Benutzer:Christian/Postul Nașterii Domnului

Aus Orthpedia
Zur Navigation springenZur Suche springen
Datei:Otroki novgorod.jpg
The Four Men in the Fiery Furnace. Три отрока в пещи огненной (Четвертый - это архангел Михаил) 15. Jahrhundert. Sfinţii trei tineri în cuptorul de foc - celebrată în timpul Postului Nașterii Domnului - în semn de recunoaștere a darurilor dobândite prin post. Icoană din sec. al XV-lea secol, Școala de la Novgorod.

I

Postul Nașterii Domnului (al Crăciunului) a fost rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioși spre cuviincioasa întâmpinare și serbare a marelui praznic al nașterii cu trup a Mântuitorului Iisus Hristos. El aduce aminte creștinilor de patriarhii și drepții din Vechiul Testament, care au petrecut timp îndelungat în post și rugăciune, în așteptarea și cu nădejdea venirii lui Mesia - Izbăvitorul. Acest post începe în 15 noiembrie și se încheie în ajunul praznicului, pe 24 decembrie.

Istoric

Ca vechime, cele dintâi mențiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit "postul din luna a zecea". Dar la început, creștinii nu posteau toți în același fel și același număr de zile. Așa, de exemplu, unii posteau numai șapte zile, alții șase săptămâni; unii țineau un post mai aspru, alții unul mai ușor. Sinodul local din Constantinopol, ținut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Hrisoverghi) a uniformizat durata postului Nașterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toți credincioșii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie. Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie (pomenirea Sf. Apostol Filip și a sfântului ierarh Grigorie Palama); iar dacă această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Postul durează până în seara zilei de 24 decembrie, inclusiv.

Sensul Postului Crăciunului

După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin lungimea sau durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Tot așa și creștinii, postind 40 de zile, își curățesc sufletele și trupurile și se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat și născut din Sfânta Fecioară. După alți tâlcuitori ai cultului, postul Nașterii mai simbolizează și noaptea întunecoasă a Vechiului Testament.

Felul de postire

Ca fel de postire de bucate, postul Nașterii Domnului este de asprime mijlocie - ca și al Postul Sfinților Apostoli -, mai puțin riguros decât Postul Mare, având multe dezlegări la pește, ulei și vin.

După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX (circa 3-4 P.M.), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără untdelemn; marțea și joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește (afară de răstimpul dintre 20-25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă lunea, marțea sau joia cade serbarea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la pește, iar miercurea și vinerea, în acest caz, se dezleagă la untdelemn și vin, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Dacă se întâmplă miercuri și vineri un sfânt cu Priveghere, ori hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, pește și vin. Dezlegare la pește se dă de asemenea la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea.

Zilele de prăznuire a unor sfinți cu cinstire mai largă în toată lumea ortodoxă, în care este dezlegare la pește sunt:

Ultima zi a postului Nașterii (24 decembrie), numită ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până la Ceasul IX (cca. orele 15:00), când se obișnuiește să se mănânce, în unele părți, grâu fiert amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului lui Daniel și al celor trei tineri în Babilon (Daniel I, 5, 8-16). În unele părți se ajunează în această zi până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua care a vestit magilor Nașterea Domnului. Această ajunare amintește totodată postul ținut odinioară de catehumenii care în seara acestei zile primeau botezul creștin și apoi prima împărtășire, la liturghia săvârșită atunci în acest scop (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, care în prezent se săvârșește dimineața).

Rânduieli liturgice specifice

În timpul Postului Crăciunului începând cu data de 21 noiembrie se introduc în cadrul slujbei Utreniei Catavasiile Nașterii Domnului, care se cântă până în data de 30 decembrie inclusiv. În această perioadă a Postului Crăciunului la Ceasuri și Pavecerniță nu se cântă stihirile și nici troparele, ci toate sunt rostite. Dacă ajunul Crăciunului cade sâmbăta sau duminica, slujba Ceasurilor Împărătești se mută în vinerea dinainte, această zi devenind aliturgică. De asemenea, dacă ajunul Crăciunului cade în zilele de luni până vineri se va oficia în această zi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare urmând ca în ziua praznicului să se săvârșească Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, pe când dacă ajunul va fi sâmbăta sau duminica, în ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua Crăciunului Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

A se vedea și

Categorie:Spiritualitate

Categorie:Liturgică

Categorie:Posturi

Categorie:Crăciun

II

Postul Crăciunului sau Postul Nașterii Domnului, numit și Postul Sfântului Martin ori Postul Ignatului sau Advent este o perioadă precedentă Crăciunului. Această variază de la patru la șase săptămâni aproximativ, în funcție de rit și loc.

Conform tradiției stabilite cu timpul în Biserică, Postului Crăciunului este de asprime mijlocie, fiind un post al bucuriei. De aceea, pe lângă abținerea de la mâncărurile „de dulce” și alte renunțări, Biserica propune un program liturgic în care un loc special îl ocupă colindele tradiționale.

Una din cele mai importante sărbători din perioada Postului Crăciunului este Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Legături externe

Vorlage:Portal


Categorie:Posturi

Categorie:Termeni creștini

Categorie:Creștinism

Categorie:Crăciun

III

În religie

Postul se practică îndeosebi în perioadele de peste an numite astfel, precum și în zilele de vineri. Potrivit diferitelor tradiții creștine, miercurea (în Răsărit), sâmbăta (în Apus), chiar lunea (în mănăstiri) și alte zile fixe din calendarul de peste an vor fi adăugate ca zile de post. Alte religii precum crendința Bahá'í, budismul, hinduism, islam, iudaism au tradiții legate de post.

Versete biblice despre post

  • Isaia 58:5 Oare aceasta este postul plăcut Mie: să-și chinuiască omul sufletul o zi? Să-și plece capul ca un pipirig, și să se culce pe sac și cenușă? Acesta numești tu post și zi placută Domnului?
  • Matei 6:16-18 Când postiți, să nu vă luați o înfățișare posomorâtă, ca fățarnicii, care își sluțesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că și-au luat răsplata. Ci tu, când postești, unge-ți capul, și spală-ți fața, ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.