Benutzer:Christian/Euthymius von Melitene

Aus Orthpedia
< Benutzer:Christian
Version vom 25. Dezember 2016, 09:28 Uhr von Christian (Diskussion | Beiträge) (Neuanlage)
(Unterschied) ← Nächstältere Version | Aktuelle Version (Unterschied) | Nächstjüngere Version → (Unterschied)
Wechseln zu:Navigation, Suche

Rumänisch

Preacuviosul părintele nostru Eftimie cel Mare (377-473) a fost un sfânt monah ortodox care a trăit în Palestina la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. Biserica Ortodoxă îi face pomenirea pe 20 ianuarie.

Viața

Eftimie s-a născut în timpul consulatului lui Grațian în anul 377 d.Hr., în luna august. El era originar din Melitene, capitala civilă și bisericească a provinciei Armenia (în prezent Makatya, Turcia) și a fost fiul unor părinți pioși și credincioși numiți Pavel și Dionisia.

Pentru că mama lui Eftimie era stearpă, părinții săi s-au rugat cu fervoare la Dumnezeu să le dea un copil. Atunci ei au avut o vedenie: ei au auzit vocea unui înger care le-a spus să se veselească pentru că odată cu nașterea copilului toate ereziile vor fi desființate iar pacea va cuprinde Biserica lui Dumnezeu. De aceea, acest sfânt a fost botezat cu numele de Eftimie (care înseamnă voioșie).

Când tatăl lui Eftimie a murit, mama sa l-a dat în grija lui Otrie, episcop de Melitene, care l-a trecut în rândul clerului, ca citeț. Deoarece era ager în studiile sale și îi depășea pe toți ceilalți în virtuți și viață ascetică, el a fost hirotonit preot cu sila și însărcinat cu supravegherea sfintelor sihăstrii și mănăstiri. La vârsta de douăzeci și nouă de ani, el a mers la Ierusalim, unde a locuit împreună cu Sfântul Teoctist în peștera unui munte. În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulți oameni de boli.

De asemenea, se povestește că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici. Mai mult, nu numai că a vindecat sterilitatea mamei sale prin nașterea sa, ci prin rugăciune a făcut alte femei sterpe să aibă copii. În plus, el a deschis porțile cerului, cum a făcut și Sfântul Ilie înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă. În timpul unei Sfinte Liturghii, cei prezenți au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului îndumnezeit al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârșitul Sfintei Liturghii. Un alt semn, de mai târziu, al purității și castității sfântului a fost acela că el putea vedea cu ochii sufletului dispoziția și starea sufletelor care veneau la Sfânta Împărtășanie.

O altă relatare despre clarvederea Sfântului Eftimie are legătură cu un călugăr care era pe moarte. Din afară, acest călugăr părea să fie un sfânt precaut și reținut, dar în inima sa el era desfrânat și nestăpânit deoarece a permis ca osteneala sa să fie îndulcită cu gânduri rușinoase. Deci, acest călugăr fiind aproape de sfârșit, binecuvântatul Eftimie a văzut un înger luând cu forța sufletul mizerabilului călugăr cu o suliță cu trei vârfuri. Imediat, sfântul a auzit o voce care i-a arătat toate gândurile ascunse și rușinoase ale călugărului muribund.

Când Eftimie a ajuns la vârsta de nouăzeci și șase de ani (în 473 d.Hr.), el a adormit în Domnul. La înmormântarea lui a slujit patriarhul Anastasie I al Ierusalimului, care a trebuit să aștepte o zi întreagă ca să poată încheia slujba, până ce călugării și credincioșii din Țara Sfântă și-au luat rămas bun de la sfântul monah trecut la Domnul.

Posteritatea

Sfântul Eftimie cel Mare a înființat numeroase comunități monastice în întreaga Palestină și a fost totodată conducătorul spiritual al mai multor altor comunități întemeiate sau conduse de prieteni și/sau ucenici ai săi, care s-au construit așadar și s-au hrănit din aceeași "școală" sau tradiție spirituală. Printre acestea, cele mai importante au fost[1]:

  • Mănăstirea lui Teoctist (421 - sec. XII). Fondată împreună cu prietenul și împreună-nevoitorul său, avva Teoctist în pustia Cutila, inițial ca lavră, transformată la scurt timp chinovie pentru monahii începători. Descoperită de Féderlin en 1894.
  • Lavra de la Marda (~426-sec. VI-VII). Așezată pe muntele Marda (probabil Masada), la sud de Marea Moartă, avva Eftimie curăță aici izvorul și zidește o biserică. Descoperită de Lagrange în 1894.
  • Mănăstirea Caparbarica (~ 426-sec. VII). Întemeiată de Sf. Eftimie în "pustia Zif", în apropierea locurilor unde se spunea că David se refugiase, urmărit de regele Saul. Descoperită de Y. Hirschfeld în 1985].
  • Lavra lui Eftimie (428-sec. XII). Întemeiată în pustia Ruva, ca la trei stadii de Mănăstirea lui Teoctist și unde s-au păstrat multă vreme moaștele Sf. Eftimie, a fost sfințită de patriarhul Iuvenalie al Ierusalimului. Descoperită de Furrer în 1880 (vizitată de Guérin în 1874).
  • Lavra lui Marinus sau a lui Fotinus (~ 440-sec. VII). Întemeiată probabil de avva Marinus, ucenic al Sf. Eftimie, convertit de acesta la creștinism și egumen al mănăstirii cuviosului Teoctist după moartea acestuia. Descoperită de Corbo în 1955.
  • Mănăstirea lui Luca (~ 440-sec. VII). Descoperită de Vailhé în 1900.
  • Turnul Evdochiei, Mănăstirea lui Ioan Scholarul (~ 455-sec. VII). Zidită pe locul unde împărăteasa Evdochia a zidit un turn-cisternă, la circa zece stadii de lavra Sf. Eftimie și unde s-a nevoit mai târziu un ucenic al Sf. Sava cel Sfințit. Descoperită de Furrer în 1880.
  • Lavra lui Gherasim (~455-sec. XII?). Întemeiată de cuviosul Gherasim de la Iordan între Ierihon și Iordan, legat de cuviosul Eftimie printr-o strânsă prietenie duhovnicească, a fost după moartea avvei Teoctist o altă mănăstire unde se pregăteau frații începători înainte de intrarea în lavra Sf. Eftimie. Descoperită de Féderlin în 1903, mănăstirea a fost restabilită și funcționează în prezent ca mănăstire de maici.
  • Mănăstirea Sfântului Petru (459-sec. VII). Descoperită de Schneider în 1934.
  • Mănăstirea lui Martirie (~465-sec. VII). Întemeiată de viitorul patriarh Martirie al Ierusalimului ca o chilie monahală pentru sine însuși, când acesta se retrage după o vreme de viețuire acolo din lavra Sf. Eftimie; mănăstirea se afla la circa zece stadii de Lavra Sf. Eftimie. Descoperită de van Kasteren în 1890. În prezent ruinele mănăstirii, redescoperite, au devenit un sit turistic, în orașul israelian Ma'aleh Adumim.
  • Mănăstirea lui Ilie (~465-sec. VII). Întemeiată de avva Ilie, un ucenic al Sf. Eftimie, originar din Arabia, în afara zidurilor Ierihonului. Descoperită de Féderlin în 1903.
  • Mănăstirea lui Gavriil. (~465-sec. VII). Probabil mănăstirea Sfântului Ștefan, construită cu sprijinul împărătesei Evdochia și așezată sub ascultarea lui Gavriil, un ucenic al Sf. Eftimie, eunuc din naștere, care trăise o vreme singur în apropierea lavrei cuviosului Eftimie. Descoperită de Corbo în 1951.

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea):

Veselește-te, pustie, care nu nășteai, bucură-te, ceea ce nu aveai dureri! Că ți-a înmulțit ție fii, bărbatul doririlor duhovnicești, cu bună credință sădindu-i, cu înfrânarea hrănindu-i, spre săvârșirea bunătăților. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, împacă viața noastră.

Condac (glasul al 8-lea):

Întru cinstită nașterea ta, făptura a aflat veselie; și întru dumnezeiască pomenirea ta, cuvioase, bucurie a primit de pe urma multelor tale minuni; din care dă din destul și sufletelor noastre și ne curățește de spurcăciunea păcatelor, ca să cântăm: Aliluia!

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Eftimie cel Mare se zugrăvește ca un bărbat bătrân, înalt, cu capul pleșuv, doar cu puțin păr cărunt, cu barba foarte lungă („până la coapse”) și albă, cu chipul palid și căutătura cuvioasă, poartă un înscris care zice: „Fraților, armele călugărului sunt acestea: îndeletnicirea cu faptele bune, rugăciunea, socotința, smerita cugetare și ascultarea cea după Dumnezeu”. Iar atunci când este zugrăvit în trapeza mănăstirii, este înfățișat alături de Sfântul Antonie cel Mare și, fiind întors spre masă, poartă o hârtie pe care stă scris: „Trapeza care tace deplin și grăiește slavă, și cu singura îndestulare se află, se laudă de sfinții îngeri”. [2]

Note

  1. După: S. Vailhé, "Répertoire alphabétique des monastères de Palestine", Revue de l'Orient chrétien, 4 (1899), 512-542 et 5 (1900), 19-48, 272-292; Y. Hirschfeld, "List of the Byzantine Monasteries in the Judean Desert", Christian Archaeology in the Holy Land - New Discoveries (SBF coll. maior 36), Jérusalem, 1990, 1-89; Chiril de Schitopolis, Viețile pustnicilor palestinei, trad. de ierom. Agapie Corbu, ed. Sf. Nectarie, 2013.
  2. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 158, 183, 195, 236.

Surse și lecturi suplimentare

https://ro.orthodoxwiki.org/Eftimie_cel_Mare

Englisch

Our great and venerable father Euthymius (sometimes spelled Euthymios or Efthymios) was a monastic who lived in the latter fourth and the fifth centuries. The Church celebrates his feastday January 20.

Life

Euthymius was born during the reign of king Gratian in 377 A.D. He came from Melitine in Armenia (now Makatya, Turkey), and was the son of pious and faithful parents called Paul and Dionysia.

Though Euthymius' mother was barren, his parents prayed fervently to God to grant them a child. Then they had a vision: they heard the voice of an angel who told them to be cheerful because with the child's birth every heresy was going to be abolished and universal peace was going to be granted to the Church of God. For this reason this saint was called Euthymius (meaning good cheer).

When the saint's father died, his mother offered him to Eutrojos, bishop of Melitine, by whom he was counted with the order of clerics. Because he was intelligent in his studies and surpassed all men in virtue and asceticism, he was forced to be ordained a priest and to look after the holy hermitages and monasteries. When he was twenty-nine years old, he went to Jerusalem and lived with St. Theoktistos in a cave on the mountain. While he was there, St. Euthymius liberated many men from the terrible chains of disease.

They also say that this saint fed four hundred men, who had come to the monastery, with very few loaves of bread. Moreover, not only did he break his mother's sterility through his birth, but also through prayer he made other childless women to be fruitful. He also opened the gates of Heaven, as great Elijah had done, bringing rain during a period of drought. Once a column of light, seen descending from Heaven by the by-standers while the saint was celebrating the bloodless sacrifice, made the internal brightness of divine Euthymius' soul known. This light shone over the saint until he completed the Liturgy. A further sign of the purity and chastity of the saint was that he could spiritually see the mood and the condition of those souls when they approached to receive the Eucharist.

Another story about St. Euthymius' clairvoyance involves a monk who was about to die. This monk outwardly appeared to be a prudent and moderate saint, but in his heart he was lecherous and intemperate because he allowed his labors to be sweetened with shameful thoughts. So, when this monk at the point of death, blessed Euthymius saw an angel taking the soul of that miserable monk by force, using a three-pronged spear. Immediately the saint also heard a voice revealing all the hidden and shameful thoughts of that dying monk.

When Euthymius was ninety-six years old (in A.D. 473), he departed to the Lord. He had established religious communities throughout Palestine.

Hymns

Troparion (Tone 4)

Rejoice, O barren wilderness!
And be glad, sterile desert, that has never known the travail of birth!
The man of desires has multiplied your sons;
He has planted them in faith and piety.
He has watered them with the Holy Spirit:
They grow in self-denial and perfect virtue.
Through His intercessions, O Christ God, preserve Your people in peace!

Kontakion (Tone 8)

The wilderness rejoiced at your birth, holy father Euthymius.
In your memory, it brings a harvest of joy through your many miracles.
Pour these wonders on our souls as well and cleanse us from our sins,
That we may sing: Alleluia!

Sources and further reading

https://orthodoxwiki.org/Euthymius_the_Great