Benutzer:Christian/Gavrilia Papaiannis

Aus Orthpedia
Wechseln zu:Navigation, Suche

Rumänisch

Gherontissa Gavrilia (1897-1992), a fost o monahie ortodoxă de naționalitate greacă, cu viață sfântă.

Viața

Gherontissa Gavrilia s-a născut în Constantinopol (sau Istanbul) cu peste o sută de ani în urmă, pe 2/15 octombrie 1897, din Elias și Victoria Papaianni, ca al patrulea și cel din urmă copil al familiei, cel mai iubit (Alexandros, fratele ei, fiind primul, iar surorile ei Vasiliki și Pavelina - al doilea, respectiv al treilea).

Gherontissa înseamnă nu doar o maică bătrână (care supraveghează pe tineri), ci mai cu seamă o persoană înduhovnicită care îi îndrumă pe ceilalți cu sfaturi înțelepte și cunoștință de la Dumnezeu, în rugăciune. Întreaga viață a Gherontissei Gavrilia a fost o înșiruire de minuni.

A crescut în oraș până ce familia s-a mutat la Tesalonic, în 1923. A plecat în Anglia în 1938 și a rămas acolo pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial. S-a pregătit pentru a fi ortoped și psihoterapeut. În Anglia, pentru serviciile aduse în război și după, i s-a oferit să devină cetățean britanic, însă ea a refuzat politicos.

În 1945, s-a întors în Grecia, unde a lucrat cu Friends Refugee Mission și American Farm School în Thessalonic, în primii ani de după război. Mai târziu, și-a deschis propriul cabinet medical în Atena, unde a lucrat până în 1954. În luna martie a acelui an, mama ei a murit, iar cabinetul a fost închis. Sora Gavrilia a părăsit Grecia și a călătorit pe uscat până în India, unde a lucrat cu cei mai săraci dintre cei săraci, chiar și cu leproși, vreme de cinci ani. A lucrat împreună cu Baba Amte și familia sa, cei ce au construit și au organizat comunități sătești pentru leproșii Indiei. Nu a păstrat pentru ea nici un bănuț, ci s-a încredințat pe deplin în mâinile Domnului.

Abia în 1959 merge la Mănăstirea Sfintelor Maria și Marta din Betania, în Palestina, ca să se călugărească. Ajungând acolo, l-a întrebat pe Părintele Theodosie, eclesiarhul, ce rânduială de rugăciune să urmeze. Părintele Theodosie a fost surprins să afle că ea știa să citească chiar și în greacă veche, zicând: „Marii Stareți de care am auzit nu mai sunt acum. Eu, cu siguranță, nu sunt unul dintre ei. Ai venit aici căutând să te mântuiești. Dacă îți voi da eu o rânduială de rugăciune, îți vei pierde sufletul, dimpreună cu al meu. Iată-l, însă, pe Părintele Ioan. El îți va fi Stareț.” Astfel că, pentru primul an în mănăstire, i-a dat ascultare să citească doar Evangheliile și pe Sfântul Ioan Scărarul. (Trebuie menționat că la acea vreme Scara încă nu fusese publicată în neo-greacă).

A stat trei ani în Vithania. În Aprilie 1962, s-a aflat că Patriarhul Athenagoras al Constantinopolei dorea să trimită un monah ortodox la Taize, în Franța. Sora Gavrilia s-a dus la Taize (știa fluent franceza, încă din copilărie) și apoi, la scurtă vreme, în America.

În 1963, s-a întors în Grecia. Gherontissa a fost tunsă în schima mică de către Egumenul Amfilohie (Makris) din Patmos în Peștera Sfântului Antonie, ținând de Mănăstirea Bunei-vestiri (Evanghelismos), cu puțin înainte de a pleca din nou în India, împreună cu Maica Tomasina. Starețul Amfilohie a fost entuziasmat la ideea unei monahii cu deschidere pentru un misionarism activ în întreaga lume. În India, ea a stat vreme de trei ani în Nani Tal, din Uttar Pradeș, loc în care se găsea Părintele Lazăr (Moore); el s-a consultat cu Gherontissa Gavrilia în traducerile sale din Sfinții Părinți și din Psalmi. Între 1967 și 1977, Gherontissa a purtat mai multe călătorii misionare în Africa răsăriteană, în Europa, în cadrul cărora a vizitat niște prieteni vechi, cunoscuții părinți duhovnici Lev Gillet și Sofronie de la Essex, apoi iarăși în America, și o scurtă vizită în Sinai, unde Arhiepiscopul Damian încerca să reintroducă monahismul feminin.

A călătorit foarte mult, având multă grijă și dragoste pentru poporul lui Dumnezeu. Unii dintre fiii ei duhovnicești au aflat-o în Ierusalim, lângă Mormântul lui Hristos; alții au aflat-o pe câmpul misionar din Africa răsăriteană. Între anii 1950 - 1960, avea câteva mii de prieteni duhovnicești în întreaga lume, pentru care obișnuia să se roage zi și noapte!

Începând din 1977, a trăit ascunsă într-un mic apartament, Casa Îngerilor din Patissia, în mijlocul hărmălaiei, fumului și a zgomotului din centrul Atenei - un locșor ascuns și de mare preț pentru cei care o cunoșteau.

În 1989 s-a mutat în schitul Sfântului Acoperământ din insula Eghina, în apropierea bisericii Sf. Nectarie. Acolo și-a chemat ultimele două fiice duhovnicești să se facă monahii și să viețuiască lângă ea. A continuat și aici să primească mulți vizitatori. În 1990, la începutul Postului mare, a fost spitalizată pentru cancer limfatic. A stat în spital patruzeci de zile, plecând în Săptămâna Patimilor și împărtășindu-se de Paști. Și, spre stupefacția doctorilor, cancerul a dispărut. Încă nu i se plinise vremea.

Gherontissa s-a retras, în cele din urmă, la liniște. Împreună cu o singură altă maică, s-a mutat pentru cea din urmă oară în viața aceasta, în insula Leros. Acolo, cele două au întemeiat sihăstria Sfinților Arhangheli. Abia în ultimul an al vieții a primit Schima Mare de la Părintele Dionisie de la Schitul Sf. Ana Mică din Sfântul Munte. Acesta a venit să-i dea schima în Paraclisul Maicii Domnului din Kastro, în vârful Lerosului.

Gherontissa Gavrilia a părăsit această lume pe 28 martie 1992, fără să construiască niciodată o mănăstire. De-a lungul anilor, șase din fiicele ei duhovnicești s-au călugărit, însă nu s-au aflat cu ea decât una sau două în același timp. Doar îngerii pot număra viețile pe care Dumnezeu le-a atins și le-a schimbat printr-însa. Biografia și o culegere a scrierilor ei au fost publicate în greacă în 1996, lucrare săvârșită de ultima ei fiică duhovnicească, monahie, și cu ajutorul a mulți alții care au ținut mult la Gherontissa.

Oricine a avut prilejul să o cunoască pe Gherontissa Gavrilia și-a dat seama că Dumnezeu nu ne-a lăsat fără sfinții săi, chiar și în ziua de astăzi. Cele câteva cuvinte notate aici arată în mică măsură limpezimea și dragostea din sufletul ei. Cuvintele sunt doar niște unelte ale lumii acesteia; minunea Gherontissei a fost învăluită în taina tăcerii lumii ce va să vie.

N-a căutat niciodată să capete renume. Nu a îngăduit să se publice nimic despre ea în cursul lungii sale vieți, și le-a îngăduit doar fiilor duhovnicești să o fotografieze în ultimii ani de viață. Cei atinși de Dumnezeu prin intermediul ei o numeau Gherontissa; ea nu s-a socotit nimic altceva decât monahia Gavrilia.

A fost smerenie și dragoste întrupată.

Din Apoftegmele Gherontissei

Cuvinte alese

1. Orice loc poate deveni locul Învierii. Este de-ajuns să trăiești smerenia lui Hristos.

2. Cât despre somn, destul este să ne păstrăm trezvia.

3. Sunt oameni care au trezvie pentru unele lucruri, și sunt oameni care au trezvia în toate.

4. Aceasta e spiritualitatea ortodoxă: nu o cunoaștere pe care o înveți, ci o cunoaștere pe care o înduri.

5. Să nu vă doriți multe lucruri, mai multe decât aveți și care sunt îndepărtate. Mai bine îngrijiți-vă să sfințiți cele pe care le aveți.

6. Aceasta este educația: să învățăm să-L iubim pe Dumnezeu.

7. Nimic nu este mai ieftin decât banii.

8. Mai bine iadul aici decât în lumea de dincolo.

9. Nu (contează) ceea ce spunem, ci cum trăim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce suntem.

10. Îmi pun rasa și nu mai spun nimic decât dacă sunt întrebată. Rasa vorbește.

11. Dacă ai dragoste pentru toată lumea, întreaga lume e frumoasă.

12. A zis cineva: creștinul este acela care curățește dragostea și sfințește fapta.

13. Ne dorim libertatea. De ce? Ca să putem fi robii patimilor noastre.

14. Conferința: un loc unde oameni de nimic se adună și hotărăsc că nu e nimic de făcut.

15. Scopul este ca, chiar și atunci cănd avem „paraziți” în cap... să-L avem pe Paraclet (Duhul Sfânt) în inimă.

16. Devenim o întruchipare a Cerului atunci când zicem „Facă-se voia Ta precum în cer, și pe pământ”.

17. Omul care nu iubește nu observă asta, cum omul nu își dă seama că respiră.

18. Când porțile Raiului sunt deschise, și porțile de pe pământ sunt deschise.

19. Când mintea (nous) nu este risipită în lucruri lumești și este unită cu Dumnezeu,chiar și când spunem „Bună ziua”, cuvintele noastre devin o binecuvântare.

20. Orice respingere și orice lucru rău ne distruge lucrarea.

21. Nu trebuie să fiinţăm înaintea oricărui chip și asemănare a Celuilalt. (We must not exist before every image and likeness of the Other.)

22. La începutul vieții noastre, avem nevoie de prezența altora pe care să-i iubim sau care să ne fie prieteni. Pe măsură ce înaintăm, cel Unul - Domnul - ne umple cu o asemenea dragoste și cu o asemenea bucurie, încât nu mai avem nevoie de nimeni (altcineva). Toată această tânjire a sufletului după un altul asemenea lui apare la început pentru că sufletul nu știe pe Cine iubește, și de aceea crede că are nevoie de o anumită persoană (omenească).

23. De multe ori Dumnezeu nu vrea fapta, ci intenția. Îi este destul să vadă că dorești săi împlinești poruncile.

24. Iisus Hristos a dat regula de aur: singur și cu ceilalți.

25. Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viață și a suflat Duhul Său întru noi. Acel Duh este Dragostea. Când ne lipsește dragostea, rămânem doar trup și astfel suntem cu totul morți.

26. Creștinul trebuie să respecte taina existenței oricui și a oricărui lucru.

27. Dacă vrem să ajungem la lepădarea de sine, să iubim, să iubim și iar să iubim, și astfel să ne unim întru totul cu Celălalt, cu fiece „altul”. Apoi, te întrebi la sfârșitul zilei: „Vreau ceva?” - „Nu” - „Îmi trebuie ceva?” „-Nu.” - „Îmi lipsește ceva?” - „Nu”. Asta e!

28. Omul înduhovnicit este cel care ajunge la deplina lepădare de sine și care a înțeles pe de-a-ntregul că orice se întâmplă este din voia sau cu îngăduința lui Dumnezeu.

29. Numai când omul încetează să citească orice altceva decât Scriptura poate să înceapă să se îmbunătățească duhovnicește. Numai atunci, unit cu Domnul prin rugăciune, poate să audă voia lui Dumnezeu.

30. Să nu dorești niciodată nimic altceva decât voia lui Dumnezeu și să primești cu dragoste relele care ți se întâmplă.

31. Să nu răspunzi cuiva cu răul pe care ți l-a adus, ci vezi-L pe Hristos în inima lui.

32. Să nu zici niciodată: „De ce mi s-a întâmplat mie asta?” Sau când vezi pe cineva cu cangrenă sau cancer sau orb, să nu te întrebi „De ce li s-a întâmplat lor asta?” Ci roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea să vezi de partea cealaltă a râului (vieții de aici- n.ed.). Atunci vei vedea cu îngerii cum sunt lucrurile e fapt: toate se fac conform planului lui Dumnezeu. Toate!

34. Dacă vrem să fim buni călugări, trebuie să ne gândim în fiecare clipă la Dumnezeu, înaintea monahismului. Altfel nu vom deveni buni călugări.

36. Punctul nostru cel mai slab sunt multele cuvinte și discuții.

38. Când te-ai gândit să critici... la judecarea celorlalți, roagă-L pe Domnul să te stăpânească în acel ceas, ca să poți iubi acea persoană așa cum Domnul o iubește. Apoi Domnul te va ajuta să vezi în ce stare te afli. Dacă Hristos ar fi de față, ai putea critica pe cineva?

42. Ceea ce spunem rămâne veșnic.

43. Numai când vei avea Dragoste desăvârșită vei putea să ajungi la nepătimire (apatheia).

48. Când va fi nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Suntem cu toţi împreună-mergători.

49. Limbajul lui Dumnezeu este tăcerea.

50. Oricine trăiește în trecut este ca și cum ar fi mort. Oricine trăiește în viitor în imaginația lui este naiv, pentru că viitorul îi aparține doar lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se găsește doar în prezent, în veşnicul Prezent al lui Hristos.

59. Mai bine zi Rugăciunea lui Iisus cu glas tare decât să n-o zici deloc.

66. Neliniștea și grija sunt pentru cei care n-au credință.

67. Dragostea este mereu pe Cruce.

68. Dragostea nu se găsește altundeva decât pe Cruce.

69. O relație este dificilă atunci când „Eu” este pus înaintea lui „Tu”.

70. Precum Domnul te iubește, așa îl iubește și pe dușmanul tău.

71. Vrei să te rogi? Pregătește-te să-I dai răspuns lui Dumnezeu în taină.

74. Ar trebui să facem în așa fel încât să trăim în lume ca uleiul și apa dintr-o candelă, care nu se amestecă și altfel trăiesc întru și pentru Dumnezeu: în lume, sau nu din lume.

75. Toți suntem vase, uneori ale Luminii, alteori ale Întunericului.

80. Numai când suntem liniștiți, nu trupuri agitate... care se foiesc de colo-colo... prinși în multe activități... le îngăduim îngerilor să facă ceva.

81. Fă ceea ce trebuie să faci, și Domnul va face ceea ce trebuie să facă.

93. Ce minunată este Taina zilei de Mâine!

95. Domnul a zis: „Oricine ar vrea ceva, crezând, va primi acel lucru”. Destul este ca acea rugă să fie în acord cu poruncile Domnului, adică: cu Dragostea.

100. Dacă ai ști că nu ești „aici”, atunci ai fi „dincolo”.

101. Ca să se întâmple minuni, destul este să iubim. Nici rugăciunea, nici șiragul de mătănii nu are asemenea putere.

102. Experiența mea mă învață că nimeni nu poate ajuta pe altcineva, oricât de mult și-ar dori ei, cu dragoste, aceasta. Ajutorul vine doar de la Dumnezeu la timpul hotărât de El.

103. Când Îl avem mereu pe Dumnezeu în minte, Domnul se gândește și El mereu la noi.

105. Suntem de folos doar când nu existăm pentru noi înșine; și invers.

106. Nu trebuie să luăm hotărâri în locul altora. Să îi lăsăm în seama Îngerilor și aceștia vor găsi cea mai bună soluție.

107. Să nu uiți niciodată că ești al Lui.

108. Ca Simon din Cirene să fim gata să alergăm în ajutorul semenilor noștri.

109. Dacă ceri ajutor de la un om ocupat, el te va ajuta, nu omul leneș și nepăsător.

110. Vai mie, dacă nu iubesc!

111. Trei lucruri sunt de trebuință: întâi, dragostea; cel de-al doilea: dragostea; și al treilea: dragostea.

112. Postul de mâncare e așa ușor când cineva vrea să slăbească! Și e așa de greu miercurea și vinerea, cănd e cerut de Biserică!

113. În Biserică ar trebui să stăm mereu în același loc, pentru Îngeri.

114. După Liturghie, ar trebui să rămânem cât de mult se poate în Biserică, pentru Îngeri.

115. Când vorbim și cineva ne întrerupe, să nu mai continuăm. Înseamnă că nu va auzi ceea ce avem de spus. Îngerii fac așa.

116. Cel care nu vrea să vadă pe nimeni nu este om.

117. Nicăieri nu suntem „pentru totdeauna”.

118. Orice ni se întâmplă este numai vina noastră.

119. În fiecare dimineață, să semnăm în alb noua pagină care se deschide. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să scrie pe ea ce vrea.

120. Când ne rugăm, ar trebui să ne încuiem ușa.

125. De nu vei ajunge în pragul deznădejdii, nu vei vedea nicicând Lumina.

136. Liniștește-te și cunoaşte... nu există școală mai mare decât această liniștire a minții.

137. Singura adevărată bucurie este negrija (slobozirea de grijile vieții).

150. Hristos ne-a zis: „Mergând, învățați toate neamurile”. Și noi, care tăcem din gură, ce facem?

179. Cea mai puternică rugăciune este rugăciunea Epiclezei din Sfânta Liturghie.

183. Dragostea este o bombă care nimiceşte tot răul.

192. Zilele trecute o doamnă m-a întrebat cum va fi după moarte trecerea prin 'vămile văzduhului'. I-am spus: „Le voi zice (dracilor) că Lumina lui Hristos pe Toate le luminează. Voi, însă, sunteţi în întuneric, iar eu nu vă văd!”

194. Cea mai mare parte a rugăciunii mele este acum de mulțămire. Ce altceva să cer, dacă am totul?

199. Domnul a pus înțelegerea în cap. Știi de ce? Ca să nu ne vedem pe noi înșine. Da! Ca să-l vedem doar pe celălalt și să-l iubim doar pe celălalt. Și ca să ne vedem pe noi înșine în ochii Celuilalt.

243. Unii vor să ajungă la Înviere fără să meargă pe drumul Golgotei.

244. Pentru că n-au putut înfăptui Evanghelia trăind în lume, creștinii au fugit. Așa au apărut cei dintâi monahi.

259. Orice om este „trimis”.

267. Sufletul nostru este o răsuflare dumnezeiască. Trupul nostru este Zidirea Lui. Suntem întru totul chipul (icoana) lui Dumnezeu.

290. Ziua și noaptea să-L binecuvântăm pe Domnul pentru darurile pe care ni le dă!

291. Puține cuvinte, multă dragoste. Către toți. Oricine ar fi ei.

388. Haideţi să fim tăcuţi.

Convorbiri

Să avem credință

Un singur lucru știu că am întotdeauna: nu este nici mândria, nici închipuirea, ci ceva ce am zi și noapte, oriunde mă aflu - sunt trei lucruri: cel dintâi, Credința; cel de-al doilea, Credința; cel de-al treilea, Credința. Asta-i tot! Nu mai pot zice nimic altceva. Aceasta m-a călăuzit întreaga viață. Când ai credință și cineva spune: „Vrei să vii cu mine în Liban?”, eu răspund: „Da”.

„Cum se face că răspunzi da la toate?”

Spun da pentru că cred că dacă n-ar fi spre binele meu, Dumnezeu ar face ca nu-ul să vină chiar de la cel ce m-a chemat. Nu vor fi gata ceva acte, sau se va întâmpla altceva.

Am acum nouăzeci de ani - să ai și tu parte de aceeași vârstă! Citesc iarăși și iarăși și iarăși Evangheliile, și văd ceva ciudat. Iisus Hristos a venit și l-a spus Apostolilor: Lăsați acum tot ce aveți și urmați-mi Mie.

Dacă ei i-ar fi răspuns: Dar tu cine ești? De ce să pierdem tot ce avem? De ce să pierdem câștigul nostru? Unde ne vei duce? Ce vei face cu noi? - dacă i-ar fi răspuns așa, ce s-ar fi întâmplat? Ar fi rămas în întuneric.

I-au spus Da unui Necunoscut oarecare, ce a venit și le-a spus: Lepădați-le pe toate! De ce? Pentru că credeau în Dumnezeu, și îl așteptau pe Cel ce le va zice: Veniți! Și acesta a fost începutul.

Căci dacă zicem Nu, ce se va întâmpla?... Ori una, ori alta: Dacă crezi, vei merge pe apă precum Sf. Petru. Dacă te temi, bâldâbâc! Nimic altceva.

Așa a fost întreaga mea viață. M-au chemat în cele mai ciudate și mai îndepărtate locuri din India. Într-o noapte, mi-au trimis un mesaj: „Vino să vizitezi pe cineva bolnav”. Am pornit la drum într-un car tras de boi, mânat de un ciobănaș. Și, în timp ce urcam muntele, prin pădure, ce văd deasupra noastră? Doi ochi fosforescenți, un tigru. Ce-am spus atunci? „Doamne, miluiește-mă, facă-se voia Ta precum în cer, şi pe pământ”.

Am închis ochii și am văzut acestea înscrise în lăuntrul meu. Căci El ne-a zis: Pentru ce vă grijiți? De ce vă îngrijorați? Căci până și părul capul vostru este numărat! De ce să ne îngrijorăm? Ne lipsește credința. Fie să avem credință.

Limbile

Odată, pe când mă aflam unde mă aflam [în India, n. ed.], un misionar străin a venit la mine și mi-a spus: „Sunteți un om bun, dar nu sunteți o bună creștină”.

I-am zis: „De ce?”

„Fiindcă sunteți aici de atâta vreme și vorbiți doar în engleză. Ce limbi ale băștinașilor ați învățat?”

I-am răspus: „N-am izbutit să învăț nici o limbă a locului, fiindcă călătoresc foarte mult dintr-un loc în altul. De îndată ce învăț un dialect, cei din jur încep să vorbească altul. Am învățat să spun doar Bună dimineața și Bună seara. Nimic altceva.”

„Aaa, nu sunteți creștină. Cum puteți evangheliza? Toți catolicii și protestanții învață dialectele locale ca să poate face asta...”

Atunci mi-am zis: „Doamne, dă-mi un răspuns pentru el”. Am cerut aceasta din toată inima, și apoi i-am spus: „Ah, am uitat! Știu cinci limbi.”

„Cu adevărat? Care sunt acestea?”

„Cea dintâi limbă este zâmbetul; cea de-a doua, lacrimile. Cea de-a treia este a mângâia. Cea de-a patra este rugăciunea, iar cea de-a cincea este dragostea. Cu aceste cinci limbi mă plimb în toată lumea.”

Atunci el s-a oprit și mi-a zis: „O clipă. Puteți să repetați, ca să notez ce ați spus?”

Cu aceste cinci limbi poți călători în tot pământul și toată lumea va fi a ta. Iubește-i pe toți ca pe tine însuți - fără să-ți pese de religie sau rasă, fără să-ți pese de nimic.

Peste tot sunt oameni ai lui Dumnezeu (zidirea lui Dumnezeu, n. ed.). Nu poți ști niciodată dacă cineva pe care-l vezi astăzi va ajunge mâine sfânt.

Mulțumirea

Când prețuim cu adevărat darurile pe care ni le face Dumnezeu, nu mai avem vreme să ne mai ocupăm de altceva. Ne grăbim să spunem mulțumesc. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc. Vedem o persoană... mulțumesc. Vedem o floare... mulțumesc. Vedem un pahar cu lapte... mulțumesc. Pentru toate... mulțumesc. Și o bucurie așa de mare pătrunde în viața noastră, încât mulți nici nu o pot înțelege, chiar de ne sunt apropiați; „Ce-i asta?”... Mi-au spus odată în Anglia: „Ce s-a întâmplat? De ce sunteți așa voioasă?” „Pentru că trăiesc și pentru că vă văd!” Să aveți o zi bună!

— Sfântul Acoperământ, Eghina, 1989

Sfânta Împărtășanie

Nu noi trebuie să hotărâm când trebuie sau când nu trebuie să ne împărtășim. Nu este ușor să vedem limpede noi înșine, îndeosebi din latura noastră cea aflată în neorânduială. Pentru aceasta trebuie să avem îndrumătorul duhovnicesc. Trebuie să ne spovedim, ca să scoatem din lăuntrul nostru tot ce nu ar trebui să fie acolo.

—Leros, 1 ianuarie, 1991

Obștea călugărească

Domnul le-a zis ucenicilor Săi: „Iată vine ceasul, și a și venit, ca să vă risipiți fieștecare la ale sale și pe mine singur să mă lăsați; și nu sunt singur, căci Tatăl meu cu mine este”. La fel e și cu noi, dacă stăm să ne gândim. Nu suntem niciodată singuri. De îndată ce ne întoarcem către Dânsul într-o străfulgerare de gând, ne vom afla în poziția cuvenită față de El, și apoi și față de aproapele. Așadar, dacă dorim ceva anume, să aflăm luminare, să fugim degrabă la Evanghelie (aceasta, cu siguranță, atunci când nu găsim o persoană potrivită) - eu așa fac, pentru început. În Evanghelie se găsește Viața Veșnică, adică Domnul Însuși. Dumnezeu ne-a dăruit o conștiință: Evanghelia Sa. În această conștiință vom afla mereu răspuns... Un alt lucru de mare ajutor, după cum știm, este rugăciunea deasă. Nu e ceva care să stea în cuvinte, nici în gânduri. Rugăciunea nu este ceva făcut de noi: este o stare a sufletului. Și oriunde te-ai afla, orice ai face, în orice tovărășie ai fi, sufletul tău poate fi în starea Rugăciunii. Căci sufletul e de la Dumnezeu. Apoi, când este ajutat prin rugăciune și cu Rugăciunea lui Iisus să se unească cu Sfântul Său Nume, atunci aceasta continuă, orice ai face.

Despre religiile orientale

Scrisoare către o fostă căutătoare „orientalistă”

Athena, Sept.1986.

... ți-am ascultat problemele. Am ascultat și la cum gândești și simți. Vreau doar să-ți spun doar un lucru, draga mea M. Nu zăbovi prea mult asupra acestei așa-zise explorări a sinelui; te va face să uiți și de Dumnezeu, și de aproapele tău. Eu cred că dragostea adevărată pentru Dumnezeu îți dă putința să-L vezi în toată Zidirea Sa și îndeosebi în aproapele nostru. Și când ne uităm la aproapele, îi purtăm de grijă, până ce, în cele din urmă, uităm de sine. Știind că ai fost crescută în credința creștină, te întreb: trebuia să mergi la Sai Baba ca să auzi vorbindu-se de „inima curată”? Dacă-ai fi citit măcar Evanghelia, ai fi știut că Domnul Însuși a spus: fericiți cei curați cu inima... Iar undeva în Vechiul Legământ stă scris: O voi duce pe ea la pustie și voi grăi după inima ei... Nu vorbim cu Dumnezeu dupa mintea noastră. Inima este cea care vorbește.

M-ai întrebat și dacă ar trebui să ceri să fii botezată, de vreme ce ai primit deja mirungerea. Această mirungere, însă, a avut loc cu mult timp înainte de șederea ta îndelungată în această filosofie orientală. Crezi că ea nu ți-a afectat nicicum lăuntrul? Ei, bine, să știi că a făcut-o. Și încă într-o măsură foarte mare. Din această pricină, de fiecare dată când te aduni la rugăciune, la închinare, mintea ta rătăcește la feluritele poziții folosite de yoghini: la îndreptarea spatelui și la o sumedenie de alte exerciții care nu au nimic de-a face cu Duhul lui Dumnezeu.

Cineva spunea odată: „Când sufletul îngenunchează la picioarele lui Hristos, ce importanță mai are dacă trupul stă jos, în picioare, în genunchi sau întins?” E complet irelevant! Abia când ai încetat să te mai gândești la trupul tău și la tine însuți te poți uni cu adevărat cu Puterea lui Dumnezeu.

Rostești adesea cuvinte precum: „Ce-ai zis?... De ce ai spus lucrul acela?... Te-a insuflat Dumnezeu să-l spui?... A fost dintr-o luminare?... A venit de la mintea ta?...” Ei, bine, dacă aș sta să mă gândesc așa în fiecare clipă, zi de zi, n-aș mai fi în stare să zic nimic... din pricină că ne știm prea bine nevrednicia de a-i povățui pe alții. În schimb, eu doar simt pentru alții, și sufăr mult alături de cei pe care-i văd în jur, încât mă simt ca una dintre ei. Și, din acea clipă, încep să zic: „Dacă aș fi în locul tău, aș face așa...” Tu, însă, pari să vrei ca cineva să te ia de mână și să te facă sluga sa, să-ți zică: fă asta, fă aia, acum stai, acum ridică-te, acum du-te și ia banii pentru care ai muncit, acum nu lua banii, acum pune-ți rochia roșie, acum cea albă... Of! Aceasta este robie! Să ții minte, însă, că Dumnezeu ne-a făcut ființe libere! Mulți mi-au spus: „Mai bine nu ne-ar fi făcut Dumnezeu liberi, fiindcă chiar nu știm care e Voia Sa!” E un lucru tare ipocrit să zici asta! Voia lui Dumnezeu se vădește în aproapele, însă noi continuăm să zicem: „Nu știu... Nu știu...” doar din pricină că nu vrem să înțelegem!

Ai idee câți ani am studiat - și încă mai studiez - Evanghelia? Ei, bine, sunt într-o poziție în care pot spune că așa cum o bună gospodină citește mai întâi rețeta pentru a pregăti o prăjitură, apoi începe să adune toate ingredientele potrivit rețetei, dar descoperă în cele din urmă că prăjitura ei a fost un eșec, și o aruncă câinelui... așa este și viața noastră. Citim instrucțiunile pentru viața noastră - adică Evanghelia - însă... dăm greș! Apoi mai încercăm o dată, și încă o dată... și încă o dată... însă, ca și cu prăjitura, la una din încercări am pus prea mult ou, la alta prea puțin zahăr... ei, așa e și în viață. La un moment dat, va fi de vină egoismul nostru, altădată va fi din pricină că am vorbit de aproapele ca și cum n-ar fi fost fratele nostru... și toate acestea se vor aduna în cele din urmă și se vor face ca un bolovan care ne va trage în adâncul mării și ne va îneca, nimic mai mult...

Spui că draga noastră G. ți-a spus: „Du-te înapoi (la mine) și ascult-o, orice ți-ar zice. Atunci îți vei găsi calea, fiindcă ea știe să citească mințile”... Iar tu mă întrebi: „Chiar poți citi mințile?” Draga mea M., închipuiește-ți ce-ar fi să pot citi cu adevărat mințile! Nu pot înțelege mai nimic din ce-mi spui, fiindcă e atât de intelectual! Eu știu doar cum să te iubesc. Din toată inima mea. Iubesc și întregul Cosmos [lume, gr.] din toată inima mea. Pentru mine, nimeni nu e un „străin”, nimeni nu e „al meu”; nu există oameni albi, negri sau roșii... Nimic de genul ăsta... Nu uita, dragă M., că cel dintâi păcat a fost săvârșit cu mintea, și unii dintre îngeri, din îngeri de lumină au ajuns îngeri ai întunericului, draci. Știi cât de înfricoșat lucru poate fi când o astfel de putere - care nu vine din Lumină - îți înfățișează anumite lucruri cu o așa de mare frumusețe, o așa putere, o așa bunătate, și, prin toate acestea, care sunt în esență bune, te poate sili să le pui în practică? Ar trebui să ne păzim de astfel de lucruri. Știi, mă întreb de ani buni, care este înțelesul cuvintelor: „Dacă lumina dinlăuntrul tău este întuneric, atunci cât de mare este întunericul?” Știi că atunci când credem că avem Lumina înlăuntrul nostru, uneori avem de fapt Întuneric, pe care îl întrebuințăm împotriva fratelui nostru crezând că așa îl ajutăm și îl iubim, pe când, în realitate, acestea sunt lucrările Întunericului, pe care noi îl percepem ca Lumină... În această privință, îți pot spune despre cineva care își iubea nespus sora, suferindă de întristare; el a ajuns să creadă că prezența sa era atât de imperativă, încât a încetat să mai meargă la lucru. Ajusese să spună despre sine: „Dacă nu i-aș sta alături, ce s-ar alege de ea?” ...Îți poți închipui așa grad de necredință? Cu alte cuvinte, ne punem chiar și în locul ajutorului lui Dumnezeu?... Ei, în această pildă se poate desluși limpede înțelesul cuvintelor „Dacă lumina dinlăuntrul tău...”

Altundeva, îmi spui că atunci când faci o faptă bună, îți zici: Vezi? Am făcut asta... Dă-mi voie să-ți povestesc o întâmplare... Odată, citeam scrieri ale Sfinților Părinți împreună cu o doamnă cunoscută de-a mea. Ne cunoscuserăm amândouă cu Preasfințitul Damian, așa că, într-o zi, i-am spus: „De ce să nu mergem la el să ne spovedim și să luăm blagoslovenie?” Am mers și, printre altele, el i-a spus că are un ego pe care încă nu și-l descoperise, și că dacă nu va ajunge la pocăință, nu va dobândi Bucuria întru Hristos. Această descoperire a mișcat-o cumva, și s-a dus acasă și a început să plângă și să suspine. O săptămână întreagă n-a contenit să plângă... După câteva zile, am mers iarăși la Prasfințitul. Iar eu i-am zis: „Părinte, ce să facem? Plânge neîncetat, zi și noapte! Ce putem face?” Iar el mi-a răspuns, cu un zâmbet serios: „Dar ce spui? De când sunt n-am dobândit atâta plâns și atâta pocăință!” ...Am plecat și, pe drumul de întoarcere, ce crezi că mi-a zis ea: „Ei, vezi? Ai auzit ce-a zis? Nici măcar el n-a dobândit așa mare pocăință!” Așadar, dragă copilă M., te voi lăsa să tragi singură concluziile...

Atât am avut să-ți spun astăzi. Iar acum, mă rog ca harul Domnului să-ți fie aproape, și lumina lui Hristos să-ți lumineze calea... Slobozește-te în mâinile Domnului, dragă M., și cu timpul El va îndrepta feluriți oameni către tine, pentru a-ți spune care e Voia Sa. În cele din urmă, în adâncă tăcere și întru rugăciune, vei învăța nemijlocit care este Voia Sa. Atunci vei trăi pururea în Lumina și Bucuria lui Hristos...

(Nevoitoarea dragostei, pag. 428-431)

Despre „reîncarnare”

Τ.: Ce credeți despre reîncarnare?

Maica Gavrilia: Nu cred în ea. Fiindcă Dumnezeu ne-a dat doar viața aceasta ca să facem tot ce avem de făcut. Și tot ce știm despre viața aceasta și despre cea de apoi se găsește în întregime în Sfânta Scriptură. Acela este „manualul” nostru. Trebuie să-l avem, așa cum are orice Știință. Cât despre celelalte, ei, bine, doar sufletul le poate ști, iar sufletul le ține pentru sine; nu se bagă în discuții.

(Nevoitoarea dragostei, pag. 265)

Despre guruși și tulburările mintale

Τ.: Maică, e un guru care a venit aici, în Athena, unde ţine conferinţe şi initiază multi tineri, dintre care unul este un prieten vechi de-al meu, în vârstă de 19 ani. Acest tânăr a ajuns acum într-un spital de psihiatrie. Ce s-a întâmplat? Ce se poate face?

Maica Gavrilia: Am observat că hinduşii nu suferă de astfel de tulburări mintale... însă mi s-a întâmplat să văd mulţi creştini, bărbaţi şi femei, care au mers să fie iniţiaţi şi apoi l-au părăsit pe Hristos sau au ajuns să spună: "A, El e doar cineva precum Buddha, precum Confucius sau oricare altul dintre neo-profeţii de după Hristos"... Unii dintre aceşti oameni încep să sufere mai târziu de un fel de boală de ochi şi nu mai pot vedea bine; alţi suferă depresii mintale şi se întorc în ţara lor, în vreme ce alţii rămân acolo pentru totdeauna şi cine ştie ce se mai întâmplă cu ei, sau poate îmbracă veştmântul unui ordin monastic străin ş.a.

Am observat şi că felul în care această învăţătură se promovează nu este unul potrivit pentru un creştin. Din pricină că acel creştin, acel tânăr, a încercat să combine filosofia, filologia şi religia şi adapteze toate aceste lucruri învăţăturii lui Hristos (ca şi cum aşa ceva ar fi cu putinţă!) Dacă ar fi luat doar filosofia Indiei doar drept o filosofie, nu i s-ar fi întâmplat nimic. Însă când a ajuns să dorească să devină şi el un dumnezeu, din pricină că - aşa cum pretind înşişi guruşii - un guru este întruparea lui Dumnezeu, atunci... ei, bine, asta era ceea ce îşi dorea acel copil: încerca să devină asemeni gurusului. Îţi aduci aminte ce li s-a întâmplat strămoşilor noştri Adam şi Eva? Şi-au dorit să ajungă dumnezei. Aşadar, ce li se întâmplă acestor tineri? Vor şi ei să ajungă dumnezei, aşa că e de aşteptat să-şi piardă sănătatea mintală.

Acum pricepi ce s-a întâmplat? Aminteşte-ţi când am vorbit cu celălalt copil şi l-am întrebat: "Cine e cel ce, atunci când practici meditaţia şi auto-concentrarea, te îndrumă lăuntric după voia lui Dumnezeu, pentru a scoate afară toate relele pe care le ai înăuntru? Cine e călăuzitorul tău în toate acestea?" Iar el mi-a răspuns: "Gurusul. El e cel la care mă gândesc; el e cel pe care îl văd, aceste sunt lucrurile pe care le fac"... Dragă T., dacă el l-ar fi lăsat deoparte pe guru şi ar fi privit în schimb înspre Hristos şi Ipostasul Său, acel copil ar fi fost astăzi unul dintre slujitorii aleşi ai lui Hristos şi lucrător al Său. Însă acum, copilul a căzut în această situaţie foarte grea... are nevoie de multă rugăciune din partea creştinilor. Mama sa, mai întâi de toate, trebuie să facă mari eforturi; mai ales mama sa, deoarece ea l-a cunoscut din primii lui ani: cum a crescut, cum era în trecut, ce fel de copilărie a avut, care erau vederile sale, felul de distracţii pe care le prefera, cum prefera să înveţe... întregul suflet al copilului este binecunoscut mamei sale. Aşa că mama ar trebui să depună acum un efort, fără să recurgă la nici o "dădăceală", şi să îi arate dragostea ei nemăsurată, fără să-l lase să bănuiască că e bolnav, ci să se poarte cu el ca şi cum ar fi sănătos, şi apoi să îl ducă la o biserică şi să ceară preotului să-i citească molitvele de dezlegare ale Sfântului Vasilie - acestea sunt nişte rugăciuni foarte speciale, care se pot citi în orice biserică - iar ea ar trebui să aibe pregătit numele copilului, pentru ca, în timpul rugăciunilor, să se roage la rândul ei lui Hristos, cu credinţă şi evlavie adâncă, pentru iertarea copilului... pentru că în acest caz, mai mult ca sigur, e de vină şi mama... Deoarece, uneori, spunând: "Am programată o întâlnire sau altceva", şi dacă în aceeaşi clipă copilul are nevoie de sfatul mamei, s-ar putea întâmpla ceva sufletului copilului. Sufletul e un lucru atât de delicat... Şi, mai presus de toate, trebuie găsit un doctor creştin...

(Nevoitoarea dragostei, pag. 209-210)

Gurușii: închinători la diavoli

Într-o noapte, pe când era în camera ei şi se ruga, şi-a deschis ochii pentru o clipă, şi ce a văzut? Patul nu era la locul său! Şi-a închis ochii la loc şi a continuat să se roage. I-a deschis din nou după o vreme, şi s-a uitat pe geam. Nu mai putea vedea luna. "Orbisem", i-a spus lui E. Virvou. "Tulburată, am continuat să mă rog şi mai puternic. În cele din urmă, am adormit... când m-am sculat dimineaţă, puteam să văd din nou! Mi-am dat seama că [guruşii] îmi făcuseră ceva atunci când m-am întâlnit cu Sivananda în holul mare şi el m-a întrebat dacă am dormit bine. Da, i-am spus, foarte bine! Mi-a aruncat o privire nedumerită, apoi s-a dus şi a vorbit cu o discipolă care bătea ceva la o maşină de scris, apoi s-a întors la mine, mi-a pus aceeaşi întrebare, şi i-a aruncat yoghinului de lângă mine o privire ciudată... I-am spus din nou: Da, foarte bine, mulţumesc lui Dumnezeu. M-a studiat încă o dată, fără să mai spună nimic... Câteva luni mai târziu, am aflat că făcuseră toate acestea prin chemarea duhurilor rele, cu scopul de a-i speria pe străinii deveniţi incomozi sau de a-i "fermeca" pe ceilalţi să rămână acolo pe veci. Cunosc o nemţoaică care a înnebunit după tot ce i-au făcut... După câteva zile, Sivananda în persoană a venit şi mi-a sugerat să mă mut la etajul superior, fiindcă mă cazaseră... în camera greşită! Am păstrat însă camera. După aceasta, toţi au început să se uite la mine uimiţi... Simţeau că Cineva mai puternic mă ocrotea, iar eu am simţit că era timpul să plec de acolo".

(Nevoitoarea dragostei, pag. 55)

Despre ecumenism

Despre Ortodoxie

P.G.: Maică Gavrilia, aţi călătorit prin toată lumea. Cunoaşteţi îndeaproape foarte multe ordine monahale: romano-catolice, buddhiste, hinduse. Aţi văzut organizaţii şi misionari protestanţi. Aţi văzut cum lucrarea lor misionară era finanţată cu generozitate... iar dumneavoastră, o maică ortodoxă săracă, aveaţi mijloace materiale foarte limitate, atât pentru folosul propriu, cât şi pentru a-i ajuta pe alţii. V-aţi gândit vreodată că ar fi fost mai bine dacă aţi fost altceva în loc de ortodoxă?

Maica Gavrilia: Doamne fereşte! Nu! Niciodată nu mi-a trecut aşa ceva prin minte, nici pentru o clipă, fiindcă tocmai aceasta este lauda mea! Îmi aduc aminte că odată mă aflam în biroul Indirei Gandhi [în perioada prime sale călătorii în India, când încă nu intrase în monahism, n.ed.] şi discutam despre un proiect al lor. Chiar atunci s-a întâmplat să vină o femeie şi să-i spună (cu mine de faţă): "Cea cu care vorbeşti e cumva vreo călugăriţă catolică?", iar Gandhi i-a răspuns: "Nu, e din Biserica Ortodoxă. N-ai auzit de ea, fiindcă nu există în India, însă e o Biserică complet diferită"... Iar când am ajuns la Ierusalim, în 1959, în Mănăstirea noastră extrem de smerită, au venit la noi nişte călugăriţe catolice, care mi-au spus: "Asta-i adevărata cale de viaţă a lui Hristos, fiindcă aici sunteţi lipsite de toate... noi, însă, avem tot confortul"... Înţelegeţi ce zic?

(Nevoitoarea dragostei, pag. 291)

Despre rugăciunea în comun cu eterodocșii

Este uimitor că Gherontissa nu a fost de acord niciodată să se roage împreună cu cei de alte credinţe, în ciuda prieteniei şi legăturilor pe care le avea cu aceştia. Am văzut acest lucru cu proprii ochi, atunci când ea şedea în Athena; primea telefoane de la călugăriţe eterodoxe, care îi spuneau: "Vrem să trecem ca să ne rugăm împreună"... "Eu nu mă rog niciodată cu glas tare, şi nu mă rog niciodată în prezenţa altcuiva; doar singură, sau în Biserică", obişnuia să le răspundă, "însă sunteţi binevenite să treceţi pentru o ceaşcă cu ceai şi ca să-mi spuneţi ce mai e nou", mai adăuga ea.

Deşi a trăit şi s-a plimbat prin mijlocul atâtor eterodocşi [romano-catolici, protestanţi ş.a., n.tr.] şi de alte religii, nu a existat nici cea mai mică urmă de sincretism în viaţa ei duhovnicească şi în ceea ce priveşte închinarea. Şi acest lucru a fost îndoit apreciat de tovarăşii ei de călătorie (...) Într-una din zile, cineva a făcut o remarcă dispreţuitoare despre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (cei ce fie doar au pomenit numele Maicii Domnului în prezenţa unor protestanţi vor înţelege despre ce e vorba).

Gavrilia a lăsat să treacă câteva minute, apoi, luându-o deoparte pe acea persoană, i-a zis: "Frate, mă ierţi, însă trebuie să-ţi spun că de mâine nu voi mai fi cu tine". Acesta s-a supărat şi s-a întristat foarte mult, fiindcă nu mai văzuse până acum acea expresie pe chipul ei. Apoi, ea i-a explicat: "Nu pot îngădui să aud astfel de cuvinte despre Cea pe care o iubesc cel mai mult după Hristos". Fireşte, i s-au cerut scuze, şi astfel de incidente nu s-au mai repetat.

(Nevoitoarea dragostei, pag. 96-97)

Surse și legături externe

În engleză:

Categorie:Monahism Categorie:Ortodoxia în Grecia

https://ro.orthodoxwiki.org/Gavrilia_(Papaiannis)

Englisch

Gerontissa Gabrielia (1897-1992), also known as Gavrilia, was a 20th century saintly Greek Orthodox nun.

Life

The Gerontissa Gabrielia (Gavrielia) was born in Constantinople (Istanbul) on October 15, 1897 to Helias and Victoria Papayannis. She was the youngest of four children.

She grew up in the city until her family moved to Thessalonika in 1923. She went to England in 1938 and stayed there throughout the Second World War. She trained as a chiropodist and physiotherapist. As a result of her services to her fellow citizens during and after the war, she was honored by the English government with the offer of citizenship, an honor she politely declined.

In 1945 she returned to Greece where she worked with the Friends Refugee Mission and the American Farm School in Thessalonika in early post-war years. Later she opened her own therapy office in Athens until 1954. In March of that year, her mother died and the office was closed. Sister Gabrielia left Greece and traveled overland to India where she worked with the poorest of the poor, even the lepers, for five years. She worked with Baba Amte and his family who built and organised village-communities for the lepers of India. She accepted no reward for her services, trusting always in God's providence.

In 1959, she went to the Monastery of Sts Mary and Martha in Bethany, Palestine, to become a nun. When she arrived she asked Fr. Theodosius the chaplain for a rule of prayer. Fr. Theodosius was somewhat surprised to find that she could read liturgical Greek. Fr. Theodosius said, "The great elders that we hear about no longer exist. I certainly am not one. You came here to save your soul. If I start giving you rules, you will lose your soul and I will as well. But here is Fr. John. He will be your elder." So for her first year in the monastery he set her to reading only the Gospels and St. John Climacus. (It should be noted that at that time 'The Ladder' had not been published in Modern Greek.)

She stayed in Bethany for three years. In April, 1962, word came that Patriarch Athenagoras of Constantinople sought to send an Orthodox monastic to Taize in France. Sister Gabrielia went by way of Taize (she spoke fluent French from childhood) to America.

By 1963 she had returned to Greece. She was tonsured to the Small Schema by Abbot Amphilochios (Makris) on Patmos in the Cave of St. Anthony under the Monastery of the Annunciation just before she and the nun Tomasina left again for India. Elder Amphilochios was enthusiastic about the idea of a nun who would be open to the active outreach in the world. Once in India she spent three years in Nani Tal in Uttar Pradesh where Fr. Lazarus (Moore) was the priest and where he consulted the Gerontissa in his translations of the Psalter and the Fathers. Between 1967 and 1977 she traveled in the mission field of East Africa, in Europe, including visiting old friends and spiritual fathers Lev Gillet and Sophrony of Essex. She returned again to America, and briefly to Sinai where Archbishop Damianos was attempting to reintroduce women's monasticism.

She traveled extensively, with much concern and broad love for the people of God. Some of her spiritual children found her in Jerusalem beside the Tomb of Christ; others found her on the mission field of East Africa. In the 50s and 60s she was a spiritual guide and comfort to thousands of people all over the world. She would pray for all of them by name in her daily rule of prayer.

For years, beginning in about 1977, she lived hidden in a little apartment, the "House of the Angels" in Patissia in the midst of the noise and smog and confusion of central Athens. This modest apartment was a place of refuge for all of those who would visit her seeking a word of comfort.

In 1989 she moved to Holy Protection Hermitage on the island of Aegina, close to the shrine of St. Nectarios. There, she called the last two of her spiritual children to become monastics near her, and there she continued to receive many visitors. At the start of Great Lent in 1990 she was hospitalized for lymphatic cancer. She spent forty days in the hospital, leaving during Holy Week and receiving Holy Communion on Pascha. To the amazement of her doctors, further tests revealed the cancer had miraculously disappeared.

The Gerontissa finally withdrew to solitude. With only one nun as a companion, she moved for the final time in her life, to the island of Leros. There they established the hesychastarion of the Holy Archangels. Only in this last year of her life did she accept the Great Schema at the hands of Fr. Dionysius from Little St. Anne's Skete on Mount Athos. He came to give her the Schema in the Chapel of the Panagia in the Kastro on the top of Leros.

Gerontissa Gabrielia passed from this world on March 28, 1992, having never built a monastery. Over the years, six of her spiritual children did become monastics, but never more than one or two were with her at a time. Only the angels could count the number of lives that God touched and changed through her. Her biography and collected writings were published in Greek in 1996, through the work of her last monastic daughter and the contribution of many, many others who held the Gerontissa dear.

Anyone who knew the Gerontissa realized that God has not left us without His saints, even down to the present day. The few words recorded here scarcely suggest the clarity and love of her soul. Words are only the tools of this world; the wonder of the Gerontissa was wrapped in the mystery of the silence of the world to come.

She never sought a reputation. She never allowed anything about her to be published during her long life and only allowed her children to take photographs in her very last years. Those whom God touched through her called her Gerontissa; she never made herself anything but the nun Gabrielia.

She was humility and love incarnate.

Special Relationships

  • Elder Amphilochios (Makris) - tonsured her into the Great Schema, on the island of Patmos in the "Cave of St. Anthony", belong to the Monastery of the Evangelismos, before she and another nun Tomasina left for India.

From the Sayings of the Gerontissa

Assorted short sayings

Datei:MotherGabrilia.jpg
Mother Gavrilia

1. Every place may become the place of the Resurrection. It is enough that you live the humility of Christ.

2. As for sleep, keeping vigil is enough.

3. There are people who are vigilant about some things, and there are people who are vigilant about all things.

4. Not a knowledge that you learn, but a knowledge that you suffer. That is Orthodox spirituality.

5. Do not desire many things--more than you have, that which is far away. Rather, seek to take care of what you have so as to sanctify it.

6. One thing is education: that we learn how to love God.

7. Nothing is cheaper than money.

8. Better hell here than in the other world.

9. It is not that which we say, but that which we live. It is not what we do, but what we are.

10. I put on the raso (the monastic habit), and I don’t say anything unless asked. The raso speaks.

11. If you have love for the whole world the whole world is beautiful.

12. Someone said that the Christian is one who purifies love and sanctifies activity.

13. We desire our freedom. Why? In order to be slaves to our passions.

14. Conference: When good-for-nothing people gather and decide that nothing can be done.

15. The aim is that even when we have the parasite in the head . . . we have the Paraclete in the heart.

16. We become a replication of heaven with "May Your will be done on earth as in heaven."

17. One who loves does not notice, just as one does not notice that he breathes.

18. When the doors of Heaven are open, so the doors on earth are also open.

19. When the mind (nous) is not scattered in worldly things and is united to God, then the "Good day" that we say becomes a blessing.

20. Every rejection and negativity destroys our work.

21. We must not exist before every image and likeness of the Other.

22. In the beginning of our life we have need of the presence of another to love or befriend. As we progress, the One--God--fills us with such love and His joy that nobody at all is needed. All of this longing for another the soul does in the beginning because it still doesn’t know Whom it loves and therefore thinks it needs a certain person.

23. God often does not desire the act but the intention. It is enough that He sees you are willing to do His command.

24. Jesus Christ gave the golden rule: alone and with the other.

25. When God created us, He gave us life and breathed His Spirit into us. That Spirit is Love. When we lack love, we become corpses and are altogether dead.

26. The Christian must respect the mystery of the existence of everyone and everything.

27. To reach nonexistence, love, love, and love—and so identify completely with the Other, with every other. Then at the end of the day you ask yourself, "Do I want anything? No. Do I need anything? No. Do I lack anything? No." That’s it!

28. The spiritually advanced person is the one who arrives at a place of no identity and who has understood in his depths that whatever happens is the will of God or by the permission of God.

29. Only when the person stops reading otherbooks except the Gospel does he begin to make real interior progress. Only then, united with God through the Prayer, can he hear the will of God.

30. Never desire anything but the will of God, and receive with love the evil that comes to you.

31. Do not respond to a person with the evil he brings you, but see Christ in his heart.

32. Never say, "Why has this happened to me?" Or when you see someone with gangrene or cancer or blindness, don’t ask, "Why did this happen to them?" But ask God to give you the vision of the other bank of the river. Then you will see with the angels as it is in fact: Everything is according to the plan of God. Everything!

34. If we want to be good monastics, we must at every moment think of God before monasticism. Otherwise we will not become good monastics.

36. Our most vulnerable spot is found in many words and discussions.

38. When you have thought of critcism . . . judging others, ask God to take hold of you at that hour so that you can love that person as He loves. Then God will help you see your condition. If Christ were visible, could you criticize?

42 What we say remains to eternity.

43 Only when you are perfected in Love can you arrive at dispassion.

48. When needed, God will send someone to us. We are all fellow travelers.

49. The language of God is silence.

50. Whoever lives in the past is as if dead. Whoever lives in the future in his fantasy (or imagination) is naive, because the future belongs only to God. The Joy of Christ is found only in the present, in the Eternal Present of God.

59. Better to say the Jesus Prayer aloud than not at all.

66. Worry is for those who do not have Faith.

67. Anxiety and worry is for those who don't have faith.

68. Love is only on the Cross.

68. Love is only found on the Cross.

69. Relationship is difficult when "I" stands above "You".

70. As God loves you, so does He love your enemy.

71. Do you want to pray? Prepare to answer God secretly.

74. We should arrange to live in the world like the oil and the water in a vigil lamp, which do not mix and thus are in and for God. In the world, but not of the world.

75. We are all containers; sometimes of the Light, sometimes of the Dark.

80. Only when we are "still"...not busy-bodies...busy-bodying...caught up in many activities... do we give the angels an opportunity to do something.

81. You do what you should, and God will do what He should.

93. How beautiful is the Mystery of Tommorrow!

95. The Lord said: "Whoever wants something, believing he will receive. It is enough that the request is in agreement with the Commandments of God, that is with Love.

100. If you knew that you are not Here, then you would be There.

101. In order for miracles to occur, it is enough that we love. Neither prayer nor komboskini has such power.

102. My experience teaches me that nobody can help anyone, no matter how much they wish to of they love. Help comes only from God when it is His time.

103. When we have God always in mind, then God has us always in mind. (When we think always of God, God thinks always of us.)

105. We are only useful when we do not exist for ourselves, and the opposite.

106. We must not make decisions for others. Leave them to the Angels and they will find the best solution.

107. Never forget that you are His.

108. Like Symeon of Cyrene we must be ready to run to the help of our fellowman.

109. If you seek assistance from someone who is busy, he will do it for you, not the indolent and the lazy.

110. Woe to me if I do not love.

111. Three things are needful. First Love, Second Love, Third Love.

112. The fasting of a diet is so easy when one wants to slim. And so difficult is the Wednesday and Friday fast when the Church wants it.

113. In the Church we should always sit in the same place, for the Angels.

114. After the Liturgy, we should sit in the Church so long as we can, for the Angels

115. When we are talking and someone interrupts us, we should not continue. It means that he should not hear that which we would have said. The Angels do thus.

116. He who does not want to see anybody is not human.

117. Nowhere are we ‘forever'. (We are never anyplace "forever".)

118. Whatever happens to us is only our own fault.

119. Every morning, on the new page we open, we sign the blank. Whatever God wills, let Him write. (Every morning open a new page and put your signature on the blank. Whatever God wants, let Him write.)

120. When we pray we should lock our door.

125. If you do not reach the point of despair, you will never see the Light.

136. Be still and know...There is no greater school than this kind of stillness of the mind.

137. The only true joy is freedom from worry.

150. Christ said to us: Go and make disciples of all nations. And we - hushing up - what do we do?

179. The most powerful prayer is the Epiclesis of the Divine Liturgy.

183. Love is a bomb the destroys all evil.

192. The other day a lady asked me what would happen with the 'toll booths' after death. I said to her, " I will tell them the Light of Christ shines to All! You however are in darkness and I don't see you!"

194. The greatest part of my prayer here and for years now is Thankgiving. What else should I ask, when I have everything?

199. God put the sense in the head. Why? Do you know? So that we can not see ourselves. Yes! So that we see only the other and love only the other. And so that we see ourselves only in the eyes of the Other.

243. Some want to go to the Resurrection without passing by way of Golgotha.

244. Because the Christians could not put in practice the Gospel while living in the world, they fled. That's how they became the first monastics.

259. Every person is 'sent'.

267. Our soul is a Divine Breath. Our body is His Creation. In the whole of us we are the icon of God.

290. Day and night let us bless God for the gifts He gives us.

291. Few words, much love. To all. No matter who they are.

Conversations

Have Faith

Only one thing do I know that I have always, and it is not pride, nor fantasy, but that which I have day and night, wherever I find myself--three things: first, Faith; second, Faith; third, Faith. That’s all! Nothing else can I say to you. It has directed all my life. When we believe and someone says, "Do you want to come to Lebanon with me?" I say, "Yes."

"How do you say Yes to everything?"

I say yes because I believe that if it is not for my good God will make it so that the No will come from the very one who invited me. Some paper will not be ready, or something will happen.

Today I am ninety years old--may you live so long! I read again and again and again in the Gospels, and I see something strange. Jesus Christ comes and says to the Apostles, "Leave now what you have and follow Me."

Now, if they said, "And who are you? Why should we lose what we have? Why should we lose our profit? Where will you take us? What will you do with us?"—if they had said that, what would have happened? They would have remained in darkness.

They said Yes to some Unknown who came and said, "Throw all that away!" Why? Because they believed in God, and they waited for the One who would say to them, "Come!" And that was the beginning.

Because if we say No, what will happen? . . . One or the other: If you believe, you will walk on the water like St. Peter. If you are scared--Bloop! Nothing else.

Through all my life it has been like that. They called me to the strangest and most distant place in India. One night they sent me a message: "Come and see someone who is sick." We started out in an ox cart driven by some shepherd boy. And as we were going up the mountain in the forest, what do I see above us? Two eyes shining, a tiger. What do you say then? "Lord have mercy on me, and may Your will be done on earth as it is in heaven."

So I closed my eyes and saw that written within me. Because He said to us, "Why do you worry? Why do you worry? Even the hairs of your head are numbered!" Why worry? Faith is lacking. May we have faith.

Languages

Once when I was there where I was, some foreign missionary came and said to me, "You may be a good woman, but you’re not a good Christian."

I said, "Why?"

"Because you have been here so long and you only go about speaking English. What local languages have you learned?"

I said to him, "I haven’t managed to learn any of the local languages, because I travel a great deal from place to place. As soon as I learn one dialect, they start speaking another. I've only learned 'Good morning' and 'Good evening.' Nothing else."

"Bah, you're no Christian. How can you evangelize? All the Catholics and Protestants learn all the local dialects in order to . . ."

Then I said, "Lord, give me an answer for him." I asked it with all my heart, and then I said, "Ah. I forgot to tell you. I know five languages."

"Really? What are these five?"

"The first is the smile; the second is tears. The third is to touch. The fourth is prayer, and the fifth is love. With these five languages I go all around the world."

Then he stopped and said, "Just a minute. Say that again so I can write it down."

With these five languages you can travel the whole earth, and all the world is yours. Love everyone as your own--without concern for religion or race, without concern for anything.

Everywhere are people of God. You never know if the one you see today might tomorrow be a saint.

388. Come let us be silent.

Thanksgiving

When in truth we appreciate the gifts which God gives us, we don't have time to seek anything else. We run to say thank you. Thank you, thank you, thank you. We see a person ... thank you. We see a flower ... thank you. We see a glass of milk ... thank you. For everything ... thank you. And such a joy comes into our life, that many do not understand even if they are close to us; What is all this! They said to me once in England: "What's happening? Why are you so cheerful?" "Because I am alive and I see you!" Have a good day!

— Holy Protection, Aegina, 1989

Holy Communion

It's not for us to decide when we should or should not receive communion. It is not easy to see ourselves clearly, especially on our disordered side. For that there must be the Spiritual Guide. There must be Sacred Confession which will draw out of us whatever should not exist in us.

—Leros, January 1, 1991

Monastic Society

The Lord said to His disciples: "Soon you will all scatter and leave me alone, but I am not alone because My Father is always with me". The same with us, if we think about it. We are never alone. As soon as we turn to Him in a glance of our mind, we'll find ourselves in the appropriate condition toward Him first, and then toward our fellowman. That is, if we want something, some enlightenment, immediately we run to the Gospel. (Certainly at the time when there is no suitable person.), that is my start. In the Gospel is Eternal Life, that is, Himself. God gave us our conscience: His Gospel. In this conscience we always find an answer. . . . Another thing that helps a great deal, as we know, is frequent prayer. It's not something that should be in words, neither in thought. The Prayer is not something we do: it is a condition of soul. And wherever you find yourself, whatever you are doing, in whatever circle you are, your soul can be found in the condition of Prayer. For the soul is from God. Next, when it is helped with prayer and the Jesus Prayer to be united with the Holy Name, then it continues, whatever you do.

Sources and external links

Category:Featured Articles Category:Monastics

https://en.orthodoxwiki.org/Gabrielia_(Papayannis)