Benutzer:Christian/Grigorie (Episcopul Acragandiei)

Aus Orthpedia
< Benutzer:Christian
Version vom 23. November 2016, 22:14 Uhr von Christian (Diskussion | Beiträge) (Neuanlage)
(Unterschied) ← Nächstältere Version | Aktuelle Version (Unterschied) | Nächstjüngere Version → (Unterschied)
Wechseln zu:Navigation, Suche

Sfîntul Grigorie, Episcopul Acragandiei

(23 noiembrie)

În părţile Siciliei este un sat ce se cheamă Pretorie, aproape de cetatea Acragandiei. În acel sat s-a născut Sfîntul Grigorie din părinţi dreptcredincioşi şi îmbunătăţiţi. Pe tatăl său îl chema Hariton, iar pe mama sa o chema Teodotia şi erau foarte milostivi către săraci, avînd bogăţie multă din care nu puţină milostenie făceau tuturor.

Fiind botezat pruncul Grigorie, l-a primit din Sfîntul Botez fericitul Patamion, episcopul Bisericii Acragandiei, iar în al optulea an al vîrstei sale, copilul a fost dat la învăţătura cărţii la un oarecare dascăl iscusit cu numele Damian şi a învăţat în doi ani a citi bine toate cărţile şi a scrie şi a cînta cîntările bisericeşti. Iar în al doisprezecelea an a fost dus la biserică de fericitul Patamion episcopul, care l-a încredinţat lui Donat arhidiaconul, ca să-l povăţuiască spre nevoinţe duhovniceşti şi spre viaţa cu fapte bune.

Îndeletnicind-se băiatul cu rugăciunea şi cu neîncetată citire, ziua şi noaptea şedea lîngă cărţi, citind dumnezeieştile Scripturi şi vieţile sfinţilor părinţi, aprinzîndu-se cu inima ca să urmeze lor. La vîrsta de douăzeci şi doi de ani a vrut să meargă la Ierusalim ca să se închine Sfîntului Mormînt şi se ruga cu stăruinţă către Dumnezeu ca să-i îndrepte calea spre bine. Iar odată dormind el noaptea în casa arhidiaconului aproape de patul lui, l-a strigat oarecine, zicînd: "Grigorie!" Iar el a zis: "Iată-mă!" Şi, sculîndu-se, a stat înaintea arhidiaconului, zicînd: "De ce m-ai chemat, stăpîne?" Iar el a zis: "Nu te-am chemat, fiule!"

Mergînd Grigorie s-a culcat iarăşi şi a adormit şi iarăşi l-a chemat a doua oară un glas, zicînd: "Grigorie!" Iar el iarăşi a alergat şi a stat înaintea arhidiaconului şi a zis către dînsul: "Iată-mă, stăpîne! De ce m-ai chemat?" Iar el a zis: "Nu te-am chemat, fiule!" Şi s-a spăimîntat arhidiaconul, cunoscînd că lui Grigorie i se face o chemare dumnezeiască şi a zis către dînsul: "De te va mai chema iarăşi, fiule, acelaşi glas, să-i răspunzi: "Ce este, Doamne, şi ce porunceşti robului Tău?"

Grigorie, culcîndu-se din nou pe aşternutul său, a auzit a treia oară glas, zicînd: "Grigorie!" Căci îngerul lui Dumnezeu era cel care-l chema. Iar Grigorie a răspuns precum a fost învăţat şi îngerul a zis: "S-a auzit rugăciunea ta! Deci să mergi la malul mării şi vei afla pe cei ce te cheamă pe tine la Sfintele Locuri. Iar Grigorie, îndată sculîndu-se şi nespunînd la nimeni despre aceasta a mers foarte de dimineaţă la mare. Venind la mal, a aflat o corabie şi întrebînd pe corăbier unde vor să meargă i s-a răspuns că în Cartagina. El rugîndu-se să-l ia şi pe dînsul în corabie l-au luat. Şi plutind cu spor, în trei zile au ajuns în Cartagina, unde, petrecînd Grigorie cîteva zile, mergea adeseori la biserica Sfîntului Mucenic Iulian.

Iar odată, mergînd el în biserică şi întîrziind cu citirea, au intrat trei călugări cinstiţi care s-au rugat cu dumnezeiască cuviinţă şi, sfîrşind rugăciunea, unul dintr-înşii a şezut jos, iar doi au stat drepţi. Grigorie, văzîndu-i, s-a plecat înaintea lor. Călugărul care şedea, căutînd la Grigorie, a zis: "Ce faci aici, robul lui Dumnezeu Grigorie, cel ce ţi-ai ales partea cea bună, care, după cuvîntul Domnului, nu se va lua de la tine? Iar el, auzindu-se chemat pe nume, s-a înspăimîntat şi, plecîndu-se bătrînului pînă la pămînt, a zis: "Iartă-mă, părinte, şi te roagă pentru mine păcătosul!"

Bătrînul a grăit către dînsul: "O! de-aş avea eu păcatele tale, fiule! Apoi a zis: Să ştii, fiule, că milostivul Dumnezeu ne-a descoperit toate cele pentru tine. Deci, bucură-te că ne-a trimis ca să te luăm şi să te ducem la Sfintele Locuri precum doreşti, căci şi noi acolo mergem". Iar Grigorie a zis cu umilinţă: " Bine este cuvîntat Dumnezeu, Care rînduieşte toate spre folosul nostru".

Apoi sculîndu-se a mers în tăcere. Iar odată, pe cale ispitindu-l bătrînul, l-a întrebat, zicînd: "Fiule Grigorie, oare nu te mîhneşti pentru părinţii tăi?" Iar el a răspuns: "Domnul nostru a zis: Cel ce iubeşte pe tatăl său sau pe mama sa mai mult decît pe Mine, nu este Mie vrednic. Însă roagă-te lui Dumnezeu, părinte, ca şi părinţilor mei să le dea mîngîiere şi pe mine păcătosul să mă păzească de cursele vrăjmaşului".

Deci, mergînd mai multe zile, s-au apropiat de Sfînta Cetate şi au intrat într-o mînăstire oarecare ce se întîmplase în cale şi fiindcă sosise postul sfintelor patruzeci de zile, de aceea n-au mers mai departe, ci au petrecut în acea mînăstire pînă la mîntuitoarele patimi.

Acolo a văzut fericitul Grigorie post şi priveghere la călugări, căci mulţi dintr-înşii nu gustau hrană toată săptămîna şi nu dormeau deloc. Acolo a văzut oameni vieţuind asemenea îngerilor şi ca în cer, neîncetat binecuvîntînd pe Dumnezeu. A văzut pe unii vărsînd lacrimi din ochii lor ziua şi noaptea, stînd la rugăciune şi alte multe osteneli şi nespuse nevoinţe, încît s-a înspăimîntat şi îşi bătea pieptul, zicînd: "Vai mie! Ce sînt eu pe lîngă aceia? Ce voi face eu lenevosul şi cum mă voi arăta feţei lui Dumnezeu? Cum mă voi uni în ziua judecăţii cu bărbaţii cei sfinţi?" Şi iarăşi, întru adîncul deznădăjduirii grăia: "De este Domnul aproape de cei zdrobiţi cu inima - precum zice David -, şi pe cei smeriţi cu duhul îi mîntuieşte, poate şi pe mine să mă mîntuiască, ca şi pe cei care au venit întru al unsprezecelea ceas, deşi nimic vrednic n-au lucrat".

Deci, văzîndu-l călugării mîhnit, îl mîngîiau părîndu-li-se că plînge după ţara lui şi după părinţi şi îi ziceau: "Nu-ţi fie jale, fiule, că ai venit cu noi aici; căci nădăjduim spre Dumnezeu cum că iar te vei înapoia în ţara ta şi vei vedea pe părinţii tăi vii". Iar el a răspuns: "Nu este de la Dumnezeu ţară străină, ci toate sînt ale Lui, şi pretutindeni ne priveşte cu ochiul Său cel atoatevăzător. Iar eu nu de aceasta mă mîhnesc că am venit aici, nici nu doresc pe părinţii mei; ci mai vîrtos mă bucur de aceasta, pentru că, lăsînd pe tatăl meu şi pe maica mea, am aflat pe Dumnezeu, Care îngrijeşte de mine. Dar alta este supărarea mea, deci vă rog pe voi sfinţilor părinţi să vă rugaţi pentru mine la Dumnezeu pentru smerenia mea. Iar monahii, auzind un răspuns ca acesta, au tăcut.

Sosind praznicul Învierii Domnului Iisus Hristos, au ieşit din acea mînăstire şi au mers la Sfînta Cetate a Ierusalimului şi, închinîndu-se Sfintelor Locuri, au intrat la Sfîntul Macarie patriarhul, ca să fie binecuvîntaţi de dînsul. Iar patriarhul, văzîndu-i pe dînşii, a zis: "Bucură-te în Domnul ava (părinte) Marcu! De unde ne-ai adus nouă pe acest tînăr plăcut lui Dumnezeu, anume Grigorie?" Iar bătrînul a răspuns: "Nu l-am adus noi, stăpîne, ci Domnul, Care voieşte să se mîntuiască toţi, şi rugăciunile tale cele sfinte". Şi s-a mirat Grigorie că şi pe bătrînul, ca şi pe dînsul, l-a chemat patriarhul pe nume. Apoi s-a bucurat că a aflat numele bătrînului, căci atîta vreme umblînd cu dînsul încă nu ştia numele lui, nici ale celorlalţi doi părinţi; şi nici nu a îndrăznit să întrebe pe vreunul dintr-înşii de unde sînt şi cum îi cheamă, căci fericitul a tăcut.

Apoi, privind patriarhul la ceilalţi doi călugări a zis: "Bine aţi venit, Serapioane şi tu, părinte Leontie! Mulţumesc lui Dumnezeu că v-a dat putere să veniţi pînă aici şi să aduceţi pe tînărul acesta, care arde cu duhul, slujind Domnului, bucurîndu-se întru nădejde şi totdeauna petrecînd în rugăciune, precum ne-a descoperit nouă Domnul!" Apoi a mers patriarhul în biserică să săvîrşească dumnezeiasca Liturghie şi s-au împărtăşit toţi cu preacuratele Taine.

A doua zi, ava Marcu cu cei doi fraţi, luînd binecuvîntare de la patriarhul lor, s-au dus să cerceteze pe fraţii care vieţuiau împrejurul Sfîntului Sion. Şi neştiind Grigorie de plecarea lor se supăra foarte, căci rămăsese fără dînşii. Iar patriarhul, mîngîindu-l, a zis: "Nu se vor duce părinţii aceştia în ţara lor pînă nu se vor întoarce mai întîi la noi". Atunci Grigorie, plecîndu-se patriarhului, a îndrăznit să-l întrebe: "De unde sînt aceşti mari bărbaţi?"

Patriarhul a răspuns: "Din cetatea Romei sînt". Şi întorcîndu-se cuvioşii părinţi de la Sion, ava Marcu a luat pe Grigorie de mînă şi l-a plecat la picioarele sfîntului patriarh, zicînd: "Părinte sfinte, şi acesta este din turma lui Hristos şi are a primi cîrma Bisericii. El cu vîsla cuvîntului o va îndrepta pe ea bine, iar tu, părinte, îngrijeşte de dînsul ca să-şi păzească podoaba sufletului său luminată şi curată de gîndurile tinereţilor".

Patriarhul a zis: "Dumnezeu, Care l-a ales din pîntecele maicii lui şi cu frica Sa l-a îngrădit, Acela pînă la sfîrşit o să-l păzească!" Apoi, ridicînd pe tînăr, l-a văzut plîngînd şi i-a zis: "Fiule, dacă îţi este plăcut, rămîi cu noi şi Domnul nostru Iisus Hristos va rîndui ţie toate spre folos; iar de voieşti a te duce împreună cu fraţii, apoi să mergi cu pace". Iar Grigorie a răspuns: "Nu, preasfinte părinte, nu voiesc a mă mai duce de aici; însă mă rog ca să mă învrednicească Dumnezeu să mă văd iar în viaţa aceasta cu aceşti sfinţi părinţi". Iar monahii aceia, cerînd de la patriarh binecuvîntare şi rugăciune pentru cale, au ieşit din Sfînta Cetate, însă fericitul Grigorie a rămas în Ierusalim, lîngă patriarhul Macarie.

Ava Marcu, cu Serapion şi cu Leontie, mergînd la Roma, au trecut pe lîngă cetatea Acragandiei şi, intrînd într-însa au venit la episcopul Romei, Patamion, odihnindu-se în episcopia lui, căci sosise praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Iar ei, după praznic, vrînd să plece şi cerînd de la episcop binecuvîntarea de cale, iată au venit din sat părinţii lui Grigorie, Hariton şi Teodotia vrînd să facă pomenire fiului lor, Grigorie, în ziua întîia a lunii iulie, căci în acea zi ieşise Grigorie de acolo şi plîngea Teodotia cu amar pentru fiul său, încît nu putea nimeni să o mîngîie. Şi a întrebat ava Marcu pe episcop, zicînd: "Pentru ce plîng aceşti oameni, părinte?"

Episcopul, oftînd din adîncul inimii, a plîns şi a zis: "Aceşti oameni au avut un fiu pe care eu l-am primit din Sfîntul Botez şi fiind de opt ani au adus la mine copilul. Iar eu am poruncit să-l înveţe carte şi atît, dar i-a dat Dumnezeu, încît a învăţat în doi ani a citi desăvîrşit, a cînta şi a scrie. Iar în al doisprezecelea an l-au dat părinţii săi lui Dumnezeu în mîinile mele cele păcătoase şi l-am sfinţit pe el cleric şi l-am încredinţat arhidiaconului meu, ca să-l povăţuiască pe calea poruncilor Domnului.

Şi atît de iscusit s-a arătat copilul în Sfînta Scriptură încît nu se mai poate astăzi afla unul ca dînsul în toată Sicilia, dar nu ştim ce s-a făcut şi unde s-a depărtat căci, deodată, s-a făcut nevăzut şi mult l-am căutat prin toată insula aceasta, prin cetăţi şi prin oraşe, prin munţi şi prin peşteri şi prin pustii şi nu l-am putut afla; ori l-a omorît cineva şi l-a ascuns în pămînt sau că l-a furat şi l-a dus în ţară străină, nimic nu ştim. Şi acum ne este jale de dînsul pînă la moarte şi părinţii lui au început a face pomenire pentru dînsul în ziua în care a pierit".

Ava Marcu, căutînd la faţa lui Hariton, a cunoscut că este tatăl lui Grigorie căci semăna foarte mult cu Grigorie, întru toate. Deci a zis ava Marcu către părinţii lui Grigorie: "Pentru ce plîngeţi aşa de mult pentru fiul vostru, de care mai vîrtos se cuvine a vă bucura şi a mulţumi lui Dumnezeu, Care rînduieşte toate spre folos?" După aceasta a zis către episcop: "Porunceşte să vină aici arhidiaconul tău". Şi îndată a poruncit episcopul să-l cheme. Venind arhidiaconul, a zis către dînsul părintele Marcu: "Spune tu, omule, unde s-a dus copilul şi pentru ce nu descoperi stăpînului tău episcopul măririle lui Dumnezeu cele despre copil?"

Arhidiaconul, spăimîntîndu-se de aceste cuvinte, s-a plecat înaintea bătrînului, cerînd iertare, apoi a început a spune: "Eu, dormind noaptea pe patul meu şi copilul odihnindu-se în aceeaşi casă aproape, l-a strigat pe el un glas străin, zicînd: "Grigorie!" Iar el, sculîndu-se, a venit aproape de mine. "De ce m-ai chemat, stăpîne?" Iar eu i-am răspuns: "Nu te-am chemat eu, fiule!" Şi iarăşi s-a auzit acel glas a doua oară, zicînd: "Grigorie!" El iarăşi stînd înaintea mea, a zis: "Iată-mă! De ce m-ai chemat?" Dar eu am cunoscut că acea chemare nu era omenească, ci a lui Dumnezeu şi i-am zis: "Fiule, de te va mai chema iarăşi glasul acela, să-i răspunzi: "Iată-mă, Doamne! Ce porunceşti robului Tău?"

Şi mergînd el la patul său, a auzit un glas, zicînd: "Grigorie, auzită este rugăciunea ta! Deci să mergi la malul mării şi vei afla pe cei ce te vor lua pe tine!" Acest glas şi eu l-am auzit, dar n-am înţeles ceea ce zicea şi iarăşi am adormit. Iar a doua zi, sculîndu-mă n-am mai aflat pe Grigorie. Şi de atunci pînă acum nu ştiu unde se află. Eu n-am îndrăznit să spun nimănui glasul cel auzit, că m-am temut ca nu cumva să zică cineva că spun minciuni şi, necrezînd cuvintele mele, vor începe să zică că eu l-am omorît sau l-am vîndut în ţară străină".

Acestea auzindu-le episcopul şi părinţii lui Grigorie, s-au mîngîiat şi au preamărit pe Dumnezeu. Iar fericitul Marcu a zis: "Iată că, precum citim în cartea Împăraţilor despre Samuel, aşa şi în zilele noastre s-a făcut cu Grigorie. Căci precum pe copilul Samuel, dormind în biserică, l-a strigat îngerul Domnului, zicînd: Samuele! Samuele! - şi aceasta s-a făcut de trei ori -, tot de aceeaşi chemare s-a învrednicit şi fericitul copil Grigorie şi, cu adevărat, asemenea va fi cu proorocul Samuel. Acum ascultaţi şi de la mine, ce voi spune despre fiul vostru.

Fiind noi în Roma am mers împreună cu aceşti fraţi la rugăciune în biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi, sosind noaptea, am rămas la un monah. În acea noapte mi s-au arătat în vedenie doi bărbaţi preastrăluciţi, asemenea Sfinţilor Apostoli şi mi-au zis: "Scoală degrabă cu amîndoi monahii şi şezînd în corabie, mergeţi în cetatea Cartagina şi acolo veţi afla un copil străin cu numele de Grigorie din Sicilia care a venit acolo de la biserica Acragandiei. Deci, luaţi-l şi duceţi-l în Sfînta Cetate a Ierusalimului, la patriarhul Macarie, căruia i-am spus despre copilul acesta şi i-am poruncit să-l primească, căci odihneşte Duhul nostru peste dînsul, precum al lui Ilie peste Elisei".

Acestea zicînd cei ce se arătaseră, s-au făcut nevăzuţi. Apoi eu, deşteptîndu-mă, am mers cu aceşti fraţi ai mei către liman şi, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, aflînd o corabie, am intrat într-însa şi, plutind, am ajuns degrabă în cetatea Cartagina. Acolo, ieşind din corabie, am intrat în biserica Sfîntului Mucenic Iulian şi am aflat pe Grigorie în biserică citind pe cărţi. Şi, luîndu-l, ne-am dus în Ierusalim şi l-am dat patriarhului".

Acestea auzindu-le toţi, se minunau tare şi lăudau pe Dumnezeu. Iar Hariton şi Teodotia au căzut la pămînt ca nişte morţi şi, ridicîndu-i fericitul Marcu, a zis: "Daţi slavă lui Dumnezeu, Celui ce a descoperit vouă pe fiul vostru că este între cei vii şi vieţuieşte în fapte bune". Deci Hariton, lepădînd împreună cu soţia sa mîhnirea şi fericitul episcop împreună cu toţi ai săi, dădeau slavă lui Dumnezeu şi mulţumeau lui ava Marcu pentru vestea adusă despre Grigorie. După aceea au fost fără supărare. Iar fericitul Grigorie vieţuia în Ierusalim lîngă prea sfinţitul patriarh Macarie, care l-a hirotonisit diacon.

Petrecînd acolo cîtăva vreme, a rugat pe patriarh să-l lase să se ducă în muntele Eleonului să cerceteze pe părinţii care petreceau acolo. Şi lăsîndu-l patriarhul, a zăbovit acolo Grigorie un an, cercetînd pe nevoitorii cei buni şi primind de la dînşii mult folos. Apoi a vrut să meargă în pustie şi şi-a mărturisit sfinţilor părinţi gîndul, cerînd de la dînşii binecuvîntarea. Iar ei, făcînd rugăciune pentru dînsul, l-au slobozit, zicînd: "Să mergi, fiule, cu pace; credinţa şi dragostea pe care o ai pentru Hristos te va mîntui pe tine".

El, pogorîndu-se din muntele Eleonului, s-a sălăşluit înăuntrul pustiei şi după trei zile prin purtarea lui Dumnezeu de grijă, a aflat un monah rugîndu-se în al şaselea ceas din zi. Acela cunoscînd cu duhul că tînărul Grigorie caută să se mîntuiască, l-a chemat la sine şi a zis către dînsul: "Unde mergi, fiule?" Iar el a răspuns: "Unde mă va duce Hristos în această pustie". Iar monahul a zis: "Să mergi împreună cu mine, fiule!" Deci, mergînd ei douăzeci de zile, au venit la un loc unde monahul acela a arătat lui Grigorie o chilie departe şi doi smochini lîngă dînsa. Apoi a zis: "În acea chilie petrece un părinte mare. Deci, de voieşti, fiule, să te mîntuieşti, mergi la dînsul, iar eu voi merge în altă parte".

Plecîndu-se unul altuia, s-au despărţit. Grigorie, apropiindu-se de chilia marelui stareţ, a auzit cîntînd ca o mulţime de popor; şi mergînd mai aproape a auzit numai trei voci cîntînd. Iar cînd s-a apropiat de uşă a auzit numai pe unul singur, stareţul, cîntînd şi săvîrşind al nouălea ceas şi n-a îndrăznit să bată la uşă, fiind înspăimîntat. Iar acel sfînt părinte, după sfîrşitul pravilei sale, privind spre uşă, a văzut pe tînăr stînd şi îndată l-a cunoscut cu duhul cine este. Deci a strigat, zicînd: "Fiule, Grigorie, intră aici!" Iar Grigorie şi mai tare s-a spăimîntat, auzind că îl strigă pe nume.

Intrînd în chilie, a văzut pe bătrînul singur, iar mai mult n-a văzut pe nimeni şi se mira că în chilie numai bătrînul singur era, iar graiul de popor pe care l-a auzit cîntînd, a cunoscut că erau sfînţii îngeri, care cîntau împreună cu dînsul. Apoi a căzut la picioarele bătrînului cu lacrimi, zicînd: "Miluieşte-mă, părinte, şi te roagă pentru mine păcătosul, ca să-mi mîntuiască Dumnezeu sufletul!" Iar bătrînul a zis: "Dumnezeu te va milui pe tine, fiule, şi îţi va da răsplătire pentru osteneala ta!"

Grigorie a petrecut la sfîntul bătrîn patru ani şi a învăţat de la dînsul multă înţelepciune duhovnicească. El a cunoscut de la dînsul taine şi descoperiri ale dumnezeieştii Scripturi şi s-a făcut filosof iscusit şi ritor binegrăitor. Apoi, văzîndu-l bătrînul desăvîrşit în înţelegere şi în fapte bune şi mai înainte cunoscînd că are să fie mare luminător al lumii, n-a vrut să-l ţină mai mult în pustie, ci i-a poruncit să iasă de acolo pentru ajutorul Bisericii care avea război. După aceea i-a proorocit că are să vină asupra lui o mare năpastă de la nişte oameni zavistnici şi l-a învăţat să fie răbdător şi fără de răutate. Apoi, făcînd pentru dînsul rugăciune şi dîndu-i binecuvîntare, l-a slobozit cu pace.

Fericitul Grigorie, ieşind de la bătrînul acela, s-a întors iarăşi la Ierusalim şi l-a primit patriarhul Macarie cu bucurie. Apoi, mai petrecînd în Ierusalim un an, s-a dus în Antiohia de aici în Constantinopol, unde petrecea în mînăstirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vach. Acolo, văzînd egumenul nevoinţa lui că toată săptămîna nu gusta hrană şi neîncetat se sîrguia cu citirea şi scrierea cărţilor, a vestit despre dînsul pe patriarhul Eutihie, zicînd: "A venit în mînăstirea mea un diacon străin frumos cu chipul şi cu viaţa şi ales întru toate nevoinţele călugăreşti, fără de lenevie şi foarte iscusit în dumnezeiasca Scriptură, încît mi se pare că în vremea de acum nu se mai află altul ca dînsul în toată cetatea aceasta".

Patriarhul, auzind aceasta, s-a bucurat şi, chemîndu-l la sine, cu cinste a vorbit împreună cu dînsul. Şi văzînd înţelepciunea lui cea mare a mulţumit lui Dumnezeu că le-a trimis un om ca acela în vremea viforului şi a învăluirii celei mari care era în Biserică din partea ereticilor. Iar după aceasta, peste puţină vreme s-a făcut în Constantinopol Sinodul al cincilea, la care a venit toată lumea, în vremea împărăţiei binecredinciosului împărat Iustinian.

La acest Sinod s-a arătat Sfîntul Grigorie mare apărător şi sprijinitor al bunei credinţe şi a astupat gurile ereticilor, încît nu le era cu putinţă a răspunde împotriva cuvintelor pe care le grăia Grigorie din sfintele cărţi. De aceea toţi Sfinţii Părinţi se mirau de înţelepciunea lui şi de darul Sfîntului Duh, care era în Grigorie. Şi mulţi din cei ce-l ascultau, întrebau: "De unde este omul acesta care răspunde ca un înger şi întocmai ca unul din Sfinţii Părinţi cei de demult?" Apoi s-a bucurat pentru dînsul şi binecredinciosul împărat Iustinian şi toţi boierii; şi l-au sărutat toţi Sfinţii Părinţi care se adunaseră la al cincilea Sinod şi cu multe laude l-au fericit.

Din acea vreme îl cinstea împăratul foarte mult şi pretutindeni se dusese vestea despre dînsul. Iar Grigorie, văzîndu-se pe sine cinstit de toţi şi lăudat, nu a vrut să mai petreacă în Constantinopol. Ci, fugind de slava omenească, s-a dus la Roma şi, închinîndu-se mormîntului Sfinţilor Apostoli şi altor sfinte locuri, s-a sălăşluit în mînăstirea Sfîntului Sava şi petrecea acolo în linişte.

În acea vreme s-a mutat către Domnul Teodor, episcopul Acragandiei, care fusese după fericitul Patamion, şi era mare neunire şi zarvă în poporul cetăţii. Pentru că unii voiau să aleagă la episcopie pe Savin, preotul; alţii pe Crescent, iar alţii pe Evplu, care era atunci arhidiacon; iar alţii lăsaseră lucrul în voia Domnului, zicînd: "Pe care îl va voi Dumnezeu, acela să ne fie episcop". Pentru această pricină toţi cei mai bătrîni ai bisericii, boierii şi cetăţenii cetăţii, adunîndu-se, au venit la Roma la patriarh. Acolo era între dînşii şi Hariton, tătăl lui Grigorie. Şi au stat înaintea patriarhului cele trei partide: unii ţineau cu Savin, alţii cu Crescent, iar alţii cu Evplu şi cu Hariton.

Deci unii cereau patriarhului pe unul, iar alţii pe altul. Dar arhidiaconul Evplu cu Hariton şi cu ceilalţi ai lor ziceau către patriarh: "Pe care îl va descoperi Dumnezeu sfinţiei tale, pe acela să-l pui nouă episcop". Iar patriarhul Romei, văzînd între ei neînţelegere, le-a poruncit să iasă afară de la faţa sa. Şi, avînd grijă de aceasta, i s-au arătat lui noaptea în vedenie doi bărbaţi cinstiţi, în chipul apostolilor şi au zis:

"Pentru ce te mîhneşti de neunirea poporului Acragandiei, căci cei aduşi de dînşii nu sînt vrednici de dragostea episcopiei. Dar este în cetatea aceasta un om străin cu numele Grigorie, care mai înainte locuia în mînăstirea Sfîntului Sava, iar acum, auzind de venirea cetăţenilor Acragandiei, a fugit din mînăstirea aceea şi s-a ascuns la mînăstirea Sfîntului Mercurie. Deci pe acela cheamă-l şi-l pune episcop Acragandiei pentru că se odihneşte peste omul acela Duhul lui Dumnezeu". Şi aceasta zicîndu-i, s-au făcut nevăzuţi.

Deşteptîndu-se patriarhul din vedenie, a chemat la sine pe cei mai mari ai Bisericii şi pe ava Marcu, care din întîmplare venise atunci din mînăstirea sa în cetate şi le-a spus lor vedenia sa. Apoi îndată a trimis doi episcopi şi cu alţi clerici ca să caute pe Grigorie şi să-l aducă cu cinste. Iar ei mergînd în mînăstirea Sfîntului Sava întrebau: "Unde este străinul acela, care a găzduit aici?" Iar călugării i-au răspuns, zicînd: "Mai înainte cu două zile s-a dus de aici în mînăstirea Sfîntului Mercurie". Atunci ei s-au dus şi acolo. Iar Sfîntul Grigorie, vrînd să iasă din acea mînăstire, a văzut de departe pe acei episcopi venind şi i-a cunoscut pe dînşii, căci şi mai înainte îi văzuse la sinod, la Constantinopol. Deci, cunoscînd cu duhul că după dînsul vin, a fugit şi s-a ascuns în livadă în mijlocul pomilor.

Episcopii, intrînd în mînăstire, întrebau de Grigorie, iar călugării ziceau: "Era aici un străin, dar nu ştim unde s-a dus". Iar episcopii l-au ameninţat pe egumen, zicînd: "De nu vei pune îndată înaintea noastră pe străinul acela, apoi de mare pedeapsă te faci vinovat!" Egumenul îi ruga pe dînşii să-l aştepte puţin ca să-l caute. Şi, căutîndu-l cu sîrguinţă, l-a aflat pe Grigorie în livadă ascuns în buruieni. Apoi l-a apucat pe el cu mînie şi-l mustra, zicînd: "De unde ai venit aici, omule, şi care sînt păcatele tale şi ce-ai făcut de te caută pe tine atîţia bărbaţi cinstiţi? Ai adus mare nevoie asupra mînăstirii noastre! Mergi dar de răspunde pentru greşalele tale!"

Iar fericitul Grigorie n-a răspuns lui nici un cuvînt ci, fiind dus, mergea tăcînd. Stînd înaintea episcopilor, îndată l-au cunoscut pe dînsul, pentru că-l văzuseră la sinod, cum a fost lăudat de toţi părinţii şi cinstit de împărat.

Deci, sculîndu-se, s-au aplecat înaintea lui şi cu dragoste l-au îmbrăţişat. Iar el a căzut la picioarele lor, zicînd: "Iertaţi-mă, sfinţilor părinţi, că sînt păcătos! Pentru ce mă căutaţi pe mine smeritul?" Iar ei, ridicîndu-l de la pămînt, l-au sărutat şi i-au zis: "Prea sfinţitul părinte patriarh te cheamă la sine". Egumenul s-a mirat şi s-a spăimîntat, văzînd pe Grigorie aşa cinstit de episcopi, el care îl însoţea şi îl socotea ca pe un făcător de rele. Deci luînd episcopii pe Grigorie, l-au dus la patriarh cu cinste.

Intrînd Grigorie la patriarh şi, plecîndu-se pînă la pămînt, acesta a zis: "Bine ai venit la noi, fiule Grigorie! Bine este cuvîntat Dumnezeu, Care te-a arătat pe tine nouă!" Apoi, sculîndu-se, l-a sărutat cu sărutare sfîntă şi a zis: "Fiule Grigorie, Domnul nostru Iisus Hristos te cheamă pe tine la episcopia Bisericii Sale, care este în Acragandia, ca prin tine să se mîntuiască poporul acela!" Iar el a răspuns: "Iartă-mă, stăpîne, că nu sînt vrednic de o treaptă ca aceasta!" Atunci patriarhul a zis: "Nu fii neascultător, fiule, ci teme-te de Dumnezeu şi-ţi adu aminte că mulţi prin neascultare au mîniat pe Cel Preaînalt". Iar Grigorie a răspuns: "Dă puţină vreme robului tău, prea sfinţite părinte, ca să mă socotesc şi apoi voi răspunde despre aceasta prea sfinţiei tale". Iar patriarhul l-a încredinţat pînă la o vreme lui ava Marcu.

Văzînd părintele Grigorie pe părintele Marcu, s-a bucurat şi a căzut la picioarele lui cu lacrimi, zicînd: "Mulţumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit a te mai vedea într-această viaţă, pe tine părintele meu cel iubit". Apoi a mers la gazdă ava Marcu împreună cu dînsul şi toată noaptea aceea au petrecut-o fără somn, zăbovind în vorbe duhovniceşti. Iar Grigorie voia să fugă în Spania, mai ales că s-a înştiinţat că tatăl său Hariton a venit acolo în Roma. Dar l-a oprit ava Marcu, zicînd: "Fiule, nu mînia pe Dumnezeu şi, în loc de binecuvîntarea Lui, să-ţi aduci blestem!" Iar el de atunci a tăcut.

După aceasta, chemînd patriarhul pe acragandieni, i-a întrebat: "Aţi ales în unire pe cineva din voi la episcopia cetăţii voastre?" Iar ei tăceau. Atunci arhidiaconul Evplu, împreună cu Hariton au zis: "Noi, stăpîne, nu avem ce răspunde la aceasta, pentru că nădejdea noastră am pus-o în Domnul şi în sfintele tale rugăciuni; şi pe care ţi-l va descoperi Dumnezeu, pe acela să-l dai nouă episcop şi noi îl vom primi cu dragoste".

Luînd seama patriarhul la Hariton, l-a cunoscut după asemănarea feţei cum că este tatăl lui Grigorie. Apoi a zis: "Să mergem în biserică şi să ne rugăm lui Dumnezeu, ca să ne arate pe cine ştie El că este vrednic a fi episcop". Deci, cînd săvîrşea patriarhul rugăciunile împreună cu episcopii şi cu tot clerul în biserica Sfinţilor şi marilor Apostoli Petru şi Pavel, era acolo împreună cu dînşii şi fericitul Grigorie. Atunci s-a arătat în altar un porumbel zburînd deasupra Sfintei Mese şi a şezut pe capul Sfîntului Grigorie, încît toţi s-au spăimîntat de acea minune preaslăvită. Iar patriarhul a zis: "Iată ne-a arătat Dumnezeu pe care l-a ales vrednic de treapta episcopiei!"

Deci, l-a sfinţit pe el episcop al bisericii Acragandiei şi toţi cetăţenii s-au bucurat de dînsul şi l-au iubit ca pe un ales de Dumnezeu. Atunci a cunoscut Hariton că Grigorie este fiul său şi înălţa mulţumire lui Dumnezeu că l-a învrednicit a vedea pe fiul său viu şi într-o dregătorie aşa de înaltă. Apoi, nu după multe zile, oamenii trimişi din Acragandia, luînd binecuvîntarea de la patriarh, s-au întors împreună cu episcopul lor cel nou. Mergînd pe lîngă cetatea Panormiei, i-a întîmpinat episcopul cetăţii aceleia cu clerul şi cu tot poporul, primindu-i pe ei cu dragoste; căci auziseră de viaţa cea îmbunătăţită a lui Grigorie, pe care l-a rugat să intre în biserică şi să dea binecuvîntarea poporului.

Intrînd Sfîntul Grigorie în biserica Domnului, a alergat către dînsul un monah lepros şi striga, zicînd: "Miluieşte-mă pe mine, robule al lui Hristos, şi te roagă lui Dumnezeu ca să mă uşureze de această boală de lepră!" Iar sfîntul a zis către dînsul: "În numele Domnului, fii sănătos de boala ta!" Şi îndată s-a tămăduit monahul şi s-a curăţit de lepră, făcîndu-se trupul lui ca de copil curat şi toţi lăudau pe Dumnezeu, zicînd: "Bine este cuvîntat Dumnezeu, Cel ce face minuni prin plăcutul Său!"

Ieşind din Panormia, s-a apropiat de Acragandia şi l-a întîmpinat egumenul mînăstirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care era înaintea cetăţii. Iar cînd a intrat Sfîntul Grigorie în mînăstirea aceea, a căzut înaintea picioarelui lui un monah surd şi mut; dar egumenul îl dădea în lături de la picioarele Sfîntului Grigorie. Însă Sfîntul a zis către egumen: "Lasă-l, frate, să ne spună de ce are nevoie!" Iar egumenul a zis: "Este nebun, stăpîne, şi nici nu grăieşte şi nici nu aude".

Sfîntul, oftînd şi ridicîndu-şi mîinile spre cer, s-a rugat. Apoi, ridicînd pe monah de la pămînt, a zis: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a poruncit duhului celui surd şi mut să iasă din zidirea Sa, grăieşte, frate, şi auzi şi laudă pe Dumnezeu, Cel ce te-a făcut pe tine!" Iar monahul îndată a grăit şi a auzit şi a început a striga: "Mari sînt lucrurile Tale, Doamne, Care le-ai făcut prin dreptul acesta!" Şi a întrebat fericitul pe monah: "Cîţi ani sînt de cînd n-ai auzit şi grăit?"

Iar călugărul cel tămăduit a răspuns: "Nu-mi aduc aminte, stăpîne, să fi grăit cîndva sau să fi auzit". Egumenul a zis: "Douăzeci de ani sînt, stăpîne, de cînd l-am călugărit; pe atunci fiind de opt ani, şi pînă astăzi a fost mut şi surd, iar acum s-a vindecat cu rugăciunile tale". Şi i-a cuprins frica pe toţi de ceea ce se făcuse şi mulţumeau lui Dumnezeu că le-a dat episcop ca acesta, făcător de minuni. Apoi Sfîntul Grigorie s-a odihnit pînă a doua zi în acea mînăstire.

A doua zi a purces către cetate. Şi auzind poporul că vine episcop nou, se întrebau unul pe altul: "Cine este episcop? Savin, Crescent sau Evplu?" Înştiinţîndu-se că nici unul dintre aceia nu s-a învrednicit de episcopie, ci un bărbat străin cu numele Grigorie, s-au mirat. Apoi, auzind că este făcător de minuni şi că a vindecat pe un călugăr surd şi mut, s-au înfricoşat. Deci, a ieşit toată mulţimea poporului întru întîmpinarea lui şi el îi binecuvînta, punîndu-şi peste toţi mîinile sale.

Atunci a ieşit în întîmpinare şi Teodotia, maica lui, împreună cu bărbatul, neştiind că episcopul este fiul ei. Văzîndu-l pe el, l-a cunoscut şi a zis: "Iată cu adevărat fiul meu este acesta care era pierdut şi s-a aflat". Iar Sfîntul Grigorie, văzînd pe maica sa, a zis: "Bucură-te, doamnă Teodotia, maica mea!" Iar ea, umplîndu-se de nespusă bucurie, a zis: "Bine este cuvîntat Dumnezeul Cel ce te-a ales pe tine, ca să paşti pe poporul Său şi pe mine m-a învrednicit a te vedea, dulcele meu fiu!" După aceasta a intrat în biserică cu cîntări, împreună cu tot poporul. Şi cînd săvîrşea Sfîntul Grigorie dumnezeiasca Liturghie, au văzut oarecare din cei vrednici darul Sfîntului Duh, coborîndu-se peste dînsul în chip de porumbel şi umbrindu-l pe dînsul, precum s-a făcut şi cînd l-a hirotonisit arhiereu. Atunci au fost aduşi în biserică mulţime de bolnavi, peste care punîndu-şi mîinile Sfîntul Grigorie le-a dat sănătate, încît se minunau toţi şi ziceau: "Cu adevărat acesta este asemenea Sfîntului Grigorie, făcătorul de minuni al Neocezareii" Deci s-a făcut mare bucurie în cetate.

Sfîntul Grigorie, începînd a paşte Biserica lui Dumnezeu, avea mare purtare de grijă pentru săraci, iar pe cei bolnavi îi tămăduia şi izgonea duhurile cele viclene. Iar tatăl său Hariton, nu se îndepărta de la biserică ziua şi noaptea, slujind lui Dumnezeu în post şi în rugăciune. Asemenea şi maica sa Teodotia, lepădînd toată grija vieţii, lua aminte la mîntuirea sa şi slujea bolnavilor; iar pe cei ce sufereau în sărăcie, pe aceia cu mîinile sale îi hrănea şi-i învăţa. Astfel, Sfîntul Grigorie împreună cu părinţii săi înfrumuseţau Biserica lui Hristos, făcîndu-se pildă tuturor prin viaţa cea plină de fapte bune.

După cîteva zile a ieşit fericitul să vadă cetatea şi să cerceteze pe cei bolnavi şi pe cei săraci. Şi cîţi din cetăţeni aveau bolnavii lor, îi puneau pe cale, pe unde avea să treacă bunul doctor, Sfîntul Grigorie, şi tot felul de boli luau vindecare numai prin atingerea mîinilor lui. Atunci preotul Savin avea o fiică slăbănoagă, care zăcea pe pat, neavînd deloc tărie trupească, încît nici nu putea să se mişte, ci alţii o întorceau.

Auzind maica ei că episcopul are să treacă pe la casa lor, a scos pe fiica sa afară din ogradă şi a adus-o pe cale. Apropiindu-se Sfîntul Grigorie, femeia a căzut la picioarele fericitului, plîngînd şi zicînd: "Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu, şi te milostiveşte spre fiica mea că este slăbănoagă!" Sfîntul a întrebat-o: "A cui soţie eşti?" Şi ieşind preotul Savin şi închinîndu-se, a zis: "Roaba ta este, stăpînul meu, şi soţia mea". Iar sfîntul l-a întrebat, zicînd: "De cînd boleşte fiica voastră?"

Ei au răspuns: "Sînt nouă ani, stăpîne, de cînd este slăbănoagă". Iar Sfîntul, făcînd rugăciune, a însemnat pe copilă cu semnul Sfintei Cruci şi a zis: "În numele lui Iisus Hristos, scoală, fecioară şi stai pe picioarele tale!" Îndată fecioara s-a sculat şi a dat mulţumire doctorului său. Iar poporul care era în urma lui s-a înspăimîntat de acele minuni preaslăvite ce se făceau de dînsul.

După cîţiva ani, diavolul, care urăşte binele, a ridicat război asupra Sfîntului, vrînd să-l izgonească de pe scaun prin acel preot, Savin, pe a cărui fiică o tămăduise, şi prin Crescent, pentru că amîndoi erau preoţi în acea cetate şi fiecare ar fi dorit să fie episcop. Aceştia aveau mînie între ei; dar în zilele acelea s-au întovărăşit şi s-au răsculat cu vrajbă împotriva Sfîntului Grigorie, întărîtaţi fiind de zavistia diavolului.

Apoi ziceau între dînşii: "Pînă cînd ne vom supune acestui vrăjitor, care cu vrăjile sale făcînd minuni, face pe oamenii cei proşti a se minuna? Au doar nu ştim că, fugind de aici, a petrecut la un vrăjitor oarecare şi a învăţat de la dînsul acel meşteşug al vrăjitoriei? Şi acum, venind, amăgeşte poporul, crezîndu-se a fi omul lui Dumnezeu, pe cînd el este al diavolului; căci nici nu mănîncă nici nu bea, precum face şi diavolul".

Nişte hule şi minciuni ca acestea grăiau din zavistie asupra dreptului. Şi ademenind către sfatul lor cel rău şi un număr oarecare de clerici şi de cetăţeni, s-au jurat unul către altul ca să nu se odihnească pînă cînd nu vor izgoni din cetate pe Sfîntul Grigorie; iar în locul lui să pună pe un oarecare Eleusie ereticul care era căzut din treapta de preot şi blestemat de Sinodul cel din Laodiceea. Acest eretic venise pe ascuns în Acragandia şi locuia la un cetăţean anume Teodor, neştiind despre dînsul Sfîntul Grigorie. Pe acest Eleusie îl întîlnise mai înainte Sfîntul Grigorie în răsărit şi disputase împreună cu dînsul despre întruparea lui Hristos şi-l biruise.

Acesta, după o ascundere de trei luni în cetatea Acragandiei, a ridicat spre zavistie şi spre mînie pe aceşti preoţi, precum şi un număr oarecare de oameni înrăutăţiţi, împotriva Sfîntului Grigorie. Şi sfătuindu-se vrăjmaşii, au îndemnat o femeie tînără şi frumoasă la faţă cu obiceiuri ruşinoase, anume Evdochia, ca să zică în faţa episcopului şi înaintea poporului cum că a păcătuit cu dînsa. Ea la început nu voia să facă aceasta, zicînd: "Nu mă vor crede cetăţenii, pentru că toţi îl au ca pe îngerul lui Dumnezeu şi mă tem a grăi unele ca acestea asupra lui, ca să nu mă ucidă poporul cu pietre".

Iar ei au făgăduit că o vor păzi fără de vătămare şi cu mulţime de aur au silit-o să se unească la sfatul lor cel viclean. Deci căutau vreme cu prilej cînd să aducă asupra lui năpasta şi ura. Iar într-o noapte, fiind Sfîntul Grigorie în biserică la cîntarea cea de la miezul nopţii, Savin şi cu Crescent, luînd pe Evdochia cea desfrînată, au adus-o în taină la casa episcopului, unde au găsit străjerul păzind uşile şi, dîndu-i mult aur, l-au sfătuit să tacă. Iar pe femeie au dus-o în camera Sfîntului, închizînd-o acolo, şi au ieşit.

Episcopul nu ştia nimic şi, întîrziind în biserică pînă la sfîrşitul Utreniei, s-a făcut ziuă. Cînd a ieşit din biserică, îl urma poporul care fusese acolo, pentru că aşa aveau obiceiul de petreceau în toate zilele pe episcopul lor de la biserică pînă la casa lui. Ajungînd la uşa casei sale, se întorcea şi îi învăţa pe ei; apoi, dîndu-le binecuvîntare, se duceau pe la casele lor. Acolo se afla Savin împreună cu Crescent şi cu ceilalţi care erau de un cuget cu dînşii.

Aceştia, alergînd în camera lui, au scos pe femeie înaintea episcopului şi înaintea a tot poporul ce venise şi au strigat: "Vedeţi, oamenilor, ce face episcopul nostru? Oare aşa se cade lui a face? Noi îl avem ca pe un sfînt, şi acum iată-l desfrînat! Deci nu mai este vrednic de scaunul episcopal". Aceasta văzînd poporul s-a înspăimîntat şi au rămas toţi ca nişte pietre fără glas, neştiind ce să răspundă. Apoi s-a mirat şi Sfîntul Grigorie de această năpastă neaşteptată, dar tăcea. Iar poporul a întrebat pe femeie, zicînd: "A păcătuit cu tine episcopul?"

Iar ea a răspuns înaintea tuturor, zicînd: "Adevărat, a păcătuit cu mine în această noapte!" Iar arhidiaconul şi alţii din cei de casă o întrebau: "În ce ceas de noapte a fost cu tine?" Iar ea a răspuns că după pavecerniţă (slujba de seară) a fost cu dînsa; pentru că aşa era învăţată să zică de începătorii răutăţii. Atunci cei ai casei au strigat: "Viu este Dumnezeu că nedrept grăieşte această femeie mincinoasă". Iar viclenii ziceau: "Voi sînteţi ai lui şi nu sînteţi vrednici de crezut pentru că acoperiţi faptele cele rele ale stăpînului vostru". Iar un diacon cu numele Filadelf a zis: Mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc fărădelege asupra dreptului cu mîndrie şi defăimare!

Crescent, auzind aceste vorbe, a alergat şi a lovit peste obraz pe Filadelf. Şi mulţi s-au înspăimîntat şi au crezut minciuna, văzînd pe femeia scoasă din camera lui şi zicîndu-i în faţă cum că a păcătuit cu dînsa. Iar alţii nu credeau. Însă a biruit partea celor vicleni şi, apucîndu-l pe episcop, l-au scos afară din casa lui şi l-au dus în temniţa în care odinioară pentru Hristos, a stat sfinţitul Mucenic Grigorie, episcopul Liviei.

Acolo au închis şi pe Sfîntul Grigorie, punîndu-i picioarele în butuci (legături) şi punînd oaste de strajă. Apoi îndată au trimis scrisoare către exarhul patriarhului, care era în părţile acelea, vestindu-i cele ce s-au întîmplat şi rugîndu-l să vină în cetatea lor ca să judece pe Grigorie. Şi a străbătut vestea nu numai în cetatea Acragandiei, ci şi în toate cetăţile şi satele dimprejur şi în toată latura Siciliei, cum că Grigorie episcopul a fost prins cu o femeie.

Atunci s-au adunat la temniţă mulţime de credincioşi care aveau dragoste către Sfîntul şi care nu credeau clevetirea cea mincinoasă şi şedeau lîngă temniţă, plîngînd. Iar Sfîntul mulţumea lui Dumnezeu, Celui ce l-a învrednicit a pătimi, fiind nevinovat. La miezul nopţii, pe cînd se ruga, a strălucit o lumină mare în temniţă, căci îngerul Domnului, venind, a desfăcut din butuci picioarele lui şi, întărindu-l cu cuvinte de răbdare, s-a făcut nevăzut. Apoi s-au deschis singure uşile temniţei. Iar poporul, văzînd minunea ce se făcuse, a intrat înăuntru şi s-a închinat Sfîntului, zicînd: "Acum cunoaştem că Dumnezeu este cu tine şi că mincinoasă este clevetirea cea urzită asupra ta". Şi voiau să meargă să ucidă pe Savin şi pe Crescent; dar i-a oprit Sfîntul şi i-a certat, ca să nu îndrăznească să ridice război şi să verse sînge, ci să aştepte judecata care se va face asupra lui.

Venind exarhul în cetate, a adunat tot soborul cetăţii şi, şezînd la judecată, a pus înainte pe Sfîntul Grigorie. Dar au stat şi potrivnicii împreună cu desfrînata, pe care a întrebat-o exarhul: "Oare, adevărate sînt cele grăite? A păcătuit episcopul cu tine?" Iar ea a zis: "Aşa, stăpîne, adevărat este că a păcătuit cu mine". Zicînd acestea, îndată a căzut dracul asupra ei şi, aruncînd-o la pămînt, a început a o bate, încît se tăvălea ticăloasa şi striga înfricoşat, chinuită fiind de necuratul. Atunci i-a cuprins frica pe toţi şi ziceau: "Nevinovat este Grigorie de acel lucru rău; căci iată a căzut mînia lui Dumnezeu asupra celei ce a minţit asupra lui". Iar clevetitorii nu se ruşinau a grăi: "Dar n-am zis noi că este vrăjitor şi fermecător, căci iată cu vrăjile sale a făcut pe femeie de se îndrăceşte?"

Auzind despre aceasta soţia lui Savin împreună cu fiica sa pe care o tămăduise Sfîntul Grigorie de slăbănogire, a alergat degrabă în sobor şi a început a striga cu mînie asupra bărbatului său, zicînd: "Ticălosule, şi cu totul înrăutăţitule! dar ai uitat facerea de bine a acestui sfînt bărbat care a vindecat pe fiica noastră şi acum aduci clevetire asupra acestui om nevinovat? Du-te din casa mea că de-acum nu mai vreau să trăiesc împreună cu tine". Şi, căzînd la picioa-rele Sfîntului, a zis, plîngînd: "Miluieşte-ne pe noi, robule al lui Dumnezeu, şi nu pomeni răutatea pe care ţi-au făcut-o aceşti necuraţi!"

Atunci s-a făcut gîlceavă în popor. Unii strigau că este nevinovat, iar alţii credeau minciuna, zicînd că, cu vrăjitorii a adus pe drac asupra celei ce a păcătuit cu dînsul. Iar exarhul, avînd mîinile pline de bani, ajuta lui Savin şi lui Crescent. Însă, văzînd poporul tulburat, s-a temut şi, sculîndu-se la judecată, a ieşit, zicînd: "Se cuvine mai cu luare aminte a cerceta pricina aceasta". Iar fericitul Grigorie s-a dus singur în temniţă şi, şezînd acolo ca un osîndit, aştepta să vadă ce sfîrşit va avea lucrul.

Exarhul, văzînd că nu poate să facă nimic Sfîntului Grigorie, a socotit ca să-l trimită la patriarhul de la Roma. Deci a poruncit să pregătească o corabie şi a făcut o scrisoare în care arăta vina lui Grigorie; apoi aştepta noaptea pentru ca în taină să-l trimită pe Grigorie. După aceea au scris şi clevetitorii către patriarh precum le-a plăcut. Deci, venind noaptea şi poporul împrăştiindu-se exarhul cu Savin şi cu Crescent, luînd pe Sfîntul Grigorie l-au trimis la corabie. Şi mergînd în urmă-i părinţii lui şi cei de casă ai lui plîngînd şi tînguindu-se pentru dînsul, el îi mîngîia şi-i sfătuia să nu mai plîngă, încredinţîndu-i că iarăşi îl vor vedea sănătos pe scaunul său.

Deci, punîndu-l potrivnicii în corabie, l-au încredinţat unui corăbier cu numele Procopie, căruia i-au dat şi scrisorile către patriah. Iar Evplu, arhidiaconul, împreună cu alţi diaconi, apropiindu-se de exarh l-au rugat ca să le dea voie să meargă şi ei împreună cu părintele şi învăţătorul lor. Dar el nici n-a vrut să-i asculte, ci numai pe un diacon dintre dînşii cu numele Platonic l-a lăsat a merge cu dînsul. Fiind pornită corabia, a început să plutească, iar cei de casă ai Sfîntului împreună cu părinţii lui, plîngînd mult pe mal, s-au întors la casele lor.

A doua zi s-a adunat în temniţă mulţime de popor împreună cu cei mai mari ai lor şi neaflînd pe Sfîntul Grigorie păstorul lor s-au tulburat şi au început a plînge şi a striga asupra judecăţii nedrepte. Apoi învinuind pe exarh îl întrebau: "Ce aţi făcut, prea sfinte părinte, cu părintele şi păstorul nostru cel bun? Au doar l-aţi omorît?" Iar el zicea: "Nu, fraţilor, nu i-am făcut nici un rău, ci cu pace l-am trimis la patriarh precum singur a dorit". Iar ei, chemînd pe arhidiaconul Evplu şi pe alţi diaconi, îi întrebau, zicînd: "Voi ştiţi unde este sfîntul vostru episcop, că voi aseară aţi fost cu dînsul în temniţă. Deci spuneţi nouă adevărul, unde este acum?" Iar ei au răspuns că exarhul l-a trimis noaptea la patriarhul din Roma.

Exarhul, văzînd că se face turburare în popor s-a temut foarte şi a fugit din cetate. Iar poporul luînd foc au aprins casele prea răufăcătorilor preoţi Savin şi Crescent şi-i căutau şi pe dînşii ca să-i omoare; dar ei au fugit în biserică şi poporul a alergat în urma lor. Iar tatăl sfîntului, Hariton, stînd în uşile bisericii, ruga poporul întărîtat să nu facă vărsare de sînge pentru fiul său; căci dacă vor fi adevărate, zicea el, cele grăite de dînşii apoi veţi fi voi vinovaţi şi judecaţi. Iar ei, ascultînd pe Hariton s-au întors înapoi. Apoi, trimiţînd în cetatea Siracusei, la domnul Siciliei şi către episcopul acelei cetăţi le-a vestit acelora toate cele ce s-au întîmplat lui Grigorie episcopul lor. Iar aceia, auzind, s-au minunat şi foarte rău le-a părut pentru dînsul; căci ştiau viaţa lui plină de fapte bune. Şi trimiţînd dregători de la ei au încredinţat dregătoria bisericii lui Evplu arhidiaconul, pînă la o vreme, pînă cînd se va îndrepta Sfîntul Grigorie înaintea patriarhului şi se va întoarce la scaunul său.

După cîtăva vreme iarăşi s-au adunat potrivnicii şi căutau să ucidă pe Evplu. Însă el, văzînd răutatea lor cea neîmblînzită, a fugit din cetate şi s-a ascuns pînă la venirea lui Grigorie. Iar Savin şi Crescent cu clevetitorii lor, luînd pe cel mai sus pomenit Eleusie, l-au aşezat în episcopie. Boierii cei mai mari ai cetăţii fiind rugaţi de Hariton au încetat cu tulburarea lor iar mai vîrtos au tăcut atunci cînd li s-a vestit de dînsul, că vrînd Dumnezeu iarăşi se va întoarce Sfîntul Grigorie la scaunul său. Deci, păşteau în acea vreme fiarele cele sălbatice cum voiau. Pentru că Elevsie ereticul luînd moaştele sfinţilor care erau în altar a vrut să le ardă cu foc, dar nu s-a atins deloc focul de dînsele şi a poruncit ca să le arunce noaptea în mare, neştiind nimeni.

Ajungînd fericitul Grigorie în cetatea Romei, coborînd, a dat patriarhului cărţile trimise de la exarh şi de la clevetitori, pe care citindu-le s-a umplut de mare iuţime şi mînie asupra lui Grigorie; şi nevoind a vedea măcar faţa sa nici a-l întreba, a poruncit să-i ferece mîinile şi picioarele. Asemenea şi pe Platonic, diaconul lui să-l închidă într-o temniţă deosebită. Deci, şezînd sfîntul în temniţă şi rugîndu-se, a strălucit peste el, noaptea, o lumină şi s-au deschis uşile temniţei şi au intrat la dînsul doi bărbaţi prea străluciţi în chipul apostolilor, zicînd către dînsul: "Bucură-te, robule al lui Hristos şi iubitul nostru Grigorie! Domnul ne-a trimis ca să te dezlegăm şi să te ajutăm în nevoile tale, pentru care, văzînd bărbăţia şi răbdarea ta, ne bucurăm, că voieşte Dumnezeu ca şi în această cetate să facă prin tine minuni".

Zicînd acestea, s-au atins de legăturile lui şi îndată au căzut lanţurile, iar Sfîntul a stat în picioare dezlegat, închinîndu-se lor pînă la pămînt. Atunci ei s-au sărutat şi s-au făcut nevăzuţi. Apoi s-au arătat şi diaconului Platonic, pe care, scoţîndu-l din închisoare, l-au dus la Grigorie. Şi erau amîndoi Grigorie şi Platonic, lăudînd împreună şi binecuvîntînd pe Dumnezeu. Iar străjerul avea un singur fiu în vîrstă de douăzeci de ani, pe care de şase ani îl chinuia un diavol cumplit, izgonindu-l pe drumuri şi prin pustietăţi. De multe ori, prinzîndu-l tatăl său, îl lega cu lanţuri de fier şi-l închidea în casă, însă el, rupînd legăturile şi sfărîmînd uşile, fugea.

S-a întîmplat în una din acele zile de l-a prins tatăl său, legîndu-i puternic mîinile, picioarele şi grumajii de un stîlp. Iar el, sfărîmînd fiarele, la miezul nopţii a fugit şi aflînd uşile temniţei deschise a intrat acolo, apoi şezînd la picioarele Sfîntului Grigorie, se tăvălea. Atunci Sfîntul, ridicîndu-şi mîinile către cer, s-a rugat la Dumnezeu, apoi a zis diavolului: "Domnul nostru Iisus Hristos îţi porunceşte duh necurat să ieşi din zidirea Sa". Şi îndată a ieşit diavolul din copil. Iar tatăl său, sculîndu-se, îl căuta cu sîrguinţă şi, văzînd temniţa deschisă, s-a spăimîntat foarte crezînd că au fugit legaţi.

Intrînd înăuntru, a văzut pe Sfîntul împreună cu Platonic stînd şi cîntînd şi pe fiul său împreună cu dînşii deplin sănătos. Atunci străjerul a căzut îndată la picioarele Sfîntului, zicînd: "Cu adevărat omul lui Dumnezeu eşti tu, iartă-mă că am greşit spunînd şi punînd mîinile mele asupra ta". Din acel ceas străjerul temniţei slujea ziua şi noaptea Sfîntului cu frică, cinstindu-l pe dînsul ca pe un înger al lui Dumnezeu.

În acea vreme o femeie avea o fiică gîrbovă şi, auzind că pe fiul străjerului l-a tămăduit fericitul Grigorie, a alergat împreună cu fiica sa la dînsul în temniţă. Şi, îngenunchind înaintea lui, l-a rugat ca să-i tămăduiască pe fiica ei, însă el i-a răspuns: "Nu este lucrul meu acesta, ci al lui Dumnezeu, Aceluia, Care pe toate cu cuvîntul poate să le facă". Iar ea nu se depărta supărînd pe Sfîntul şi rugîndu-l. Atunci el, făcînd rugăciune, şi-a pus mîna sa pe cea gîrbovă şi îndată s-a îndreptat.

Apoi mulţumind maica şi fiica lui Dumnezeu şi, închinîndu-se Sfîntului, s-au întors la casa lor, bucurîndu-se. Iar vecinii o întrebau: "Cine a tămăduit pe fiica ta?" Iar dînsa a răspuns: "Un episcop străin din Sicilia care zice că este osîndit pentru o vină şi şade în temniţă. Acela a vindecat pe fiica mea şi tot acela a vindecat mai înainte pe fiul străjerului.

Astfel, au ajuns în auzul multora minunile lui Grigorie, cum că a tămăduit numai cu cuvîntul pe un copil îndrăcit şi pe o copilă gîrbovă. De atunci aduceau la dînsul pe mulţi neputincioşi, iar el îi tămăduia.

După ce a trecut un an, patriarhul şi-a adus aminte de Grigorie, care zăcea în temniţă şi a trimis de a chemat pe ava Marcu, despre care de multe ori s-a pomenit mai sus. Venind Marcu de la mînăstirea sa, a zis către dînsul: "Nu ştii, frate, că Grigorie, episcopul bisericii Acragandiei a fost adus aici legat şi şade închis în temniţă, căci a făcut desfrînare?" Iar părintele Marcu, oftînd, a răspuns: "O, de-aş avea şi eu parte împreună cu dînsul în ziua înfricoşatei judecăţi!" Iar patriarhul auzind acest cuvînt s-a schimbat la faţă şi a zis: "Vezi scrisoarea cea trimisă mie pentru dînsul de la exarhul meu pe care-l am în părţile acelea". Iar ava Marcu, citind scrisoarea, a zîmbit, zicînd cu voce tare: "Viu este Domnul că este minciună clevetirea aceasta adusă asupra bărbatului nevinovat, care cu viaţa şi cu facerea de minuni este deopotrivă cu părinţii cei mari de demult, precum şi tu singur, stăpîne, ştii". Atunci patriarhul a zis: "Ştiu că înainte de greşeală era într-însul darul lui Dumnezeu; iar după ce a greşit, s-a luat darul de la dînsul". Iar Marcu a răspuns: "Domnul ştie pe cei ce sînt ai Săi".

Atunci patriarhul a zis: "Dar ce vom face cu dînsul şi cum mă sfătuieşti?" Iar ava Marcu a zis: "Ascultă-mă pe mine, stăpîne, şi primeşte sfatul robului tău. Adună sinod, cheamă episcopi nu numai din apus, ci trimite şi la răsărit, ca să nu fie judecata lui Grigorie fără ştirea împăratului şi a patriarhului de acolo. Ci şi binecredinciosul împărat, ca şi patriarhul Constantinopolului să trimită oamenii săi. Apoi trimite şi în Sicilia să aducă pe clevetitori şi pe femeie; după aceea ce ne va povăţui Dumnezeu aceea vom face". Iar patriarhul a zis: "Bun este sfatul tău, părinte". Apoi a scris o epistolă către binecunoscutul şi credinciosul împărat Iustinian şi către prea sfinţitul patriarh al Constantinopolului, vestindu-i şi rugîndu-i să trimită la sinod bărbaţi cinstiţi. Totodată a scris şi exarhului său, care era în Sicilia, precum şi la boierii şi cetăţenii Acragandiei, poruncindu-le ca îndată să trimită la dînsul în Roma pe toţi clevetitorii lui Grigorie pînă la unul şi pe femeia care zice că a păcătuit cu Grigorie.

Citind împăratul şi patriarhul cărţile de la patriarhul Romei, s-au mirat de clevetirea adusă asupra lui Grigorie şi, necrezînd-o, le-a părut rău pentru că de atîta vreme şade Grigorie în temniţă, fiind nevinovat. Deci au trimis degrabă bărbaţi cinstiţi; împăratul a trimis un boier al său, cu numele Marchian, iar patriarhul a trimis trei episcopi: al Ancirei, al Cizicului şi al Corintului, precum şi pe Constantin Hartofilaxul. Toţi aceştia din Constantinopol şi Sicilia s-au adunat la Roma, după al doilea an al şederii lui Grigorie în temniţă.

Marchian, apropiindu-se de Roma ca la optsprezece stadii, a căzut într-o boală cumplită, încît toţi deznădăjduiseră de viaţa lui. Şi erau în mare supărare pentru dînsul episcopii care veniseră împreună cu dînsul şi abia cu mare nevoie au venit la Roma. Deci erau toţi îngrijoraţi pentru Marchian, căci nici un doctor nu putea să-i ajute la boala lui. Iar într-o seară s-a întîmplat a trece pe lîngă curtea în care avea gazdă Marchian femeia aceea a cărei fiică era tămăduită de Sfîntul Grigorie şi a auzit plîngerea slugilor, apoi a întrebat pe unul dintre dînşii pentru ce plîng, iar el a zis: "Stăpînul nostru moare şi de aceea plîngem". Iar ea a zis: "Dacă voiţi ca stăpînul vostru să fie viu şi sănătos apoi duceţi-l şi eu vă voi arăta un doctor, care numai cu cuvîntul îl va tămădui; pentru că şi pe fiica mea şi pe mulţi a tămăduit în cetatea aceasta şi nu este nici un neputincios care să fi ieşit de la dînsul fără vindecare". Ei, crezînd-o, au luat pe stăpînul lor cu patul şi l-au dus după femeie. Iar Marchian nu ştia ce-i fac slugile sale pentru că îl cuprinsese foarte mare fierbinţeală şi nu simţea nimic.

Ducîndu-i pe dînşii femeia la temniţă, unde era Sfîntul Grigorie, a zis: "Aici şade doctorul acela care cu cuvîntul tămăduieşte bolile". Apoi ducînd slugile pe stăpînul lor în temniţă, l-au pus înaintea Sfîntului Grigorie şi l-au rugat plîngînd să dea vindecare stăpînului lor. Sfîntul a strigat pe Marchian de două ori, iar el nu putea să-i răspundă. Deci, lăcrimînd fericitul, şi-a pus mîna peste bolnav şi îndată a adormit bolnavul pentru că nu dormise de 25 de zile. Iar la miezul nopţii s-au apropiat de dînsul slugile lui şi pipăindu-l n-au mai aflat fiebinţeală într-însul; atunci au lăudat pe Dumnezeu. Deci, sfîrşindu-se noaptea şi Sfîntul cîntîndu-şi cîntarea înaintea dimineţii s-a deşteptat Marchian şi s-a sculat sănătos, încît se mira unde se află. Apoi văzîndu-l pe Sfîntul Grigorie l-a cunoscut şi a căzut la picioarele lui, căci a priceput că, cu rugăciunile lui s-a vindecat de boală.

Făcîndu-se ziuă, au venit episcopii să cerceteze pe Marchian şi nu l-au aflat. Apoi, înştiinţîndu-se că l-au dus la Grigorie în temniţă, au mers acolo. Şi văzînd pe Marchian sănătos, şezînd şi vorbind împreună cu Grigorie, s-au mirat şi au zis către Sfîntul: "Binecuvîntat eşti, Părinte Grigorie, că te-ai învrednicit de darul lui Dumnezeu a tămădui bolile omeneşti". Apoi sărutîndu-l cu dragoste l-au întrebat de cîtă vreme este în temniţă. Iar el a zis: "De doi ani şi patru luni". Atunci ei s-au mîniat foarte asupra patriarhului că de atîta vreme ţine în temniţă pe nevinovatul bărbat, necercetînd pricina lui cu dinadinsul. Ei voiau să-l scoată din temniţă, însă el nu voia, zicînd: "Nu-mi este cu trebuinţă şi cu putinţă a ieşi din locul acesta fără judecată şi fără poruncă". Iar ei, mergînd au vestit patriarhului toate ce se făcuseră şi el s-a mirat şi a fost cuprins de mare spaimă.

Deci, a poruncit patriarhul Romei să se adune sinodul în biserica Sfîntului Ipolit, care era aproape de temniţă şi s-au adunat 150 de episcopi, precum şi călugări de prin mînăstiri, încît nu mai era cu putinţă a încăpea toţi în biserică. Apoi au fost aduşi clevetitorii în număr de 110, cu Savin şi cu Crescent. După aceea au trimis şi la Sfîntul Grigorie trei episcopi şi cinci preoţi. Iar episcopul Răsăritului şi hartofilaxul, văzînd pe Sfîntul Grigorie stînd la judecată cu mare smerenie, ca un osîndit, au lăcrimat.

Deci, a început patriarhul a întreba pe clevetitori, zicînd: "Care este vina pe care o aduceţi episcopului vostru?" "Stăpîne, l-am aflat cu o femeie păcătuind". Zis-a lor patriarhul: "Dar cu ochii voştri l-aţi văzut pe el păcătuind? Sau femeia v-a spus vouă?" Ei au zis: "Noi, stăpîne, am intrat să ne închinăm după obicei şi am aflat pe femeie dormind în patul lui. Şi am întrebat-o pe dînsa, iar ea a mărturisit înaintea exarhului şi a tot poporul fărădelegea ce a făcut". Apoi au zis episcopii să se aducă femeia ca să declare înaintea sinodului. Iar ei au zis: "Cum poate să-l declare pe el, de vreme ce este îndrăcită, căci de cînd a greşit cu dînsa a ajuns-o pedeapsa lui Dumnezeu şi acum o chinuie dracul".

Trimiţînd, au adus femeia cea îndrăcită înaintea sinodului, fiind ţinută de doi oameni şi neştiind unde stă, căci era ieşită din minţi. Apoi a zis patriarhul către clevetitori: "Nu se întreabă la judecată cei îndrăciţi şi cei fără de minte, ci voi, ticăloşilor, spuneţi adevărul!" Iar ei au zis: "Noi acum am spus: Întrebaţi-l şi pe cel care a făcut răul, ca să spună singur despre sine".

Iar Sfîntul Grigorie a oftat din adîncul inimii şi a spus: Sculatu-s-au asupra mea mărturii nedrepte; de cele ce nu ştiam m-au întrebat, răsplătitu-mi-s-au mie rele pentru bune. Acestea zicînd el, a căzut femeia la pămînt, chinuindu-se de drac şi se tăvălea înaintea picioarelor lui, spumînd şi stînd înţepenită, încît s-au înspăimîntat toţi cei ce o vedeau. Iar Sfîntul, rugîndu-se în sine, a zis: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos şi pentru Sfinţii Părinţi care sînt adunaţi aici, ieşi duhule necurat din făptura lui Dumnezeu ca venindu-şi femeia în minte să spună adevărul despre mine!" Şi îndată a scuturat-o duhul şi a ieşit dintr-însa. Iar femeia zăcea ca o moartă. Şi, luînd-o Sfîntul de mînă, a ridicat-o.

Stînd ea înaintea tuturor, a întrebat-o: "Cum te cheamă?" Iar ea a zis: "Evdochia mă cheamă". Zis-a ei hartofilaxul: "Dar cunoşti pe episcopul tău?" Iar ea a zis: "Adevărat îl cunosc foarte bine că de multe ori l-am văzut umblînd prin cetate, cercetînd pe cei săraci, pe cei bolnavi şi pe cei sărmani şi dîndu-le multă milostenie, precum şi eu ticăloasa de multe ori m-am învrednicit a lua milostenie din mîinile slugilor lui". Şi iarăşi a întrebat-o pe ea: "Dar făcut-a episcopul vreodată păcat cu tine?" Iar ea, oftînd din adîncul inimii, a lăcrimat şi, ridicîndu-şi glasul său, a zis: "Viu este Domnul Puterilor că nu m-a cunoscut pe mine niciodată; ci aceşti oameni vicleni care stau înaintea voastră, Savin şi Crescent, m-au silit pe mine ca să clevetesc pe bărbatul cel drept, făgăduindu-mi multă avere. Dumnezeu să le răsplătească lor pentru păcatul sufletului meu, căci m-au adus la o nevoie ca aceasta. Că de cînd m-au înşelat viclenii şi am ascultat de sfatul lor, de atunci a intrat dracul în mine şi m-a chinuit pînă acum".

Acestea zicînd, s-a aruncat la picioarele Sfîntului Grigorie, plîngînd şi zicînd: "Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu şi mă iartă pe mine ticăloasa, care am greşit ţie, că viu este Domnul Dumnezeu, că nu mă voi scula de la picioarele tale, pînă cînd nu-mi vei făgădui iertare". Iar el a zis către dînsa: "Nu este al nostru a ierta păcatele, ci numai al Preamilostivului Dumnezeu, iar nouă se cuvine a ne ruga pentru iertarea păcatelor. Drept aceea şi eu mă voi ruga bunătăţii Lui pentru tine, ca să-ţi ierte păcatele tale". Deci, a ridicat-o pe ea de la pămînt şi i-a cuprins frica pe toţi cei ce erau de faţă la sinod, încît, mirîndu-se, ziceau: "Binecuvîntat este Domnul Dumnezeu, Care a arătat nevinovat pe robul Său, iar clevetirea a arătat-o a fi mincinoasă!"

Atunci patriarhul şi toţi episcopii s-au mîniat foarte asupra clevetitorilor şi au început a-i certa cu cuvinte aspre a-i şi defăima. Apoi a poruncit să-i despartă în două: pe clerici împreună cu Savin şi cu Crescent de o parte, iar pe mireni de altă parte. Iar pe femeia care minţise asupra dreptului a lăsat-o liberă de pedeapsă, cu porunca lui Dumnezeu, doi ani şi jumătate fiind chinuită de dracul. Iar pe începătorii răutăţii i-a judecat să-i surghiunească: pe Savin în Tracia, iar pe Crescent în Spania; apoi pe ceilalţi clerici i-a judecat să-i trimită cu necinste în Ravena, ca acolo în legături şi în mari nevoi să-şi petreacă viaţa lor. Iar pe mireni i-a încredinţat să-i judece Marchian boierul, trimisul împăratului. Acesta a poruncit să-i închidă pe toţi în temniţă, vrînd să-i pedepsească mai pe urmă cu diferite chinuri.

Începînd ostaşii a-i duce pe ei la temniţă se tînguiau cu toţii şi au strigat către Sfîntul cu mare glas, zicînd: "Milueşte-ne, Părinte, robul lui Hristos, pe noi care am greşit ţie, şi nu ne da la chinuri cumplite!" Iar Sfîntul Grigorie, fiind cu adevărat fără răutate, a căzut înaintea patriarhului şi a tot sinodul, rugîndu-i cu lacrimi pentru vrăjmaşii săi, ca să-i miluiască şi să nu-i chinuiască pentru dînsul. Şi pînă într-atît a stăruit la dînşii cu rugăciunea cea cu osîrdie şi cu multe lacrimi, căzînd la picioarele lor, încît, plîngînd toţi, au zis: "Dacă tu singur îi ierţi, apoi nici noi nu avem să-i chinuim". Deci au poruncit ostaşilor să-i lase.

Apoi, stînd toţi clevetitorii înaintea sinodului, s-a făcut un vifor mare şi s-a cutremurat pămîntul, întunecîndu-se pămîntul şi văzduhul, acoperindu-i pe toţi cu o negură; şi erau în mare frică, căci socoteau că, desfăcîndu-se pămîntul, îi va înghiţi pe toţi. Şi tot sinodul, ridicîndu-şi mîinile, striga: "Doamne miluieşte-ne!" Apoi, încetînd viforul şi văzduhul iarăşi luminîndu-se s-a arătat pedeapsa lui Dumnezeu peste clevetitori. Pentru că s-au înnegrit feţele lor ca funinginea, iar lui Savin şi lui Crescent, nu numai că li s-au înnegrit feţele, ci şi gura li s-a încleştat, încît nu le era cu putinţă a vorbi. Şi astfel i-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu! Tot sinodul, văzînd o minune ca aceea, zicea: "Acum am cunoscut că a mîntuit Domnul pe unsul Său, l-a auzit pe el din cerul cel sfînt al Său, întru putere este mîntuirea dreptei lui".

După aceasta, patriarhul a zis către clevetitori: "Auziţi, ticăloşilor! Iată că v-aţi făcut cu înnegrirea feţei voastre, asemenea tatălui vostru diavolul, cel demult înnegrit, pentru că aţi adus clevetire mincinoasă asupra acestui bărbat drept şi sfînt. Deci şi noi poruncim vouă ca din ziua de astăzi să fiţi robi episcopului Acragandiei precum şi episcopilor care vor fi după dînsul, voi şi fiii voştri şi neamul vostru pînă în veac. Şi din neamul vostru să nu fie niciodată preot ori cleric. Apoi episcopul care va îndrăzni să facă din neamul vostru preot ori diacon sau orice fel de cleric, ştiind fărădelegea lucrului vostru, de acum acela să fie blestemat".

Deci a plăcut la tot sinodul judecata aceea. Iar femeia care clevetise pe Sfîntul, şezînd şi căzînd cu faţa la pămînt, striga cu plîngere către episcop, zicînd: "Miluiţi-mă, Sfinţilor Părinţi, şi lăsaţi-mă într-o mînăstire de fecioare; căci de acum nu mă voi mai întoarce în cetatea mea". Deci a fost dată la mînăstirea Sfintei Muceniţe Cecilia şi au îmbrăcat-o în chip călugăresc în care a petrecut nevoindu-se douăzeci şi doi de ani, răposînd întru adevărată pocăinţă. Apoi s-a făcut mare bucurie în tot sinodul pentru îndreptarea Sfîntului Grigorie.

Cînd a sosit ceasul al nouălea din zi, patriarhul a poruncit Sfîntului Grigorie să săvîrşească dumnezeiasca Liturghie. Iar cînd slujea, mulţi din episcopii cei vrednici au văzut darul Sfîntului Duh pogorîndu-se asupra lui Grigorie. Iar după Sfînta Liturghie, patriarhul a dat o masă tuturor şi s-au ospătat, dînd slavă lui Dumnezeu.

În acea vreme s-a întîmplat la Roma un lucru. Nişte copaci foarte frumoşi şi mari, în număr de zece, ce erau spre podoaba bisericii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, au venit pe rîu şi au stat în mijlocul apei, ca şi cum ar fi fost înfipţi sau întăriţi acolo. Pentru această pricină le era greu corăbierilor a trece, căci opreau rîul prin lungimea lor şi de multe ori, adunîndu-se cetăţenii, încercau să-i tragă afară, dar nu puteau pentru că erau ţinuţi cu oarecare putere nevăzută. Deci a rugat patriarhul pe Sfîntul Grigorie ca să mişte el cu rugăciunea acei copaci din locul acela. Şi a mers acolo Sfîntul Grigorie, urmînd după dînsul mulţime de popor.

Venind pînă la rîu, a văzut un cuptor aprins, şi abătîndu-se din cale, a luat cărbuni aprinşi în poalele mantiei sale şi s-a dus. Sosind la acei copaci, a pus tămîie peste cărbuni şi, făcînd rugăciune, a cădit cu poalele mantiei ca o cădelniţă, fiind pline de cărbuni aprinşi, încît se mirau toţi, văzînd că mantia sfîntului nu se ardea de foc, precum odinioară rugul care ardea fără mistuire. Iar după sfîrşitul rugăciunii a poruncit oamenilor ca să tragă copacii la mal, care îndată s-au mişcat şi s-au făcut uşori, mai presus de fire, încît fără osteneală i-au tras. Apoi au aflat pe ei o scrisoare scrisă astfel: "Cinci copaci sînt ai Sfîntului Apostol Petru, iar cinci copaci sînt ai Sfîntului Apostol Pavel".

După aceea, iarăşi a adunat patriarhul Romei pe episcopi de au judecat pe Eleusie, ereticul mai sus pomenit, ca să-l trimită în surghiun în Spania, iar pe Sfîntul Grigorie l-a slobozit cu cinste la scaunul său; însă el a mers mai întîi la Constantinopol, unde a fost primit cu cinste de împăratul şi de patriarhul, apoi s-a întors în Sicilia.

Cetăţenii Acragandiei, înştiinţîndu-se de venirea păstorului lor, i-au ieşit în întîmpinare cu psalmi şi cu cîntări, bucurîndu-se de întoarcerea lui şi l-au primit cu mare cinste. Iar Sfîntul n-a intrat în biserica profanată de eretici, nici în episcopie. Ci a zidit degrabă altă biserică preafrumoasă în numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi alte case şi-a făcut pentru locuinţa lui. Apoi a vieţuit ani îndelungaţi, păscînd bine turma lui Hristos.

El a scris multe cuvinte de învăţătură şi a făcut minuni fără număr. Apoi, ajungînd la adînci bătrîneţe, a lăsat această viaţă pămîntească şi a început pe cea cerească şi veşnică, împreună cu Hristos Domnul, a Căruia este slava în veci. Amin.

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsnov/11-23-sf_grigorie.html