Alep, împreună cu Patriarhul Macarie al Antiohiei, au vizitat mănăstirea Tismana în iulie 1657 și menționează în cartea sa, scrisă în limba arabă, „Note de călătorie”, printre altele: "În adevăr, ea nu mai are seamăn nici în această țară, nici în alta, prin frumusețea locului și a așezării, prin mulțimea apelor sale și întărirea pe care o are, ajutată și de ocrotirea zidurilor sale înconjurătoare.”[2]

Ctitorul mănăstirii este Cuviosul Nicodim cel Sfințit de la Tismana (1310–1406) – lui îi aparține alegerea a arhitecturii și a decorațiunilor acesteia. Construcția din zid a fost realizată cu sprijinul material al domnitorilor Basarabi: Radu I (1377–1383) și fiii acestuia Dan I (1383–1386) și Mircea cel Bătrân (1386–1418).

Cuviosul Nicodim a înființat la Tismana prima școală din țară de caligrafi și copiști de cărți bisericești în diverse limbi. Tot aici a funcționat prima școală de călugări învățați dintre care se recrutau viitorii episcopi, mitropoliți, dieci pentru cancelariile domnești și boierești. Aici s-au păstrat cele mai vechi documente începând cu sec. al XIV-lea care au pus bazele istoriografiei românești. Obiecte foarte valoroase au fost duse în Primul Război Mondial la Moscova spre păstrare.[3]

În anul 1406 a avut loc la Mănăstirea Tismana întâlnirea lui Mircea cel Bătrân cu regele austro-ungar Sigismund de Luxemburg în încercarea unei alianțe împotriva turcilor, prezent fiind și Cuviinciosul Nicodim.[3] În 1458 mănăstirea l-a găzduit pe Vlad Țepeș, și tot aici s-a ascuns Neagoe Basarab de teama lui Mihnea cel Rău. Ulterior a fost distrusă de un incendiu și rezidită în 1542.

La 12 mai 1818 Ioan Gheorghe Caragea a orânduit spre paza mănăstirii 26 panduri. Mănăstirea Tismana a fost locul unde Tudor Vladimirescu a organizat revolta sa antifanariotă. Aici, el a lansat Proclamația de la Padeș din 22 ianuarie. Tot Tudor Vladimirescu a întărit garnizoana mănăstirii.

La Tismana, picturi murale cu o valoare artistică deosebită, executate de Dobromir cel Tânăr din Târgoviște, în 1564, împodobesc pronaosul; din 1732, executate de echipa Ranite Grigorie, în naos, repictată în frescă de Dumitru Diaconu, în 1766; aici s-a nevoit și înduhovnicit Cuviosul Nicodim de la Tismana (1406), de neam valah.[3] Actuala biserică este o construcție mult schimbată din anul 1855, clădită în stil romanic, cu elemente de decorație neogotică.

https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Tismana

Tismana Lăcaşuri de cult Un fapt istoric de mare importanţă pentru continuitatea noastră în spaţiul carpatic este bine dovedit la Tismana. Toate lăcaşurile de cult de pe teritoriul oraşului Tismana au fost construite pe locul sau lângă vechi biserici creştine de lemn, care la rândul lor au fost construite pe vechi locuri de cult getice, „păgâne”, care au fost mai apoi creştinate. Vechile denumiri de cult precreştin au fost adaptate, bisericile purtând pecetea hramurilor creştine.

Astfel, „locul amenajat” („diz” + „meni”) pentru întruniri păgâne în perioada precreștină, legate de cultul mamei, este creștinat prin construcția unei biserici întru "adormirea prea Sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu născătoarea și pururea fecioara Maria". Se începe amenajarea platoului Pișători, în partea de est, cu blocuri de sigă și tiranți din lemn de tisă. La mijloc, pe vremea lui Vlaicu Vodă, Nicodim Grâcic[4] (grecul), călugăr sârb după mamă dar din tată grec[5], este chemat de Lazăr Despotul Serbiei și construiește prima biserică din tisă. Prin poziția naturală, având alură de cetate, era numită “Tis” + “meana”, de unde denumirile Tismeana sau Tismena, apoi Tismana, amintită în documentele lui Vladislav Vodă (1364-1373) fiind primul ctitor înscris în pomelnicul mânăstirii Tismana, daniile ce le făcuse Vodiței le făcuse și Tismanei.[6]

„Tismana nu se reducea numai la mănăstirea Tismana: o lavră adevărată, o colonie de călugări mișuna în schiturile de pe munte ca și la muntele Atos"[7] Așa s-a construit Biserica schitului din vârful muntelui Cioclovina, la depărtare de 5 km de mănăstire dar și biserica din Cioclovina de jos, în locul numit și Padina Viilor, tot din piatră pe locul celei vechi. Cele mai vechi lăcașuri de cult avizate de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (C.N.M.A.S.I.) sunt:

Mănăstirea Tismana atestată prin hrisovul lui Dan Vodă, dat în Argeș la 3 oct. 1385, biserica fiind mai veche[8], alte detalii în Anuarul Mitropoliei Olteniei[9] astfel: Radu Vodă (1374-1384) înlocuiește biserica din lemn la 1374, cu o biserică din zid, fiind terminată de Dan Vodă fiul lui Radu, la 1385, Mircea Vodă "isprăvind ce era nesfârșit". Paraclisul cu o turlă este zidit din piatră pe vremea lui Matei Basarab, la 1650[10]. Inițial era destinat modernizării bolniței mânăstirii care exista la orice mânăstire de tip athonit dar după un incendiu a fost restaurat la 1772, suferă stricăciuni în luptele dintre turci și austrieci, din nou refăcut la 1782 și târnosit în paraclis cu hramul Sf. Ilie, în sec al XIX-lea. Schitul Cioclovina de Jos, datat din anul 1715. [11] În 1668, se amintește pe Cioclovina de o biserică din lemn căreia Radu postelnicul Știrbei îi dăruiește o vie, pe locul căreia s-a ridicat la 1715 biserica schitului de astăzi și chiliile. Zugrav Mihail Tutandin din Tismana. Printre donatori: Arhim. m-rii Tismana Spiridon, Nicodim egum. m-rii Tismana. Se dovedește însă că Cioclovina era locuită de încă din sec. al XVI-lea deoarece caligraful Macarie scrie aici o psaltire în anul 1573.[12] Schitul Cioclovina de Sus, clasificat la 1714 [13] este zidit după Anuarul Mitropoliei Olteniei[14] în anul 1711 de serdarul Cantacuzino. A fost refăcut în anii 2004- 2005, ÎPS Teofan sfințind Schitul Cioclovina de Sus la 06.08.2005, cu hramul Schimbarea la Față a Domnului (Pobrejenia) Ctitor este și Obedeanu Pătru, mare serdar și armaș, care a mai făcut danii bisericii Ișalnița Dolj, bisericii Dobrosloveni, Olt și la manastirea Jitianu - Dolj. Biserica „Buna Vestire” de la intrarea în defileul Văii Tismanei, atestată în anul 1720[15], pe locul alteia mai vechi. Biserica din lemn din satul Gornovița, datată din anul 1764 monument istoric[16], asigurată. Biserica din lemn din satul Pocruia, monument istoric[17]. Biserica din satul Sohodol, datată din anul 1720[18] Biserica din zid construită în 1901. https://ro.wikipedia.org/wiki/Tismana

Tismana II Tismana ist eine Kleinstadt in der rumänischen Walachei im Kreis Gorj.

Besonders bekannt ist der in den Transsilvanischen Alpen gelegene Ort durch das rumänisch-orthodoxe Kloster Tismana. Dieses ist das älteste noch vorhandene Kloster in der Walachei.

Ein erstes Kloster am Ort errichtete Fürst Radu II. (1377–1383). Es sollte dazu dienen, dem sich im nahe gelegenen Ungarn ausbreitenden Katholizismus an der Grenze ein geistiges Bollwerk entgegenzusetzen.

Dank reichhaltiger Schenkungen besaß das Kloster bereits kurz darauf zehn Dörfer im näheren Umfeld, weitere zehn Dörfer im heutigen Serbien, zehn Zigeunersiedlungen, die Zollämter bei Calafat, Balta Bistrețului und Vâlcan, den Zehnt der Kupfererzgruben von Bratilovo, sowie umfangreiche Agrarflächen.

Nachdem das Kloster in den folgenden Jahrhunderten wieder verfiel, ließ Fürst Radu cel Mare (Radu der Große, 1495–1508) ein neues Kloster am Ort errichten.

Der Ort entstand im 15./16. Jahrhundert um das Kloster herum und ist heute ein wichtiges rumänisches Zentrum der Holzindustrie. International bekannt ist der Ort neben dem Kloster auch durch die Handwerkergenossenschaft „Arta casnică“, deren Kunsthandwerk international vertrieben wird.

2004 erhielt Tismana den Status einer Stadt.

Tismana

"Mînăstirea Tismana" de Alexandru Ștefulescu, ediția a II.a, București, 1903. Textul exact: "Cel dintâi donator, de și nu deadreptul a fost Vlaislav Vodă (1364-72)de oare-ce tot ce dăruise m-rii Vodița a trecut și la Tismana, ambele m-ri fiind sub conducerea unuia și aceluiași stareț. Nicodem, pentru care Vladislav-Vodă s'a și trecut în fruntea pomelnicului m-rii Tismana". Cu nota de subsol 2) "A se vedea crisovul m-rii Vodița în întregime în Partea I-a". Vedeți scest hrisov în cartea "Nicolae N. Tomoniu - Sfantul Nicodim de la Tismana", Editura “Semanatorul - online”, 2010, pag 226
"Călători străini despre țările române", vol. VI, Editura științifica și enciclopedică, București, 1976, pagina 197
Lăcașe de cult, CIMEC
Nicolae Dobrescu - ÎNTEMEIEREA MITROPOLIILOR și a celor dintâi mănăstiri din țară, BUCUREȘTI, TIPOGRAFIA CĂRȚILOR BISERICEȘTI, 1906, pag. 65
Născut la Castoria conform lui Paul de Alep și la Prilep conform vechilor minee sârbești și o cronică bulgară
O rațiune a lui Vladislav de a face două mânăstiri constă în cutuma că nu poți fi arhimandrit dacă nu slujești două mânăstiri. Cealaltă rațiune, Vodița era pândită de expansiunea imperiului otoman
ibidem, Anuarul Mitropoliei Olteniei
clasificare C.N.M.A.S.I. - 25 B 262 - oraș Tismana - Mănăstirea Tismana, sec. XIV-XVIII, Biserica Adormirea Maicii Domnului, 1364-1373, cu frescă din 1563 în pronaos și 1732 în naos; Paraclisul Sf. Ilie, 1650 refăcut 1782; Chilii și casa Stareției, sec. XVII, refăcută sec. XIX; Turn clopotniță; Incinta cu turnurile de colț, 1646-1651.
SFÂNTA MITROPOLIE A OLTENIEI, RÂMNICULUI Șl SEVERINULUI - Vieața Bisericească în Oltenia - ANUARUL MITROPOLIEI OLTENIEI, CRAIOVA, Tipografia Sf. Mitropolii a Olteniei, Râmnicului și Severinulul, 1941
În - ANUARUL MITROPOLIEI OLTENIEI, CRAIOVA, pag. 866
clasificare C.N.M.A.S.I. 25 B 263 oraș Tismana - Schitul Cioclovina de Jos, Biserica Sfinții Voievozi, 1715, cu pridvor din lemn 1849; Chiliile și casele Stăreției, 1912 pe ruine din sec. XVIII.
Este a treia cea mai veche din Biblioteca Academiei Române din totalul de 17 psaltiri. Cele dinainte au fost scrise una în 1346 și alta în 1531 în măn. Bistrița de diaconul Teofil.Vezi Victor Brătulescu - MINIATURI ȘI MANUSCRISE DIN MUSEUL DE ARTA RELIGIOASA, Imprimeria națională, BUCUREȘTI, 1939, pag. 17
clasificare C.N.M.A.S.I. 25 B 264 oraș Tismana - Schitul Cioclovina de Sus; Ruinele bisericești Sf. Ilie, 1714
ANUARUL MITROPOLIEI OLTENIEI, CRAIOVA, Tipografia Sf. Mitropolii a Olteniei, Râmnicului și Severinulul, 1941
clasificare C.N.M.A.S.I. 25 B 261 oraș Tismana - Biserica Buna Vestire, 1720 cu frescă originală.
clasificare C.N.M.A.S.I. 25 B 167 sat Gornovița - Biserica din lemn Nașterea Maicii Domnului, 1764, refăcută 1939-1945.
clasificare C.N.M.A.S.I. 25 B 213 sat Pocruia - Biserica din lemn Sf. Andrei, sec. XVIII, cu adăugire 1807. În ce consta adăugirea relatează Al. Ștefulescu: “între anii 1807-1819 fiind egumen la mânăstirea Tismana, Dionisie Lupu, locuitorii din Pocruia au cerut scutire de dajdie pentru un oarecare Sacta, sân Popa Macarie pe care aceștia îl luaseră la biserica făcută de ei ca să le învețe copiii. Dionisie Lupu obține scutire de dajdie pentru Sacta cu condiția ca sătenii din Pocruia să zidească la poarta bisericii chilii pentru locuința dascălului și școală pentru învățarea copiilor”.
clasificare C.N.M.A.S.I. 25 B 243 sat Sohodol - Biserica din lemn, Sfinții Arhangheli, 1809.