Benutzer:Christian/Thekla von Ikonion

Aus Orthpedia
Zur Navigation springenZur Suche springen

Rumänisch Sfânta, slăvita și drept-biruitoarea Întâia-muceniță Tecla, cea întocmai cu Apostolii, și-a dedicat viața lui Dumnezeu în vremea în care toți creștinii erau prigoniți. Prăznuirea ei se face la 24 septembrie.

Viața Sfânta Tecla s-a născut în secolul I d.Hr., la Iconium (astăzi Konya, în Turcia), din părinți înstăriți. După ce l-a ascultat pe Sfântul Apostol Pavel, pe când acesta propăvăduia în casa lui Onisifor, vorbind despre castitate, ea s-a hotărât să-l urmeze pe Hristos și a renunțat la intenția de a se mărita. Mama sa, Teocleia, și Tamir, logodnicul ei, s-au opus acestei decizii, iar acuzațiile lor, aduse în fața guvernatorului provinciei, au dus la întemnițarea Sf. Apostol Pavel. Atunci, Sf. Tecla a plecat de acasă, departe, ca să îl asculte pe Sf. Pavel propovăduind în închisoare, mituindu-i pe gardieni cu bijuteriile ei pentru a putea pătrunde în închisoare.

La proces, Sfântul Pavel a fost alungat din oraș, dar Sfânta Tecla a refuzat să se răzgândească, cu toate lacrimile, amenințările și argumentele pe care mama ei și guvernatorul le-au putut aduce. Ea era neclintită în hotărârea ei de a-L urma pe Iisus Hristos mirele. Atunci, mama ei, înfuriată, l-a convins pe judecător să o condamne la moarte prin ardere de vie. Încurajată de dragostea ei pentru Hristos, ea a făcut semnul Crucii peste flăcări și a fost înconjurată de lumină, rămânând neatinsă de flăcări. Ploaia și grindina au stins focul și, împreună cu tunetele, au dus la îndepărtarea celor care doreau să o omoare pe Tecla.

Ea i-a găsit pe Pavel și pe însoțitorii lui, inclusiv pe Sf. Apostol Barnaba, care se ascundeau într-o peșteră din apropierea orașului. Împreună cu ei a mers să propovăduiască Evanghelia lui Hristos în Antiohia, făcând multe minuni și suferind numeroase chinuri de-a lungul vieții ei pentru slava lui Dumnezeu. După aceea, cu binecuvântarea Sfântului Pavel, Sfânta Tecla s-a retras într-o regiune pustie și aspră din Seleucia Isauriei, unde a continuat să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu și să-i vindece pe fiii Lui.

Martiriul La vârsta de 90 de ani, vrăjitori păgâni invidioși au venit să o batjocorească. Atunci, o stâncă uriașă s-a crăpat în două, când Sfânta Tecla l-a chemat pe Mântuitorul în ajutorul ei, și acea piatră a acoperit-o, ea dându-și astfel sufletul în mâinile Domnului.

Proslăvirea Biserica Ortodoxă a proslăvit-o pe Sf. Tecla, numind-o Întâia-muceniță și cea întocmai cu Apostolii. Ea este „călăuza celor care suferă și cea care deschide drum de ieșire din orice chin” (așa cum Dumnezeu i-a deschis ei drum prin stâncă).

Au fost ridicate multe biserici cu hramul Sf. Tecla; prima dintre acestea, la Constantinopol, fiind ctitorită de însuși Sf. Împărat Constantin cel Mare.

Prăznuirea ei se face pe data de 24 septembrie.

De asemenea, Sfânta Întâia-muceniță Tecla, o mijlocitoare a rugăciunilor monahilor, este invocată la tunderea unei femei în monahism.[1]

Sfintele Moaște Fragmente din moaștele Sfintei Mucenițe Tecla se află la Mănăstirea Sf. Tecla din Maaloula, Siria. Acestea au fost aduse spre cinstire și în Româia, în iunie 2009, iar câteva părticele au rămas la Mănăstirea Sf. Tecla din localitatea Predești, Dolj. [2]

Fragmente din moaștele unei Sfinte Tecla (însă nu este sigur că este vorba de aceeași) se mai găsesc și în Europa Occidentală, astfel: capul Sfintei este așezat spre cinstire în Domul din Milano, iar alte fragmente din moaștele aceleiași Sfinte se mai găsesc în Franța, Italia și Spania. [3]

Imnografie Tropar, glasul al 4-lea:

Mielușeaua Ta, Iisuse, Tecla, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre. Alt tropar, glasul al 4-lea [4]:

Tu care ai fost pătrunsă de lumină prin cuvintele lui Pavel, Mireasă a lui Dumnezeu, Tecla, Iar credința ta a fost lăudată de Petru, Aleasa lui Dumnezeu. Ai fost prima dintre femei care a suferit și a primit moarte mucenicească, Intrând în flăcări ca într-un loc al bucuriei. Pentru că atunci când ai primit Crucea lui Hristos, Puterile diavolești au fost înfrânte. Una rugătoare, mijlocește pentru noi în fața lui Hristos Mântuitorul pentru izbăvirea sufletelor noastre. Condac, glasul al 8-lea:

Cu frumusețea fecioriei ai strălucit, cu cununa muceniciei te-ai împodobit, și apostolie ți s-a încredințat, fecioară [Tecla], ca unei mărite; și văpaia focului ai prefăcut-o în rouă, iar prin rugăciunea ta furia taurului ai înfrânt-o, ca ceea ce ești întâia nevoitoare. Iconografie Dionisie din Furna arată că Sf. Tecla se zugrăvește în momentul săvârșirii ei: despicându-se o piatră și ea intrând într-aceasta. Zugrăvirea: „Dealuri și peșteră, și puțintel departe înaintea peșterii, o piatră mare despicată, și sfânta până la mijloc prinsă în ea; și doi ostași dinafară, ținând îmbrăcămintea ei cea de deasupra. Şi deasupra ei Hristos pe nori, cu dreapta binecuvântând-o. și cu stânga arătându-i piatra.[5]

Note

OCA - Protomartyr and Equal of the Apostles Thekla
A se vedea "Biserica Ortodoxă o sărbătorește astăzi pe Sf. Mare Mc. Tecla", pe basilica.ro.
Maria Grazia Tolfo, "Santa Tecla, pe siteul Storia di Milano
Tropar tradus din limba engleză.
Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine, editura Sophia, București, 2000, p. 164 și 186. ISBN 973-99692-0-8

Surse și legături externe en: St. Thekla the Proto-Martyr (Antiochian Village) en: Holy Protomartyr and Equal of the Apostles Thekla (OCA) en: Thekla the Protomartyr & Equal-to-the-Apostles (GOARCH) en: "Come and See" Icons, Books & Art: St. Thekla Icons: [1], [2], and [3], by the hand of Nicholas Papas ro: Acatistul Sf. Mc. Tecla, cea întocmai cu Apostolii ro: Sinaxar 24 septembrie, Sf. Mare Mc. Tecla ro: Viața și pătimirea Sfintei Întâiei Mucenițe Tecla, cea întocmai cu Apostolii https://ro.orthodoxwiki.org/Tecla

Rumänisch II Viaţa şi pătimirea Sfintei Întîia Muceniţă Tecla, cea întocmai cu apostolii (24 septembrie)

Vieţile Sfinţilor pe luna septembrie


Cînd Sfinţii Apostoli Pavel şi Varnava propoveduiau bunăvestirea lumii, au mers şi în Iconia, şi petreceau la Onisifor, pe care Pavel îl pomeneşte în scrisoarea cea către Timotei, zicînd: "Să dea Domnul milă casei lui Onisifor, că de multe ori m-a odihnit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat" (2 Timotei 1,16). Atunci mulţi, ascultînd învăţătura lor şi văzînd semnele şi minunile care se făceau de dînşii, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. În casa lui Onisifor găzduind, adeseori intrau în sinagogă, şi, precum în casă aşa şi în sinagogă, grăiau cu îndrăzneală cuvîntul lui Dumnezeu, aducînd pe popoare la calea cea mîntuitoare şi la credinţa în Iisus Hristos. De acest lucru se scrie în Faptele Apostolilor: "Şi în Iconia au intrat ei (adică Pavel şi Varnava), ca de obicei, în sinagoga iudeilor, şi astfel au vorbit, încît o mare mulţime de iudei şi de elini au crezut... Deci multă vreme au stat acolo, grăind cu îndrăz-neală în Domnul, Care da mărturie pentru cuvîntul harului Său, făcînd semne şi minuni prin mîinile lor" (Fapte 14,1,3).

În acea vreme, era acolo o fecioară frumoasă, avînd optsprezece ani, anume Tecla, fiică a maicii anume Teoclia, de neam mare şi slăvit, fiind logodită cu un tînăr din cei mai dintîi ai cetăţii, anu-me Famir, bogat şi frumos. Acesta, văzînd minunile ce se făceau de Apostoli, şedea cu alţii la vorba lor în casa lui Onisifor, la fereas-tră, şi, ascultînd, lua aminte cele grăite de dînşii. Şi a căzut sămînţa cuvîntului lui Dumnezeu pe pămînt bun şi, cu lucrarea Sfîntului Duh, s-a înrădăcinat adînc în inima ei şi a răsărit. Pentru că a crezut în Fiul lui Dumnezeu şi l-a iubit pe El şi s-a lipit de Dînsul cu tot sufletul. Iar Pavel, povăţuindu-se de Dumnezeu, a întins cu-vînt pentru feciorie şi curăţenie, spunînd că fecioara care îşi păzeşte fecioria pentru dragostea lui Hristos, are parte cu îngerii şi este mireasă a lui Hristos, iar Hristos îi este Mire, ducînd-o pe ea în cămara cea cerească. Grăind Pavel mult de aceasta, a deşteptat pe Tecla spre păzirea fecioriei ei. Pentru că a spus Tecla în inima sa, ca din acel ceas să-şi lase logodnicul ei şi toate dulceţile lumii acesteia, şi să slujească lui Hristos în curăţie feciorească pînă la sfîrşitul vieţii ei. Aşa, înţeleapta fecioară, prin curăţia sa, s-a făcut mireasa cerescului Mire cel curat şi s-a însoţit cu El prin osîrdnica dragoste, cu care s-a aprins înăuntru cu foc de la Serafimi şi prin dorirea nestricăciosului său Mire se topea ca ceara, încît s-au împlinit întru dînsa cuvintele proorocului împărat David: "Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeşte în mijlocul pîntecelui meu" (Psalm 21,15). Şi a şezut lîngă Pavel, ascultînd cuvîntul lui trei zile şi trei nopţi, ca şi cum se uitase pe sine, pentru că nu s-a dus nici la mîncare, nici la băutură, nici la odihnă, ci a stăruit ca şi oarecînd Maria, ceea ce şedea lîngă picioarele lui Iisus, întemeindu-şi toată mintea în Dumnezeu.

Cu singur cuvîntul Lui se hrănea, cum spune Mîntuitorul: "Nu numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4,4). Iar Teoclia, înştiinţîndu-se de fiica sa Tecla că a crezut în Hristos şi se îndeletniceşte la auzirea cuvîn-tului lui Dumnezeu, mergînd, cu mînie a luat-o cu sila de la acea adunare folositoare de suflet, iar pe Sfinţii Apostoli propoveduitori i-a ocărît şi defăimîndu-i pe ei, trăgea cu de-a sila pe fiica sa, iar mai ales pe mieluşeaua lui Hristos de la turma Lui cea aleasă. Apoi, chemînd pe Famir, logodnicul ei, i-a zis lui: "De ce nu te în-grijeşti de mireasa ta căci s-a sălbăticit, că iată s-a amăgit de străi-nii aceia fermecători, care cu felurite cuvinte înşală pe oamenii cei nebuni, că şezînd lîngă dînşii de trei zile şi-a uitat de casa ei?".

Atunci Famir a început a o momi pe ea cu cuvinte bune, vorbind către dînsa cu dragoste; iar ea îşi întorcea faţa despre dîn-sul şi nu voia nu numai să vorbească ceva cu el, dar nici să se uite la dînsul, pentru că purta în inima sa pe alt Mire mai frumos cu podoaba decît fiii omeneşti, şi spre acesta privind cu ochii cei sufleteşti, în minte vorbea cu dînsul. Iar acel logodnic stricăcios şi vremelnic al ei s-a urît desăvîrşit de ea, care, văzîndu-se pe sine lepădat şi neiubit de Tecla, plîngea. Atunci mama ei, mîniindu-se, a apucat-o şi a început a o bate, trăgînd-o de împletiturile părului şi cu picioarele călcînd-o. Apoi a încuiat-o în cămară şi o chinuia cu foame; însă plecîndu-se spre dragoste, de căldura cea de maică biruindu-se, plîngea pentru dînsa. Apoi îmbrăţişînd-o şi sărutînd-o, o ruga pe ea cu lacrimi, să nu se depărteze de logodnicul ei cel frumos, bogat, de bun neam şi de toţi cinstit. Apoi a pus-o pe ea la masă împreună cu logodnicul; iar ea, întorcîndu-se despre dînsul, şedea, şi, căutînd în jos, tăcea, negustînd nimic, ci numai suspina adeseori din adîncul inimii spre Mirele Ceresc.

Cînd Famir, momind-o, voi cu sila să o cuprindă şi să o sărute, ea îl scuipă în ochi şi se smuci din mîinile lui şi zbură ca o pasăre din cursă. Iar maica, iarăşi schimbîndu-se în mînioasă, a început a o bate. Iar Famir, mîhnindu-se, s-a dus la mai marele, jeluindu-se asupra lui Pavel şi i-a zis: "Un străin a intrat în cetate, vrăjind şi ameţind pe oameni şi abătîndu-i de la cinstirea zeilor, urmînd oarecăruia Hristos, pe care evreii L-au răstignit. Acela a ameţit şi pe o fecioară, Tecla, fiind logodită cu mine, care mai întîi foarte mă iubea, iar acum nici nu vrea să se mai uite la mine, ci se îngreţoşează de mine ca de un lepros şi fuge de mine ca de o fiară; aşa a întors-o vrăjitorul acela de la dragostea mea, nu ştiu ce făcîndu-i ei". Mai marele, chemînd pe Pavel, l-a întrebat pe el, de unde este şi ce face aici în cetate. El, după obicei, deschizînd apos-tolească gura sa, a grăit cuvîntul lui Dumnezeu, propoveduind numele lui Iisus Hristos.

Deci, mutînd mai marele în altă vreme judecata, a poruncit ca, legînd pe Pavel, să-l bage în temniţă, pînă ce va avea vreme ca să-l cerceteze pe el mai cu de-adinsul. Iar Tecla, auzind că a pus în temniţă pe Pavel pentru dînsa, s-a sculat noaptea şi ieşind în taină din casă, a alergat la temniţă, unde, aflînd pe străjeri păzind uşa temniţei, a scos de la sine gherdanul şi un ban de aur, şi le-a dat temnicerului ca să-i deschidă uşa şi să-i dea voie să meargă la Pavel. De acest lucru pomeneşte Sfîntul Ioan Gură de Aur, zicînd: "Ascultă pentru Sfînta Tecla: Aceea, ca să vadă pe Pavel, aurul său l-a dat străjerului temniţei; iar tu nici un ban nu vrei să dai, ca să vezi pe Hristos". Şi a făcut temnicerul după cererea ei, pentru că s-a bucurat de cel scump gherdan şi de moneda cea de aur şi a dus-o la Sfîntul Pavel.

Iar ea, căzînd înaintea lui cu lacrimi de bucurie, a sărutat le-găturile legatului lui Hristos. Iar Pavel, văzînd-o, s-a spăimîntat şi înştiinţîndu-se de la dînsa de toate cele ce a pătimit pentru cură-ţenie de la mama şi de la logodnicul ei, s-a bucurat foarte tare de bărbăţia tinerei fecioare şi i-a sărutat capul, binecuvîntînd-o şi lăudîndu-i credinţa ei şi fecioreasca curăţie, numind-o pe dînsa mireasa lui Hristos şi întîia fiică a sa, pe care prin bunăvestire a născut-o. Deci, şezînd Tecla cu Pavel ca fiica cu tatăl în temniţă, asculta părinteasca lui învăţătură şi pecetluia cuvintele lui în inima ei, ca pe o comoară de mult preţ. Iar el o învăţa pe ea din destul credinţa cea în Hristos Domnul, dragostea cea dumnezeiască şi paza curatei feciorii. Acolo mai desăvîrşit a învăţat-o, a întărit-o şi a făcut-o mireasă Fiului lui Dumnezeu, precum de aceasta scrie Sfîntul Grigorie de Nissa, zicînd: "Acest fel de mir (adică învă-ţătură) împreună cu crinul cel alb al curăţiei, Pavel a turnat din gura sa oarecînd în urechile sfintei fecioare. Adică Tecla era aceasta care, cu picăturile ce ies din crinii inimii, pe omul cel din afară l-a omorît şi toate gîndurile cele deşarte şi poftele le-a stins". Ase-menea şi Sfîntul Epifanie scrie: "Tecla a aflat pe Sfîntul Pavel, care avea un logodnic frumos, mai de frunte în cetate, prea bogat, prea cinstit şi luminos, de la a căruia logodire Pavel a întors-o şi s-a lepădat acea sfîntă fecioară de toate bunătăţile pămînteşti, ca să cîştige pe cele cereşti".

Căutîndu-se în casa Teocliei, nu s-a aflat Tecla şi se făcu ţipăt, plîngere şi strigare şi căutînd mult, mama se tînguia pentru fiică, Famir pentru logodnică, iar slugile pentru stăpîna lor. Şi au alergat slugile în toate părţile, căutînd-o, şi întrebînd pe uliţe şi prin case şi nu o aflară nicăieri. Iar mai pe urmă s-a înştiinţat că este în temniţă şi, alergînd, o aflară pe ea şezînd lîngă Pavel, fiind legată de dumnezeiasca dragoste a cuvintelor lui, şi, luînd-o pe ea, au scos-o afară. Apoi înştiinţară de acestea pe mai marele cetăţii. Acesta şezînd la judecată, a chemat pe Pavel din temniţă, pe care văzîndu-l poporul adus, strigară către mai marele: "Omul acesta este fermecător, judecătorule, pierde-l pe el!". Mai ales Famir stă-ruia ca Pavel să fie pierdut, jeluindu-se asupra lui că a întors de la dînsul pe logodnica lui.

Deci, chemară şi pe Tecla, către care a zis mai marele: "De ce te îngreţoşezi de logodnicul tău cel atît de frumos şi de bun neam. Pentru ce nu te însoţeşti cu dînsul?". Iar ea privea către Pa-vel, şi nimic nu răspundea, "ca o mieluşea fără de glas lîngă cela ce o tunde". Atunci mama, schimbîndu-şi obişnuinţa sa cea de maică şi uitîndu-şi fireasca sa dragoste către fiica sa, ca o leoaică cum-plită, sau ca o ursoaică mînioasă, a răcnit către judecătorul, zicînd: "Arde pe această rea roabă, vrednică este de o aşa moarte, aceasta nu este fiica mea, că nu mă ascultă pe mine, maica ei. Arde-o pe aceasta ca să fie pildă altora, ca văzînd toate fecioarele cele ce sînt în cetatea aceasta, să se teamă şi să nu îndrăznească a nu asculta pe mamele lor şi a li se împotrivi precum aceasta a mea prea înră-utăţită şi într-adevăr nesupusă. Nu este aceasta fiica mea, nici năs-cută de mine, ci ramură uscată şi blestemată odraslă; deci, arde-o pe aceasta". Şi stăruia mama ca să se ardă fiica ei; iar Famir silea ca pierdut să fie Pavel.

Deci, judecătorul, cercetînd mult pe Pavel, s-a încredinţat că nu avea vreo vină mai mare, decît că propoveduia pe Hristos, şi nu l-a osîndit pe el la moarte, ci, bătîndu-l, a poruncit să-l alunge afară din cetate, ca să nu sfătuiască şi pe alte fecioare la păzirea fecio-riei. Şi izgoniră pe Pavel cu Varnava, precum şi pe Onisifor şi cu fiii lui. Dar şi însuşi Pavel se sîrguia să iasă din cetate, nu numai pentru că era izgonit de boier, de Famir şi de Teoclia pentru Tecla, ci pentru că poporul îmbulzindu-se, voia să-l ucidă pentru cuvîntul lui Dumnezeu şi pentru mărturisirea lui Iisus Hristos. De acest lucru Sfîntul Luca aminteşte în Faptele Apostolilor, zicînd: "Necre-dincioşii iudei au ridicat şi au umplut de răutate sufletele neamu-rilor asupra fraţilor". Şi se împărţi mulţimea cetăţii, unii adică erau cu iudeii, iar alţii cu Apostolii. Şi cum s-a făcut pornirea neamu-rilor şi a iudeilor cu mai marii lor, ca să-i ocărască şi să-i ucidă cu pietre, apostolii, înştiinţîndu-se, au fugit în cetăţile Licaoniei, în Listra şi în Derbez, iar de acolo în Antiohia. Însă, deocamdată, s-au ascuns cîteva zile nu prea departe de cetatea Iconiei, într-un mormînt lîngă calea care merge la Dafne, vrînd să ştie despre Tecla ce se va întîmpla cu dînsa.

Postind ei, se rugau pentru dînsa cu tot dinadinsul să o întă-rească pe ea Domnul şi să facă minunată spre dînsa mila Sa, precum s-a şi făcut. De aceea, mult a silit-o pe ea mai marele cetă-ţii ca să se întoarcă cu dragostea ei cea mai dinainte către logodnicul ei. Dar neajungînd la nici un sfîrşit mulţumitor, în cele din urmă a osîndit-o pe Tecla la ardere după pofta mamei ei. Şi dacă aduseră mulţime multă de lemne uscate, fîn şi vreascuri, punîndu-le într-o grămadă mare, au luat slujitorii pe sfînta ca s-o ridice deasu-pra stogului aceluia. Iar ea, nemaiaşteptînd să o ducă ei, singură degrab a mers la acea grămadă de fîn, de lemn şi de vreascuri şi făcînd semnul Crucii peste acea mare grămadă, s-a suit şi sta deasupra, gata fiind să ardă nu atît de focul cel materialnic, pe cît de văpaia dumnezeieştii iubiri, ca un Fenix. Stînd ea acolo, deasupra, privea spre mulţimea de lume adunată aici, şi a văzut pe Domnul, în chipul lui Pavel, stînd şi poruncindu-i ei să îndrăz-nească. De aici Sfîntul Ciprian alcătuieşte o rugăciune ca aceasta către Dumnezeu, zicînd: "Să stai înaintea noastră precum ai stat de faţă în legături lui Pavel, şi în foc, Teclei".

Dacă au pus focul de jos şi au aprins stogul împrejur, împre-surînd-o pe ea văpaia, se înălţa foarte sus. Atunci, îndată a venit un nor plin de apă şi s-a vărsat ploaie cu grindină mare şi a stins tot focul. Iar mai marele şi tot poporul au fugit la casele lor de vărsa-rea ploii şi de grosimea grindinei celei mari. Tecla a ieşit nevătă-mată, că nu s-a atins de dînsa focul. După aceea, nu s-a mai dus la casa mamei sale, nici a zăbovit în Iconia, ci s-a dus din cetate ca să caute pe duhovnicescul său părinte Pavel. În cale a întîmpinat pe un tînăr dintre ucenicii lui Pavel, din casa lui Onisifor, mergînd la cetate să cumpere pîine, pe care, văzîndu-l, l-a cunoscut şi l-a întrebat: "Unde se află acum Pavel, Apostolul lui Iisus Hristos?" Iar el a dus-o pe ea la mormîntul în care Pavel cu ceilalţi se ascun-seseră şi, în post răbdînd, se ruga lui Dumnezeu pentru dînsa.

Pe Tecla toţi văzînd-o vie şi sănătoasă, s-au bucurat cu bucu-rie foarte mare şi ridicîndu-şi ochii şi mîinile lor spre cer, au mul-ţumit lui Dumnezeu, Celui ce a păzit întreagă pe roaba Sa, şi, punînd înainte pîine, se întăriră. De acolo, sculîndu-se Pavel cu Varnava, au mers prin Listra şi prin Derbe, binevestind Evanghelia şi tămăduind pe cei neputincioşi. Şi le-a urmat lor şi Tecla pînă la Antiohia, unde, intrînd ei în cetate, s-a întîmplat că un oarecare Alexandru, mai mare în cetatea aceea, văzînd pe sfînta fecioară Tecla şi de frumuseţile ei cele mari minunîndu-se, s-a rănit asupra ei cu poftă neiertată. Că fiind tînăr şi cu îndestulare în desfătări petrecînd, se tăvălea în necurăţii, precum era obiceiul păgînilor. La început, părîndu-i-se că ar fi femeia lui Pavel, mai întîi pe Pavel cu mult aur îl silea, ca să nu-l oprească pe el de la dorinţa lui. Apoi, înştiinţîndu-se că nu-i femeie ci fecioară nemăritată, mai mult s-a aprins de ea, şi voia ca să şi-o ia lui de femeie pentru cele prea mari frumuseţi ale ei.

Deci, a început a momi pe Sfînta Tecla cu cuvinte spre dra-gostea sa, dar ea fugea de dînsul ca de un leu ce răcneşte, care căuta să înghită podoaba ei cea sufletească. Iar el, cu toate chipu-rile se îngrijea de dînsa, vrînd să o vîneze. Tot acesta, odinioară, în-tîmpinînd pe sfînta în cale, mergînd între oameni mulţi şi neputînd să mai rabde focul cel de desfrînare care ardea înăuntrul inimii lui, a lepădat ruşinea şi cu sila prinzînd-o, s-a apucat de grumajii ei. Iar ea striga cît putea, plîngînd şi zicînd: "Nu mă sili pe mine roaba lui Dumnezeu; de logodnic m-am lepădat şi oare cu tine m-aş învoi?" Acestea zicîndu-le, se zmucea tare din mîinile lui şi a rupt hainele de pe dînsul şi de ruşine mare l-a umplut pe el. Mîniindu-se Alexandru, încă şi creştină ştiind-o că este, a dus-o la judecată la mai marele. Apoi, întrebînd-o de ce se îngreţoşează de nuntă, ea a răspuns: "Eu am pe Mirele meu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu care m-am însoţit prin nunta cea duhovnicească".

Astfel, o silea pe ea mai marele ca să se lepede de Hristos şi să fie femeia unui bărbat. Iar după ce nu s-a supus, a osîndit-o să fie dată pradă fiarelor pentru aceste două pricini: Pentru buna-credinţă şi pentru curăţie. "De ce crede în Hristos şi pentru ce se leapădă de nuntă ?" o întrebă acela, fiind ea tînără şi frumoasă. Însă mai înainte de a fi dată pradă la fiare, că era amînată pentru a doua zi priveliştea aceea, a luat-o pe ea spre pază, în acea noapte în casa sa, oarecare femeie, anume Trifena, a cărei fiică Falconilla murise nu de mult, mai înainte de acea vreme.

Acea Trifena era de neam împărătesc, foarte cinstită, şi a cre-zut în Hristos după aceea, pe care o pomeneşte apostolul, scriind către Romani: "închinaţi-vă, zice, Trifenei şi Trifosei". Pe aceste două femei le pomeneşte martirologiul latin, în zece zile ale lui Noiembrie, astfel: "În Iconia Licaoniei sînt sfintele femei Trifena si Trifosia, care au sporit mult în creştineasca învăţătură, prin propo-veduirea Sfîntului Pavel şi pilda sfintei Tecla". Deci Trifena, luînd la sine pe Tecla, a petrecut cu dînsa toată noaptea aceea în duhov-nicească vorbă. Iar a doua zi s-a adunat mulţimea poporului care voia să vadă priveliştea, şi a venit mai marele cu toţi fruntaşii cetă-ţii şi au scos pe sfînta Tecla ca pe o mieluşa la junghiere şi a stat la locul ei unde era să fie mîncată de fiare.

Iar cînd au dat drumul fiarelor spre dînsa, toate umblau îm-prejurul ei şi nici una nu s-a atins de dînsa. Pentru că a încuiat Dumnezeu gurile fiarelor, precum oarecînd celor din groapa lui Daniil. Şi toţi cei ce se adunaseră la priveliştea aceea se mirau de această străină vedere, că fiarele îşi schimbaseră iuţimea lor în blîn-deţe de oi. Atunci unii din mulţime proslăveau pe Dumnezeu cel propoveduit de Tecla, iar alţii huleau, zicînd: "Are farmece în hai-nele ei şi pentru aceea nu se ating de dînsa fiarele". Aceeaşi ziceau şi mai marele cu fruntaşii cetăţii, că este fermecătoare şi a fermecat pe fiare ca să nu o vatăme pe ea. Apoi crezură de cuviinţă ca a doua zi s-o dea pe ea la mai multe şi la mai flămînde fiare. Şi o trimise iar la cinstita Trifena, care, primind pe Tecla de la prive-lişte sănătoasă, se bucura foarte, căci fiica ei ce murise i se arătase ei în vedenie, zicîndu-i: "Să ai pe Tecla în locul meu şi s-o rogi pe ea să se roage pentru mine la adevăratul Dumnezeu, ca să fiu mu-tată de aici la locul drepţilor". Pentru aceea Trifena a iubit foarte mult pe sfînta Tecla ca pe o fiică a sa şi cu toată inima s-a lipit de dînsa, văzînd-o pe ea că este roabă a lui Dumnezeu, cerîndu-i să se roage pentru fiica ei cea moartă, Falconilla.

Sfînta Tecla a început cu dinadinsul a se ruga cu lacrimi către înduratul Dumnezeu. Şi atît de mult au putut sfintele ei rugăciuni, încît Falconilla s-a mîntuit după moarte. Despre acest lucru mărtu-riseşte Sfîntul Ioan Damaschin, zicînd aşa: "Deci, au doar pe Falconilla nu a mîntuit-o întîia muceniţă după moarte? Dar, vei zice poate, că aceasta s-a petrecut după vrednicie, ca fiind întîia muce-niţă, şi se cădea să i se asculte rugăciunea. Însă eu la aceasta îţi zic: Bine, era întîia muceniţă. Dar gîndeşte-te pentru cine era rugăciu-nea! Nu pentru o păgînă şi slujitoare de idoli şi cu totul nesfinţită şi străină de Domnul?" Acelaşi Damaschin ne dă aceeaşi mărturie şi a doua oară, cînd istoriceşte pentru Traian împăratul, cel mîntuit după moarte prin rugăciunile Sfîntului Grigore Dialogul, adăugînd la povestirea aceea şi ceva de Falconilla, zicînd aşa: "Aceasta zic şi de Falconilla ce s-a zis mai sus, că ea nici de o răutate alta n-a fost vinovată. Iar acesta, adică Traian, a rînduit la mulţi mucenici amară moarte. Minunat eşti, Stăpîne şi minunate sînt lucrurile Tale, şi pe a Ta negrăită milostivire o slăvim!". După această vrednică de cre-dinţă mărturie a Sfîntului Damaschin ni se încredinţează că Falco-nilla s-a mîntuit după moarte prin rugăciunile sfintei celei dintîi muceniţe Tecla.

Petrecînd Tecla în casa Trifenei pînă a doua zi, a poruncit tiranul să nu dea mîncare fiarelor, ca, fiind flămînde, mai de grabă să se pornească a sfîşia pe Tecla. Şi fiind ziua a treia, aduseră pe Sfînta Tecla la privelişte, ca să fie dată spre mîncare fiarelor. În urma ei mergea şi Trifena, plîngînd că fecioara cea frumoasă şi sfîntă, fiind nevinovată, se dă la moarte. Deci, punînd-o pe ea la locul cel de privelişte, a poruncit acel fără de ruşine boier să dez-brace pe sfînta, zicînd: "Poate în hainele ei vor fi farmece, pentru care nu o mănîncă pe ea fiarele. Dezbrăcaţi dar pe fermecătoarea aceasta şi vom vedea de va rămînea întreagă". Şi aşa stătea sfînta fecioară în priveliştea a tot poporul goală, avîndu-şi acoperămînt numai singură ruşinea, şi grăind ca David: "Ruşinea feţii mele m-a acoperit". Dînd drumul asupra ei fiarelor celor flămînde şi întărîtate, lei şi urşi, care, ieşind din închisorile lor şi văzînd pe fecioară stînd goală, îşi plecau capetele la pămînt şi cu ochii căutau în jos, ca şi cum le era ruşine de goliciunea cea feciorească, şi se întorceau cu feţele lor de la dînsa. Şi era o minunată privelişte: fiarele cunoşteau ruşinea şi îşi întorceau ochii lor despre goliciunea feciorească, iar oamenii cu ochi neruşinaţi priveau la dînsa. Astfel, fiara necuvîntătoare era mustrătoare şi judecătoare oamenilor în priveliştea aceea. Că acelea, din fire fiind fiare, obiceiul omului curat l-au primit în sine, iar oamenii, înţelegători fiind, în orbiciunile cele de fiare s-au schimbat. Însă ce au sporit? Nimic, pentru că, vrînd ca prin golirea cea din privelişte să necinstească pe înţeleapta fecioară, cinste i-au adăugat.

Sfîntul Ioan Gură de Aur, pomenind de bine, despre golirea celor două feţe: a femeii lui Pentefri în cămară şi a Teclei în adu-narea a tot poporul, zice: "Ce a folosit pe femeia egipteancă cea pătimaşă că s-a dezgolit în cămară? Şi ce a vătămat-o pe întîia muceniţă Tecla, că în privelişte a fost golită? Pentru că Tecla n-a greşit fiind golită, precum a greşit acea egipteancă. Nici de necinste nu s-a umplut, ci s-a încununat sfînta. Şi goliciunea acesteia în pri-velişte s-a încununat, iar aceea în cămara cea încuiată s-a ruşinat".

Deci, stînd Sfînta Tecla aşa în privelişte, una din leoaice venind, s-a sculat înaintea ei şi îi lingea picioarele, ca şi cum ar da cinste curăţiei celei fecioreşti. De acest lucru pomeneşte Sfîntul Ambrozie, zicînd: "Puteai să vezi fiara zăcînd jos şi picioarele sfintei lingînd şi cu mare glas mărturisind, că pe sfîntul trup fecioresc nu poate să-l vatăme. Se închina fiara aceleia ce i se dăduse ei spre mîncare, şi firescul său nărav uitîndu-şi, se îmbrăca în obiceiul pe care oamenii l-au pierdut!".

Văzînd poporul că fiarele nimic nu vatămă pe sfînta, au stri-gat cu mare glas: "Mare este Dumnezeul pe care îl propoveduieşte Tecla!". Iar chinuitorul n-a cunoscut puterea lui Dumnezeu şi a gîndit alt lucru spre pierderea Sfintei Tecla: a săpat o groapă, şi cu felurite jivini umplînd-o, a aruncat în ea pe sfînta. Dar Cel ce a încuiat oarecînd gurile leilor, Acela limbile cele otrăvite ale şer-pilor le-a tîmpit, furia lor a îmblînzit-o şi otrava lor a pierdut-o. Şi a ieşit sfînta de acolo nevătămată, toţi minunîndu-se şi spăimîn-tîndu-se de această străină vedere.

Nepricepîndu-se chinuitorul ce să facă mai mult, a gîndit una ca aceasta, cea mai de pe urmă muncă: aducînd doi junci puternici, a poruncit să o lege pe Tecla cu un picior de unul şi cu un picior de altul şi cu bolduri înfierbîntate să împungă pe junci, ca fugind, să o rupă în două. Dar şi aceasta făcînd-o, sfînta s-a aflat întreagă, căci cînd o legară pe ea cu frînghii tari de juncii aceia şi cu înfo-cate fiare începură a-i îmboldi, îndată funiile ca nişte fire de păian-jeni s-au rupt, iar juncii au fugit şi sfînta a rămas pe loc, neavînd nici-o vătămare. Atunci mai marele, mirîndu-se de cele ce se fă-ceau, a început a cunoaşte dumnezeiasca putere care era cu fecioa-ra aceasta. Şi chemînd pe Tecla, i-a zis ei: "Cine eşti tu, şi ce fel de putere este cu tine, că nimeni nu poate să te vatăme pe tine?" Iar ea nimic nu răspundea, decît numai aceasta: "Sînt roabă a Dumnezeului celui viu".

Temîndu-se nelegiuitul de Dumnezeul Cel ce păzea de toată vătămarea pe Tecla, a poruncit să o îmbrace în haine de cinste, şi i-a dat drumul, dîndu-i o hotărîre ca aceasta: "Pe Tecla, roaba lui Dumnezeu, o las slobodă!". Şi a mers Tecla în casa Trifenei şi s-a făcut bucurie mare în casa aceea pentru eliberarea Teclei care, pe-trecînd cîtăva vreme la Trifena, propovăduia cuvîntul lui Dumnezeu şi pe mulţi i-a învăţat acolo să creadă în Hristos. Apoi a dorit să vadă pe Pavel, părintele şi învăţătorul ei, pe care aflîndu-l, voia să-i urmeze lui. Iar el a oprit-o pe ea, zicînd: "Nimeni nu merge la răz-boi cu mireasa!" Luînd binecuvîntare de la Apostolul, s-a dus în Seleucia şi s-a sălăşluit la un loc pustiu, în oarecare munte aproape de Seleucia, şi acolo vieţuia în post, în rugăciune şi în dumnezeiasca gîndire, şi făcea minuni multe, tămăduind toate boalele, pentru că înştiinţîndu-se despre dînsa mulţimea credincioşilor, veneau aco-lo, aducîndu-şi neputincioşii lor, pe care îi tămăduia.

Apoi s-a întîmplat oarecînd, în acel loc unde petrecea sfînta, că mergea alături un jertfitor păgînesc din Seleucia călare pe cal, care, văzînd pe Sfînta Tecla adunîndu-şi verdeţuri de hrană şi vă-zînd-o pe ea foarte frumoasă la faţă, a poftit-o pe ea cu gînd necu-rat şi, lovindu-şi calul, s-a repezit spre dînsa, vrînd să-şi săvîrşească pofta lui; iar sfînta, cu puterea lui Dumnezeu întărindu-se, l-a apu-cat pe el şi l-a trîntit la pămînt, şi atît de tare l-a izbit de pămînt, încît trei zile a zăcut mut şi nemişcat. Iar oamenii cei ce treceau pe calea aceea, văzînd pe jertfitorul că zăcea ca un mort, nu se price-peau ce i s-a întîmplat. Apoi, a treia zi s-a făcut ştire de aceasta şi în cetate, de unde mulţime de oameni au mers la dînsul, vrînd să vadă întîmplarea şi să-l ia la casa lui. Dar el abia venindu-şi în sine şi ca din somn deşteptîndu-se, a stat pe picioarele sale şi a zis: "Pe o zeiţă oarecare am văzut şi de la aceea am pătimit primejdia aceasta".

Abia a putut să meargă la casa sa, fiind bolnav de lovirea ace-ea. Apoi chemînd un zugrav, i-a poruncit lui să închipuiască pe o scîndurică pe fecioara aceea ce era ca de optsprezece ani. Iar cînd zugravul a început a o închipui după rînduiala lui Dumnezeu, a nimerit foarte bine asemănarea Sfintei Tecla şi, ca pe o vie închi-puire, a dus-o la jertfitorul care, văzînd icoana cea cu totul aseme-nea Sfintei Tecla, a zis: "Cu adevărat, o fecioară ca aceasta am văzut eu".

Luînd icoana, a sărutat-o şi îndată desăvîrşit s-a însănătoşit. Şi sculîndu-se din pat, păzea cu cinste în casa sa acel chip al Sfintei Tecla. După aceasta a crezut în Hristos cu toată casa sa, prin pro-povăduirea Sfintei Tecla cea întocmai cu apostolii, care, în acel loc petrecînd ani îndestulaţi, pe mulţi i-a povăţuit la calea mîntuirii şi multora le-a ajutat în nevoi şi toate neputinţele a tămăduit. Apoi doctorii şi vrăjitorii cei ce erau în Seleucia, văzînd că toţi cei ce de orice boală erau cuprinşi, lăsîndu-i pe ei, se duceau la Tecla, cărora acum meşteşugul fiindu-le întru nimic şi lipsindu-se de cîştigul de mai înainte sărăciseră, s-au mîhnit foarte mult şi s-au mîniat asupra tămăduitoarei celei bune Tecla, care fără de plată tămăduia pe cei ce veneau la dînsa; şi de mare zavistie şi de mînie fiind porniţi, au rînduit să îndemne asupra ei pe nişte tineri fără de ruşine, ca să o spurce pe ea cu sila. Aceştia grăiau între ei zavistnicii zicînd: "Fecioara Tecla este curată şi pentru aceea este plăcută marii zeiţe Artemida, care îi ascultă cererile ei şi îi dă putere de tămăduiri neputincioşilor. Iar de va fi spurcată, se va întoarce de la dînsa Artemida şi se va lua de la dînsa puterea cea tămăduitoare şi se va mări iar meşteşugul nostru cel doftoricesc".

Aşa între ei sfătuindu-se, s-au sîrguit să găsească pe acei fără de ruşine, la un lucru ca acela, pe care îmbătîndu-i cu vin, i-au rugat să meargă şi să spurce pe Tecla. Şi le-a dat lor aur mult şi le-a făgăduit să le dea mai mult de ar face Teclei silă, pentru că fiind nebuni şi necredincioşi, nu ştiau aceasta, că Tecla, nu cu pu-terea Artemidei, ci cu darul lui Hristos tămăduieşte toată neputinţa şi toată boala. Iar tinerii cei fără de ruşine, îmbătîndu-se de vin, şi sfătuindu-se cu doctorii şi cu vrăjitorii, au mers la dînsa degrab, aprinşi fiind de poftă, plini de spurcate gînduri şi de scopul cel rău, pe care văzîndu-i Tecla, i-a întrebat: "Ce vreţi fiilor?" Iar ei au în-ceput a grăi cuvinte spurcate.

Deci, auzind acestea Sfînta Tecla şi cunoscînd gîndul lor cel rău, a fugit din mîinile lor; aceea care oarecînd de fiare nu se înfri-coşase, fugea acum de acei oameni neruşinaţi. Iar ei, ca vînătorii pe oaie, o izgoneau pe dînsa prin pustie. Cînd era aproape să o ajun-gă, s-a rugat lui Dumnezeu ca să o izbăvească pe ea din mîinile acelor neruşinaţi. Şi îndată, un munte de piatră, care se afla acolo, s-a desfăcut din porunca lui Dumnezeu, primind pe sfînta înlăuntrul său.

Astfel i s-a apărat fecioria ei şi mormînt cinstitului ei trup s-a arătat pentru acea piatră, că acolo şi-a dat sufletul în mîinile Domnului. Ea era de nouăzeci de ani, iar acum petrece în viaţa cea nesfîrşită, mărind pe dătătorul de viaţă Hristos Dumnezeu, Cel îm-preună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh mărit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

De vreme ce în viaţa sfintei acesteia, după întîmplare s-a pomenit Traian Împăratul Romanilor, care după moartea sa s-a mîntuit prin rugăciunile Sfîntului Grigorie, papă al Romei († 604), socotesc că este de trebuinţă ca şi povestirea cea despre dînsul a Sfîntului Ioan Damaschin aici să o pomenim. În cuvîntul său de la Sîmbăta lăsatului de carne scrie aşa: "Grigorie Dialogul, episcopul vechii Rome, bărbatul, precum îl ştiu toţi, vestit în sfinţenie şi în înţelegere, de care se spune că la Sfînta Liturghie slujea cu dînsul şi dumnezeiescul înger; acesta oarecînd, pe o cale pietroasă mer-gînd, a stat cu osîrdie la rugăciune tare către iubitorul de suflete Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor lui Traian împăratul. Îndată a auzit un glas de la Dumnezeu zicînd: "Rugăciunea ta am auzit-o şi îi dau iertare lui Traian, dar tu să nu mai adaugi încă să-mi mai aduci Mie rugăciuni pentru cei necuraţi!".


În această zi mai facem pomenirea cuviosului părintelui nostru Coprie, cel ce s-a postit în locaşul marelui Theodosie din Palestina. Încă se află şi alţi cuvioşi Coprii, pe care îi găsim la 9 iulie.

http://paginiortodoxe.tripod.com/vssep/09-24-sf_tecla.html

Russisch Gedenktag: 24. September

Die hl. Thekla stammte aus Ikonien und soll der Überlieferung nach die schöne Tochter reicher Eltern und hochgebildet gewesen sein. Sie gilt als Schülerin des hl. Apostel Paulus. Im Hause des Aniseferus in ihrer Heimatstadt hörte sie ihn predigen, bekehrte sich und wurde von ihm getauft. Gegen den elterlichen Wunsch verweigerte sie ihrem Verlobten nun die Ehe, worauf dieser und ihre eigene Mutter sie dem Christen verfolgenden Statthalter anzeigten. Die hl. Thekla wurde zum Feuertod verurteilt, aber ein Regen löschte die Flammen und ließ alle Umstehenden fliehen. Sie folgte dem gegeißelt aus der Stadt vertriebenen hl. Apostel Paulus nach Antiochia. Hier wurde die Heilige wieder angezeigt und wilden Tieren vorgeworfen. Doch die Löwen legten sich ihr zu Füßen, und die hl. Thekla wurde freigelassen. Nochmals brach Thekla zur Nachfolge des hl. Paulus nach Selevkia auf, wo sie fromme Jungfrauen um sich sammelte und jahrelang selbst predigte. Nach der kirchlichen Tradition gilt die hl. Thekla als Erzmärtyrerin, obwohl sie der Überlieferung nach eines natürlichen Todes starb. Mit 91 Jahren starb sie, indem sie vor ihren Verfolgern in einen Berg eingegangen ist. Schon Tertullian berichtete um 200 von der hl. Thekla.

http://orthpedia.de/index.php/Thekla,_Protomrt.u._Apostelgleiche

Englisch The holy, glorious and right-victorious Protomartyr Thekla (or Thecla) the Equal-to-the-Apostles devoted her life to God at a time when all Christians were shunned. Her feast day is celebrated on September 24.

Life Saint Thekla was born in Iconium to wealthy parents. After having heard St. Paul speak on chastity, she decided she must follow Christ and abandon her plans to marry. Her mother and her fiancé were opposed to this decision, and their accusations to the governor landed St. Paul in prison. St. Thekla slipped away from her house to listen to St. Paul in prison, having bribed the guards with her gold jewelry to gain entrance.

At his trial, St. Paul was banished from the city, and Thekla refused to change her mind against all the tears, threats, and reasonings her mother and the governor could apply. She was firm in her conviction to follow Jesus Christ the Bridegroom. Her mother, enraged, persuaded the judge to sentence St. Thekla to burn to death. Emboldened by her love for Christ, she made the sign of the Cross over the flames, and was surrounded by a light, untouched by the flames. Rain, and hail extinguished the fire, and, with thunder, helped to drive away those who wished to put Thekla to death.

She sought out St. Paul and his companions, including St. Barnabas, who were hiding in a cave near the city. She spread the gospel of Christ with them in Antioch, and throughout her life performed many miraculous feats and suffered many tortures to give glory to God. Having retired to a desolate region of Isaurian Seleucia with the blessing of St. Paul, Thekla continued to preach God's word and heal His children.

When St. Thekla had reached the age of 90, envious pagan sorcerors came to defile her. A large rock split open when St. Thekla called on Christ the Savior to help her, and the rock covered her, and she offered up her soul to the Lord.

"The Protomartyr Thekla, a prayerful intercessor for ascetics, is also invoked during the tonsure of women into monasticism." [4]

Hymns Troparion (Tone 4) [5]

You were enlightened by the words of Paul, O Bride of God, Thekla, And your faith was confirmed by Peter, O Chosen One of God. You became the first sufferer and martyr among women, By entering into the flames as into a place of gladness. For when you accepted the Cross of Christ, The demonic powers were frightened away. O all-praised One, intercede before Christ God that our souls may be saved. Kontakion (Tone 8)

O glorious Thekla, virginity was your splendor, The crown of martyrdom your adornment and the faith you trust! You turned a burning fire into refreshing dew, And with your prayers appeased pagan fury, O First Woman Martyr! External Links and Sources St. Thekla the Protomartyr (Antiochian Village) Holy Protomartyr and Equal of the Apostles Thekla (OCA) Thekla the Protomartyr & Equal-to-the-Apostles (GOARCH) "Come and See" Icons, Books & Art: St. Thekla Icons: [6], [7], and [8], by the hand of Nicholas Papas https://en.orthodoxwiki.org/Thekla_the_Protomartyr

Englisch II Sts. Thecla

I. Thecla of Iconium

The reputed pupil of the Apostle Paul, who is the heroine of the apocryphal "Acta Pauli et Theclae" (cf. APOCRYPHA). Our knowledge of her is derived exclusively from these Acts, which appeared about 180. According to this narrative Thecla was a virgin of Iconium who was converted to Christianity and led to dedicate herself to perpetual virginity by the preaching of the Apostle Paul. Miraculously saved from death at the stake to which she had been condemned, she went with St. Paul to Antioch in Pisidia where she was thrown to the wild beasts and was again saved from death by a miracle. After this she went to Myra where the Apostle was, and finally to Seleucia where she died. With the consent of St. Paul she had acted as a "female Apostle" in proclaiming the Gospel. Notwithstanding the purely legendary character of the entire story, it is not impossible that it is connected with an historical person. It is easy to believe that a virgin of this name who was a native of Iconium was actually converted by St. Paul and then, like many other women of the Apostolic and later times, laboured in the work of Christian missions (cf. Harnack, "Die Mission und die Ausbreitung des Christentums in den ersten drei Jahrhunderten", 2nd ed., I, 295; II, 58). In the Eastern Church the wide circulation of the Acts led to a great veneration of Thecla. She was called "Apostle and protomartyr among women". Her veneration was especially great in a number of Oriental cities, as Seleucia where she was buried, Iconium, and Nicomedia. Her cult appeared very early also in Western Europe, particularly in those districts where the Gallican Liturgy prevailed; there is direct proof of this in the fourth century. Her name is given with various topographical comments (Nicomedia, Seleucia, Asia) on several days in the "Martyrologium Hieronymianum". Thus Thecla is mentioned in this martyrology on 22 February, 25 February, 12 September, 23 September, and 17 November ("Mart. Hieron.". ed. de Rossi-Duchesne, 24, 36, 120, 124, 144). It seems certain that on all these dates, and probably also on 20 and 21 December, the same St. Thecla, the pupil of St. Paul, is meant. In Bede's Martyrology (cf. Quentin, "Martyrologes historiques du moyen âge", 93) her name is mentioned with a brief notice taken from the Acts on 23 September, the same date as that on which her feast is given in the present Roman Martyrology. The Greek Church celebrates her feast on 24 September and gives her the title of "Protomartyr among women and equal to the Apostles" (cf. Nilles, "Calendarium utriusque ecclesiae", I, 283 sq.). See bibliography of APOCRYPHA; HOLZHEY, Die Thecla-Akten, ihre Verbreitung u. Beurteilung in der Kirche (Munich, 1905).

II. We possess historically accurate accounts of the martyrdom of a Christian of Gaza in Palestine named Thecla. According to Eusebius ("De martyribus Palestinen.", 3) she was condemned to death in the second year of the great persecution (304-05) together with a Christian named Agapius and was torn to pieces in a horrible manner by the wild beasts to which she was thrown. The present Roman Martyrology gives the feast of this saint under thc date of 19 August.

III. The "Martyrologium Hieronymianum mentions a Thecla in connection with a Zosimus among the martyrs whose feast was celebrated on 1 June; these two saints were commemorated at Antioch. Whether this Thecla was a local saint of the Oriental metropolis is not known."

IV. A catacomb of St. Thecla on the Via Ostiensis, not far from the burial place of St. Paul, is mentioned in the seventh-century itineraries to the graves of the Roman martyrs. A church stood on this spot on a hill over the catacomb where the body of the saint rested. St. Thecla must be regarded as a Roman martyr. Armellini believes that he has found the cemetery of St. Thecla (cf. Marucchi, Les catacombes romaines, Rome, 1903, p. 91 sqq.).

V. The Martyrology of St. Jerome mentions under 31 May (69), in connection with two martyrs buried on the Via Aurelia, a group of martyrs named Tertulla, Lupus, Justa, and Thecla. It is very possible that besides the St. Thecla buried on the Via Ostiensis another Roman female martyr bearing the same name was buried on the Via Aurelia. Still we have no further account of this group of martyrs, and just as little of a number of Roman martyrs, among whom the name of a Thecla also occurs, that are given under 26 March in the present Roman Martyrology.

VI. In the "Martyrologium Hieronymianum" (58, 78) a long list of the names of African martyrs is given under the dates of 10 May, l3 and 14 June, and each time a Thecla is mentioned. Nothing further is known of this saint. In the legend of the twelve brothers and martyrs, Donatus, etc. (cf. Acta SS., Sept., I, 138-41), the parents of the brothers are called Boniface and Thecla, and these two are also given in the present Roman Martyrology as martyrs under 30 August. Apart from the purely legendary Acts just mentioned nothing is known of them. VII. In the "Acts of St. Hermagoras", which are equally legendary (Baronius, "Martyr. Romanum cum notis Baronii", Venice, 1609, p. 494) a St. Thecla of Aquileia is mentioned together with several other martyrs who are only known through this legend. Their feast is observed on 3 September.

HAUCK, Kirchengesch. Deutschlands, I, 476-79.

https://www.heiligenlexikon.de/CatholicEncyclopedia/Thekla.html#Ikonium

Serbisch THE HOLY FEMALE PROTOMARTYR THECLA, EQUAL TO THE APOSTLES

Thecla was born in Iconium of eminent but pagan parents. As a girl of eighteen, she was betrothed to a young man at the same time that the Apostle Paul arrived in Iconium with Barnabas to preach the Gospel. Hearing Paul's testimony for three days and nights, Thecla converted to the Christian Faith, and vowed to live in virginity. Her mother, seeing that she was now ignoring her betrothed and no longer thought of marriage, tried to dissuade her, and then beat her and tortured her by starvation. Finally, this wicked mother turned Thecla over to the judge and demanded that Thecla be burned. The judge threw her into the fire, but God preserved her unharmed. Then, Thecla followed the Apostle Paul, and went to Antioch with him. Attracted by Thecla's external beauty, a certain elder of the city wanted to take her for himself by force, but Thecla escaped his grasp. The pagan elder accused her to the eparch as a Christian who disdained marriage. The eparch condemned her to death, and had her thrown to wild beasts, but the wild beasts did not touch the body of this holy virgin. Amazed by this, the eparch asked her: "Who are you and what kind of power is in you, that nothing can harm you?" Thecla replied: "I am a servant of the Living God." The eparch then released her, and she departed to preach the Gospel. She succeeded in converting many to the true Faith, among whom was Tryphena, a prominent and honorable widow. Then, having received the blessing of the Apostle Paul to do so, Thecla withdrew to a secluded place near Seleucia. There she lived a life of asceticism for a long time and, by healing the sick with wonderworking power, she converted many to Christianity. The doctors and soothsayers in Seleucia were envious of her, and sent some young men to defile her, hoping that the loss of her virginity would also mean the loss of her miraculous power. Thecla fled from these arrogant young men, but as they were about to catch her, she prayed to God for help. A large rock opened up and hid this holy virgin and bride of Christ. This rock was her refuge and her tomb. St. John Chrysostom says of this wonderful Christian heroine and saint: "It seems to me that as I see this blessed virgin, in one hand she offers Christ virginity, and in the other hand, martyrdom."

HYMN OF PRAISE

THE HOLY PROTOMARTYR THECLA, EQUAL TO THE APOSTLES

St. Thecla, Equal to the Apostles,

The first martyr of the virgins,

Submitted her body to her spirit,

And her spirit and body to Almighty Christ.

Therefore all things submitted to her.

Terrible fire and fierce beasts,

Demons and the infirmities of men--

All submitted to faith and purity,

All were obedient to holy innocence,

The innocence of Christ's bride.

Is not a mother a most great treasure?

Yet what is a mother compared to Christ?

And the betrothed, made of the earth,

Is as dust before the glory of Christ.

Riches and earthly beauty--

A passing dream and wind that blows away.

Only one Rock stands forever,

And fears neither tempest nor time,

And is the Bridegroom of Thecla the martyr:

He is Christ, the King of kings.

Holy Thecla, illumined in Paradise,

Pray to Christ the Savior,

And save us sinners from our sins.

http://www.westsrbdio.org/en/prologue/642-september-24

Deutsch Thekla von Ikonium

Gedenktag katholisch: 23. September

Hochfest in der Stadt Tarragona

nicht gebotener Gedenktag im Erzbistum Burgos, im mozarabischen Ritus Gedächtnis IV. Klasse

nicht gebotener Gedenktag im Erzbistum Mailand und im Ambrosianischen Teil des Bistums Lugano: 24. September

Übertragung der Armreliquie nach Tarragona: 18. Mai, 19. Mai

bedacht im Ambrosianischen Hochgebet I

Gedenktag orthodox: 24. September

Gedenktag armenisch: 24. September

liturgische Feier am 4. Dienstag nach dem Kreuzerhöhungssonntag

Gedenktag koptisch: 19. Juli

Gedenktag syrisch-orthodox: 22., 23. und 24. September, 22. November

Name bedeutet: Gott die Ehre (griech.)

Glaubensbotin, Märtyrerin

in Ikonium, heute Konya in der Türkei † im 1. Jahrhundert daselbst (?)

Thekla soll der Überleferung nach die schöne Tochter reicher Eltern gewesen sein und hochgebildet. Sie gilt als Schülerin des Apostels Paulus. Im Hause des Aniseferus in ihrer Heimatstadt hörte sie ihn demnach predigen, bekehrte sich und wurde von ihm getauft. Nach den mittelalterlichen Legenden verweigerte sie ihrem Verlobten nun die Ehe, worauf dieser und ihre eigene Mutter sie dem die Christen verfolgenden Statthalter anzeigten. Thekla wurde zum Feuertod verurteilt, aber ein Regen löschte die Flammen und ein Erdbeben ließ alle Umstehenden fliehen.

In Männerkleidern folgte sie dem gegeißelt aus der Stadt vertriebenen Paulus nach Antiochia in Pisidien - heute Ruinen bei Yalvaç -, wo sich ein Jüngling namens Alexander um sie bewarb. Wieder verweigerte sie die Ehe, wurde angezeigt und wilden Tieren vorgeworfen. Eine Löwin legte sich ihr zu Füßen, wehrte andere Tiere ab, zerriss einen Bären; als eine grimmige Löwin auf sie gehetzt wurde, zerfleischten sich beide Tiere. Thekla wurde nun in ein Wasser voll grausiger Tiere geworfen, aber Frauen - Thekla war inzwischen von der Tante des Kaisers, Triphemia, adoptiert worden - schütteten den Tieren betäubende Würze und Salben ins Wasser und Thekla entstieg unbeschädigt. Abermals gebunden und in ein Feuer gestellt, verbrannten nur die Fesseln; die Tante des Kaisers fiel bei diesem Anblick in Ohnmacht, Alexander und der Richter fürchteten daraufhin des Kaisers Unwillen und ließen Thekla frei.

Nochmals brach Thekla in Männerkleidern zur Nachfolge des Paulus nach Myra - den heutigen Ruinen in Demre - auf, wo sie ihn auf dem Rückweg von seiner 3. Missionsreise getroffen haben könnte; der aber schickte sie nach Ikonium zurück, wo sie Mutter, Freunde und alles Gut verließ, fromme Jungfrauen um sich sammelte und selbst predigte. In Armut trat sie mit 91 Jahren die himmlische Reise an: sie soll in einem Felsen, der sich für sie öffnete, gestorben sein.

Andere Überlieferungen berichten von Thekla, der Schülerin des Apostels Paulus, dass sie in Ikonium und Antiochia in Pisidien den christlichen Glauben verbreitete, dann als Missionarin in Seleukia am Kalykadnos - dem heutigen Silifke - wirkte, die Tempel der heidnischen Götter zerstörte und sich deshalb zeitweise in einer Höhle verstecken musste, dort den Überfall von Räubern schadlos überstand, die Menschen durch ihre wundersame Heilkraft überzeugte, schließlich dort eines natürlichen Todes starb.

Thekla wurde in der Frühzeit des Christentums als erste weibliche Märtyrerin verehrt, so wie Stephanus als erster Märtyrer überhaupt. Ursprünglich waren die Akten über Thekla wohl eigenständig und wurden erst später mit denen von Paulus zusammengeführt. Dabei wurden zwei Berichte vermischt: der eine aus Ikonium und der andere aus Antiochia in Pisidien. Der erste Bericht hat seinen Schwerpunkt auf der Predigt von der Enthaltsamkeit, hier erscheint Thekla eher passiv leidend; der zweite Bericht jedoch zeigt Thekla als aktive Verkünderin der Botschaft von der Auferstehung Jesu Christi.

Die kirchlichen Sterbegebete rufen Thekla namentlich an, auch im Malerbuch gilt sie als die "Erzmärtyrerin". Schon Tertullian berichtete um 200 von Thekla und davon, dass Frauen sich auf sie beriefen um ihr Recht zur Verkündigung in der Kirche zu belegen. Theklas große Verehrung in der Frühzeit des Christentums wurde schließlich zunehmend durch die der Maria verdrängt.

Der wichtigste Wallfahrtsort für Thekla war das 30 Hektar große Heiligtum Hagia Thekla - türkisch Aya Tekla - südlich von Seleukia - dem heutigen Silifke -, wo sich der Überlieferung nach Theklas Felsenhöhle befand, die bis heute gezeigt wird; Thekla hatte hier den Platz der alten Stadtkönigin Athena eingenommen. Die Anlage bestand aus mehreren Kirchen, Männer- und Frauenklöstern sowie Badeanlagen und hatte die Größe einer kleinen Stadt; die Pilgerin Egeria weilte 388 hier und beschrieb die Ablage. Gregor von Nazianz war 376 hierher geflohen und verweilte drei Jahre lang, befasst mit theologischen Studien. Ende des 4. oder im 5. Jahrhundert wurde neben Theklas Höhle eine Basilika erbaut, die nach ihrem Zerfall im 12. Jahrhundert durch eine kleinere ersetzt wurde, deren Ruinen noch heute zu sehen sind. Nachdem Kaiser Zenon 475 zum Thronverzicht gezwungen wurde, erschien ihm der Überlieferung zufolge Thekla und prophezeite, er werde die Kaiserwürde wieder erlangen, was nach gut 1½ Jahren tatsächlich gelang. Viele Kranke, besonders Augenkranke, kamen Hilfe suchend, der Ort wurde zur meistbesuchten Wallfahrtsstätte Kleinasiens nach Ephesus und Euchaïta - dem heutigen Beyözü bei Amasya; die Verehrung währte bis ins 14. Jahrhundert.

Andere Heiligtümer gab es in Dalisandos - wohl das heutige Sınobiç / Yeşilyurt bei Mut in der Türkei - und in Claudiopolis - dem heutigen Mut - selbst, in Olba - den heutigen Ruinen bei Uzuncaburç nahe Silifke -, in Eirenopolis am Pyramos - dem heutigen Düziçi bei Osmaniye -, in Selinus - den heutigen Ruinen bei Gazipaşa -, in Eski Kahta - heute Ruinen bei Kocahisar nahe Kahta -, in Aigeai in Cilicien - dem heutigen Ayas / Yumurtalık - und in Tarsus sowie in Antiochia in Pisidien. In Seleukia am Tigris - heute Ruinen bei Bagdad - war eine große Kultstätte; diese war einst ein Heiligtum der Göttin Diana; es wurde auch behauptet, Thekla sei eine Priesterin dieser Göttin gewesen. Weitere Schwerpunkte der Verehrung waren in Ägypten, auf Zypern, in Bethpage - Ölberg bei Jerusalem -, in Konstantinopel - dem heutigen Ístanbul - und dann ab dem 7. Jahrhundert in Rom und Mailand, in Tarragona in Spanien, das seit dem 14. Jahrhundert eine Armreliquie besitzt, in Köln und in Bayern.

In Maalula in Syrien - dem einzigen Ort, wo noch heute Aramäisch gesprochen wird - gibt es ein bekanntes Thekla-Quellenheiligtum, das von einem Thekla-Nonnenkonvent verehrt und gepflegt wird. In Zypern sind fünf Orte nach ihr benannt. Thekla-Brot ist in Deutschland verbreitet, es schützt und heilt Menschen und Tiere.

Thekla wird zusammen mit Euphemia in Triest besonders verehrt. Die dortige Überlieferung erzählt vom Martyrium der beiden im Jahr 256. Über dem angeblichen Wohnhaus der beiden steht die aufs 9. Jahrhundert zurückgehende Kirche San Silvestro, die heute von den Waldensern genutzt wird.

Attribute: halbnackt an Pfahl gebunden; Löwe, Scheiterhaufen, Bären, Schlangen; mit Paulus Patronin der Sterbenden; gegen Augenleiden, Pest, Schlangen, wilde Tiere, Feuersgefahren; für die Genesung von Mensch und Tier Bauernregel: "An Thekla es passieren kann: / man zieht schon warme Sachen an."

https://www.heiligenlexikon.de/BiographienT/Thekla_von_Ikonium.html

Deutsch II Thekla von Ikonium

S. Thecla, V. M. (23. al. 24. Sept.). Ueber das Leben und Leiden dieser heil. Jungfrau und Martyrin haben wir keine gleichzeitigen historischen Nachrichten. Die bei Tertulian und dem heil. Hieronymus erwähnten »Acten« sind durch die Autorität der Kirche selbst für unächt erklärt. Ebenso wird der Legende, welche der Bischof Basilius von Seleucia in der Mitte des 5. Jahrh. geschrieben hat, wenig Vertrauen zu schenken sein, weil er aus jenen falschen Acten geschöpft haben soll. Das Nämliche gilt (nach den Boll.) von einer, wie es scheint, ältern von Grabe (im Spicilegium Patrum et Haereticorum Saeculi I., II. et III.) herausgegebenen Beschreibung ihres Martyriums. Demungeachtet haben wir über sie noch so viele vollgewichtige Zeugnisse aus dem christlichen Alterthume, daß ihre Zusammenstellung eine ziemlich genaue geschichtliche Darstellung ihres Lebens und Leidens zuläßt. Wir lassen daher die Legende mit ihren mehr als zweifelhaften Namen und sonstigen Angaben im Folgenden ganz unberücksichtiget. Es ist allgemein angenommen, daß sie die Tochter eines angesehenen Bürgers von Iconium (jetzt Cogni, Conijah) in Lycaonien war, und durch die Predigten des hl. Paulus (und Barnabas) bekehrt wurde. Dafür sind selbst die falschen, und als solche verworfenen Acten vollgiltige Zeugen, da sie nur unter dieser Voraussetzung entstehen und Glauben finden konnten. Sie hat sich aber weder selbst getauft, noch hat sie öffentlich in den Versammlungen der Christen geprediget, oder die heilige Taufe an Andern vollzogen, wie die erdichtete Reisebeschreibung erzählt. Es ist Thatsache, daß der hl. Paulus lange Zeit zu Iconium verweilte, und Vieles ausgestanden, also auch gewirkt hat. (Vgl. H.-L. IV. 729.) Der hl. Gregorius von Nyssa (hom. 14. in Cant.) setzt hinzu, der heil. Apostel habe mit dem Glauben auch die Liebe und den Vorsatz beständiger Jungfräulichkeit in das Herz der Neubekehrten eingesenkt. Daß der Glaube an Jesus besonders in ihrer Zeit und Umgebung schwere Opfer forderte, kann so wenig einem Zweifel unterliegen, als daß sie dieselben willig brachte. Sie entsagte allem weltlichen Leben und schlug um der Liebe Christi willen ihr Fleisch und dessen Begierlichkeiten ans Kreuz. Das hatte sie von ihrem Lehrmeister, dem hl. Paulus, gelernt. Aus derselben Ursache schlug sie die eheliche Verbindung aus, welche sie mit einem wohlgestalteten, reichen und angesehenen Jünglinge eingehen sollte. (Vita S. Syncleticae Cotel. Ecl. gr. mon. I. 204.) Was sie an Schmuck und Edelsteinen besaß, gehörte guten Werken; insbesondere beschenkte sie die Gefängnißwärter, um dem hl. Paulus, ihrem Lehrmeister und Vater in Christus, die nothwendigen Besuche machen zu können. Der hl. Chrysostomus, auf welchen wir uns hiefür berufen können, benutzt (hom. 25. in actus App.) diesen edelmüthigen Zug, um die Kargheit der Christen seiner Zeit im Almosengeben zu beschämen, und ihren Eifer in der Anhörung des Wortes Gottes zu beleben. Wo und wann ihr Martyrthum für Christus begonnen habe, verschweigt die Legende, schreibt es aber dem Zorn ihres Bräutigams zu. Sie wurde den wilden Thieren vorgeworfen, blieb aber von denselben unberührt. »Sie floh,« schreibt der hl. Ambrosius, »die eheliche Gemeinschaft, zähmte, durch des Verlobten Wuth zu den wilden Thieren verurtheilt, in Verehrung ihrer Jungfräulichkeit sogar die Wildheit dieser. Als sie zu diesem Zwecke entkleidet wurde, schlug sie die Augen wie immer schamhaft zu Boden, um dem Blicke keines Mannes zu begegnen, und bewirkte, daß die Zuschauer, welche mit schamlosen Augen herbeigekommen waren mit schamhaften zurückkehrten. Man sah die Bestien auf dem Boden liegen und ihre Füße lecken, und durch ihr Stillschweigen laut bezeugen, daß sie den jungfräulichen Leib nicht verletzen konnten. Sie beteten ihre Beute an, und legten die ihnen eigene Natur ab, um die Natur anzunehmen, welche die Menschen verloren hatten« (de Virg. II. 3). Von demselben Wunder handelt der heil. Ambrosius, wenn er an Simplicianus schreibt: »Die Jungfrau frohlockte unter den Löwen, ohne Schrecken erwartete sie die herankommenden Bestien.« Was dieser Kirchenvater hievon dem Abendlande bezeugt, sagt der hl. Gregorius dem Morgenlande. Auch dem Verbrennungstode entging sie auf dieselbe wunderbare Weise. Ein altes Gebet, welches (Baron. notae) die heil. Martyrer zu verrichten pflegten, lautete: »Stehe uns bei wie Paulus im Gefängnisse, Thecla im Feuer etc.« Ebenso findet sich unter den Schriften, welche dem hl. Cyprian beigelegt werden, das Gebet: »Befreie mich aus der Mitte dieser Welt, wie du die Thecla aus der Mitte des Amphitheaters befreit hast.« Der hl. Zeno, Bischof von Verona schreibt: »Der Ankläger richtet gegen Thecla das schneidige Schwert seiner Zunge; die öffentlichen Gesetze müssen ihren Dienern hilfreiche Hand leisten; die Wildheit der wilden Thiere wird durch Stacheln zu noch größerer Wildheit gereizt, und ist doch milder als die Menschen; sogar Seeungeheuer werden auf sie losgelassen; des Gewandes wird sie beraubt und mit Feuer umkleidet. Der Zuschauer fürchtet sich unter so vielen tödtlichen Werkzeugen, sie aber tritt mit sicherm Schritte alle Arten von Schrecknissen zu Boden.« Was der heil. Zeno mit dem Namen Seeungeheuer bezeichnet, nennt der hl. Gregor von Nazianz Schlangen. Auch der hl. Maximus von Turin bestätiget, daß sie »den Kugeln der Flammen« entgangen sei. Man muß zugeben, daß diese den berühmtesten Kirchenlehrern entnommenen Zeugnisse der Ursprünglichkeit entbehren, aber sie lassen doch deutlich entnehmen, daß im 4. und 5. Jahrh. die ganz gleiche Meinung über die Heiligkeit und das Martyrthum der hl. Thecla im Morgenlande und im Abendlande verbreitet war. »Die Peinen der seligen Thecla sind Niemanden unbekannt,« heißt es im Leben der heil. Syncletica (l. c. pag. 205.), »daß sie nämlich durch Feuer und wilde Thiere sich durchgekämpft hat.« Da nun außerdem »die drei sehr heftigen Peinen,« welche sie glorreich überwand, auch in den Sterbgebeten der katholischen Kirche erwähnt werden, so erhalten sie hiedurch eine so hohe Beglaubigung, daß es fast Verwegenheit wäre, sie anzuzweifeln. Die Einwendungen, welche hiegegen aus der Geschichte der Christenverfolgungen erhoben werden (vgl. Stolberg, Gesch. der R. J. Chr. VI.) sind uns bekannt. Aber mußte auch der Haß des verlassenen Bräutigams gegen die opferwillige Braut deßhalb aufhören, weil er nicht schon in der ersten Stunde sich austoben konnte? Zeigt die Geschichte nicht zahlreiche Beispiele, daß derlei Personen wie die hl. Thecla, bis in die entferntesten Länder verfolgt worden sind? In der That verlegt das alte Martyrologium des hl. Hieronymus die Leidensstätte der hl. Jungfrau nach Rom. Will man nicht annehmen, daß sie den hl. Paulus dahin begleitet hat, so kann sie aus andern Ursachen, z. B. um ihren nächsten Feinden auszuweichen, dahin gegangen sein. Ueber ihren seligen Tod, welcher nach dem römischen Brevier in ihrem 90. Lebensjahre erfolgt ist, hat die Geschichte nur aufbewahrt, daß derselbe zu Seleucia in Isaurien, jetzt Selefkeh, »im Frieden« erfolgt sei. Ihr Grab wurde, worüber sich sehr zahlreiche Belegstellen finden, ein stark besuchter Wallfahrtsort. Die Kaiser Zeno und Justinian erbauten daselbst ihr zu Ehren große Kirchen. Die Griechen verehren sie seit den ältesten Zeiten als die erste Martyrin, und auch im Abendlande ist ihr Cultus überall verbreitet. Auf Bildnissen findet sie sich, zuweilen mit einem (griechischen) Kreuze in der Hand, von wilden Thieren umgeben; ebenso sieht man neben ihr öfter einen brennenden von herabströmendem Regen gelöschten Scheiterhaufen, oder sie befindet sich im Kerker zwischen Schlangen, welche vom Blitze getödtet werden. Letztere Darstellung in der zu ihrer Ehre geweihten Kathedrale zu Mailand. Auch die Dome von Tarragona in Spanien und Riez in Frankreich tragen ihren Namen. Ihren Verehrern ist sie oft wunderbare Helferin gewesen. (VI. 546-568)

https://www.heiligenlexikon.de/Stadler/Thekla_von_Ikonium.html