Benutzer:Christian/Nebun pentru Hristos

Aus Orthpedia
Zur Navigation springenZur Suche springen

Griechisch

Η δια Χριστόν σαλότητα (τρέλα), αναφέρεται στον τρόπο λειτουργίας μίας ειδικής τάξης αγίων στο σώμα της εκκλησίας, οι οποίοι ενεργώντας με παράδοξο τρόπο και μακριά από τα συνήθη τυπικά ηθικά σχήματα, κατάφεραν να επιτύχουν την αγιότητα και συνάμα να επαναφέρουν πλήθος κόσμου μέσα στους κόλπους της εκκλησίας. Το παράδειγμα αυτό πολλές φορές υπήρξε σκανδαλιστικό για πιστούς και μη στην ιστορία της εκκλησίας, αλλά η εκκλησία μέσω των αγίων αυτών είδε την έκφραση και τη φανέρωση ενός ξεχωριστού χαρίσματος τους Αγίου Πνεύματος, μία από τις οξύτερες μορφές του προφητικού κηρύγματος<ref>Χ. Γιανναράς, Η ελευθερία του ήθους, σελ. 92</ref>.

Οι σαλοί-τρελοί, είναι συνήθως μοναχοί οι οποίοι αφήνουν την ησυχία των μοναστηριών τους και κατεβαίνουν στις πόλεις λειτουργώντας με πράξεις παράλογες και ανόητες, οι οποίες όμως έχουν βαθύτερο νόημα και σκοπό ώστε να καταδείξουν την αλήθεια που βρίσκεται πίσω από τα προσχήματα και τους τύπους του κόσμου. Δεν έχουν πρόβλημα να μπουν για παράδειγμα σε ταβέρνες, σε πορνεία, να συναναστραφούν κακόφημες συντροφιές, μοιάζοντας να συσσωματώνονται με το παράδειγμα των ανυπόληπτων της κοινωνίας. Τη στιγμή αυτή είναι όμως που ο σαλός μοναχός φανερώνει την αλήθεια της σωτηρίας, πάντα με τρόπο που αρμόζει στο επίπεδο των συναναστραφέντων. Εξού και αστειεύεται, επιτιμάει του αμαρτωλούς, θαυματουργεί, διαβάζει τα μυστικά των ανθρώπων, χλευάζει δημόσια τα κρυφά παραπτώματά τους με τρόπο που μόνο ο ένοχος μπορεί να αντιληφθεί, τη στιγμή που και ο ίδιος στα μάτια τους τους φαντάζει πολύ αμαρτωλός, όντας φαινομενικά στο ίδιο επίπεδο αμαρτωλότητας. Γι αυτό και καταλύει προκλητικά νηστείες, επισκέπτεται πορνεία, ομιλεί με διεφθαρμένους, εμπαίζοντας τελικά τα προσχήματα του κόσμου τούτου, λίγο πριν, επιστρέψει τη νύχτα με το αληθινό προσωπείο πια της αγιότητας, στην προσευχή και τη άσκηση. Εξου και ο σαλός άγιος για την εκκλησία είναι ο Άγιος στην πλέον ακραία μορφή άσκησης, της έσχατη αυταπάρνηση την πλήρη απέκδυση του εγώ<ref>Χ. Γιανναράς, Η ελευθερία του ήθους, σελ. 93-94</ref>.

Οι σαλοί κατά βάση έρχονται σε εποχές έντονης εκκοσμίκευσης του χριστιανικού βίου. Εμφανίζονται την εποχή που τα συμβατικά κριτήρια της κοινωνίας μετρούν την ηθική του Χριστού με τα μέτρα της κοινωνικής ευπρέπειας και όχι με το ευαγγελικό ήθος. Έρχονται να θυμίσουν πόσο ασυμβίβαστη είναι η σωτηρία του ανθρώπου όταν αυτή θέλει να ικανοποιεί την κοινωνική υπόληψη και να καταγγείλει την υποκρισία της συμβατικής ζωής. Ο ίδιος λοιπόν απορρίπτει το μανδύα της αγιότητας, γνωρίζοντας ότι η ατομική ηθική δημιουργεί αυτοϊκανοποίηση, αποφασίζοντας να άρει το σταυρό της Εκκλησίας στους ώμους του, για να σωθούν αμαρτωλοί και βασανισμένοι άνθρωποι. Γνωρίζει δε, πως αυτό μπορεί να γίνει με τη φανέρωση των πλαστών προσωπείων της συμβατικής ευπρέπειας που αφανίζει την προσωπική ετερότητα και ελευθερία, κονιορτοποιώντας το υποκριτικό καθιερωμένο ύφος και τις απατηλές αξιολογήσεις. Αυτή τη μορφή άσκησης, δεν την επιλέγουν όμως οι ίδιοι, αλλά επιλέγονται απ΄τον ίδιο το Θεό να την πράξουν. Οι ίδιοι αποφασίζουν να δεχτούν αδιαμαρτύρητα την κλήση αυτή αλλά και τις αμαρτίες που τους προσάπτουν, αμαρτίες κοινές και κρύφιες μέσα στην κοινωνία, έτσι ώστε να ξεσκεπάσουν στην κοινωνία το ψευδές προσωπείο της.

Τελικά οι άγιοι αυτοί, μέτοχοι της βασιλείας του Θεού, υπερβαίνουν τη διάσπαση την ανθρώπινης οντότητας που προέρχεται από την αμαρτία και την κάνουν γεγονός κοινωνίας και αγάπης. Αποφασίζουν να καταδείξουν το ευαγγελικό ήθος, το οποίο δεν επιθυμεί την κατάλυση του νόμου, αλλά την υπέρβαση του νόμου στα πλαίσια της βασιλείας του Θεού. Έτσι και κερδίζουν την εμπιστοσύνη των αμαρτωλών, των δυστυχισμένων και των ανυπόληπτων, οδηγώντας τους στη σωτηρία.

Τα χαρακτηριστικότερα παραδείγματα σαλών αγίων είναι:

Υποσημειώσεις

<references />

Πηγές

  • Χ. Γιανναράς, Η ελευθερία του ήθους, Ίκαρος, Αθήνα 2002 (Τρίτη αναθεωρημένη έκδοση).

https://el.orthodoxwiki.org/%CE%94%CE%B9%CE%B1_%CE%A7%CF%81%CE%B9%CF%83%CF%84%CF%8C%CE%BD_%CF%83%CE%B1%CE%BB%CF%8C%CF%84%CE%B7%CF%84%CE%B1

Rumänisch

Nebun pentru Hristos sau „întru Hristos” este un creştin care, printr-un act deliberat de simulare, denunţă înţelepciunea lumii şi pseudo-valorile ei.

Nebunia pentru Hristos este o formă rară de asceză, şi adesea contestată, în tradiţia Bisericii.

Înţelesul nebuniei pentru Hristos în spiritualitatea ortodoxă

Ceea ce se numeşte „nebunia” pentru Hristos se defineşte în raport cu ceea ce se numeşte „înţelepciunea” lumii, căci ceea ce pare nebunie (creştină) pentru raţiunea lipsită de credinţă, este de fapt înţelepciunea dată de Dumnezeu oamenilor prin Iisus Hristos.

În Noul Testament

Sfântul Apostol Pavel se adresează Corintenilor cu aceste cuvinte:

Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: "Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o". Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor.
(1 Corinteni 1, 17-25)

Iar mai apoi, pentru că unii dintre Corinteni s-au semeţit, le spune:

Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi.
(1 Corinteni 4, 10-13)

În monahismul timpuriu

Deja se pot întâlni diferite forme de „nebunie în Hristos” în Patericul egiptean, la Părinţii pustiei. Avva Antonie cel Mare profeţea:

A zis iarăşi: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.
(Pentru avva Antonie, 27)

Mulţi alţi Părinţi îşi ascundeau ostenelile ascetite sub diferite forme de „nebunie”:

Se spunea pentru dânsul, că au venit unii la el să se judece; iar bătrânul se făcea nebun. Şi iată, o femeie zicea către vecina ei: „Acest bătrân este nebun”. Şi a auzit-o pe ea bătrânul şi chemând-o, îi zice: „Câte osteneli am făcut eu prin pustii, ca să câştig nebunia aceasta şi pentru tine să o prăpădesc astăzi pe ea? Nu!”
(Pentru avva Ammona, 9)
A auzit odată stăpânul locului despre avva Moise şi s-a dus la Schit ca să-l vadă. Şi i-au vestit unii bătrânului de aceasta. Atunci s-a sculat să fugă în luncă; dar pe cale l-a întâlnit dregăturul (neştiind că este el) şi i-a zis: Spune, bătrânule, unde este chilia lui avva Moise? Le-a zis lor avva: "Ce voiţi de la dânsul? Căci este om nebun." Şi venind stăpânul locului la biserică, a zis către clerici: "Eu auzind cele despre avva Moise, m-am pogorât să-l văd. Şi iată ne-au întâlnit un bătrân care se ducea în Egipt şi i-am zis lui: unde este chilia lui avva Moise? Şi ne-a zis: ce voiţi de la dânsul? Nebun este." Deci auzind clericii, s-au mâhnit zicând: "Oare cine este bătrânul care a grăit acestea despre sfânt?" Iar ei au zis: "Un bătrân purtând haine vechi, înalt şi negricios." Atunci au zis: "El este avva Moise. Şi pentru ca să nu se întâlnească cu voi, v-a zis acestea." Şi mult folosindu-se stăpânul, s-a dus.
(Pentru avva Moise, 8)
Zis-a iarăşi: "Sau fugind fugi de oameni, sau batjocoreşte lumea şi pe oameni, făcându-te nebun pe tine la cele mai multe".
(Pentru avva Or, 14)

Sfânta cuvioasă Isidora, nebuna în Hristos

Paladie, scriitor bisericesc, povesteşte istoria sfintei Isidora, cea care se făcea pe sine nebună pentru Hristos (prăznuită la 1 mai), într-o mănăstire din Egipt, în secolul al VI-lea:

În Tavenia este o mănăstire de maici ca de patru sute, de cealaltă parte a bărbaţilor, în care era o fecioară, care pentru Hristos să prefăcea că este nebună, anume Isidora, smerindu-se şi defăimându-se. Pentru aceasta într-atât se îngreţoşau toate surorile încât nici măcar nu mâncau cu dânsa. Şi acest lucru cu bucurie l-a primit fecioara. Şi era fapta cea bună a ei în mănăstire foarte folositoare căci toată slujba o făcea; tuturor ca o roabă supunându-le, la toată biruinţa lor şi cu toată blândeţea. Aşadar, era fecioara ca un burete al soborului, precum Dumnezeu a zis: cel ce voieşte să fie mare, să fie tuturor slugă (Mat. 20, 27 ; Marcu 10, 44). Şi oricui i se pare că este înţelept, nebun să se facă (I Corinteni 3, 18). Chipul călugăresc al celorlalte era tunderea, fiindcă avea culionul pe cap. Iar aceasta cu o cârpă legându-şi capul făcea slujba. Dar nici una din cele patru sute, nu a văzut-o mâncând vreodată, nici bucăţică de pâine luând, ci fărîmiturile meselor cu buretele adunându-le şi oalele spălându-le, cu acestea se îndestula, niciodată încălţându-se. N-a ocărît niciodată pe nimeni, n-a cârtit, n-a grăit grai mic sau mare, măcar că era ocărâtă şi îmboldită şi blesteme primea şi multora le era urâtă. Pentru această prea cuvioasă a venit un înger la sfântul Pitirun, bărbat preaiscusit şi pustnic îmbunătăţit şi i-a zis: de ce cugeţi înalt pentru isprăvile tale, ca un cucernic şi care şezi într-acest loc? Vrei să vezi femeie mai cucernică decât tine? Du-te la mănăstirea de maici a tavenisioţilor şi vei afla acolo fecioară, care are diademă pe cap! Aceea este mai bună decât tine. Căci cu atâta gloată luptându-se şi în felurite chinuri tuturor robind, niciodată nu şi-a lăsat mintea ca să se depărteze de Dumnezeu, măcar că toate se îngreţoşează de dânsa. Iar tu şezând aici, cetăţile cu mintea le năluceşti, cel ce niciodată n-ai văzut lume. Deci sculându-se marele Pitirun, a venit la Tavene şi se ruga părinţilor să treacă la mănăstirea maicilor. Deci, ca pe unul ce era părinte cinstit şi în nevoinţă îmbătrânit, cu îndrăzneală l-au băgat înăuntru, după ce a trecut râul. Şi după ce s-au rugat ei lui Dumnezeu, a cerut marele Pitirun să vadă la faţă toate fecioarele. Toate venind la mijloc, aceea nu se arăta. Le-a zis lor Pitirun: aduceţi-mi-le pe toate! Iar ele zicând că au venit toate, le-a zis lor: lipseşte una, pe care mi-a arătat-o îngerul. I-au zis lui: una avem la bucătărie şi este nebună. Zis-a marele Pitirun: aduceţi-o şi pe aceea şi lăsaţi-o să o văd! Iar ea nu s-a supus, simţind pricina. (Că poate i s-a descoperit şi ei). Deci o târau cu de-a sila, ducând-o şi zicând: sfântul Pitirun voieşte să te vadă, (că era renumit acesta). După ce au adus-o, a văzut marele Pitirun faţa ei şi cârpa care era pe cap şi pe frunte. Şi căzând la picioarele ei, i-a zis: blagosloveşte-mă, maică! Căzând şi ea la picioarele lui, zicea: blagosloveşte-mă, tu, bunul meu părinte! Şi văzând aceasta, toate s-au spăimântat, zicînd lui: avvo, nu te face de ocară, că este nebună. Le-a zis lor tuturor sfântul: voi sunteţi nebune; iar aceasta este mai bună şi decât mine. Este Amma, adică maică duhovnicească. Şi mă rog lui Dumnezeu, să mă aflu vrednic cu dânsa în ziua judecăţii. Acestea auzind, au căzut la dânsul toate plângând şi mărturisindu-se, cu ce feluri de chinuri o mâhneau pe sfânta aceasta. Şi una zicea: eu de-a pururea o ocăram. Alta: eu de chipul ei cel smerit râdeam. Şi alta: eu lăturile străchinilor de multe ori deasupra ei le vărsam. Alta iarăşi: eu am bătut-o. Şi alta: eu pumni i-am dat. Alta: eu muştar de multe ori în nas i-am pus. În scurt, toate felurile de ocări le-au vestit că au făcut asupra ei. Deci, primind mărturisirea lor sfântul Pitirun şi rugându-se pentru dânsele împreună cu ea şi mult rugând pe cinstita lui Hristos roabă, să se roage pentru dânsul, aşa a ieşit. Iar acea cinstită de Dumnezeu şi cuvioasă, de toate fiind foarte respectată şi slăvită, nesuferind slava şi cinstea cea de la toată frăţimea şi îndreptările fiecăreia, peste puţine zile a ieşit din mănăstire. Dar unde s-a dus, sau unde s-a ascuns, sau unde s-a săvârşit, nimeni nu a cunoscut.

Sfântul Simeon, cel ce s-a făcut nebun pentru Hristos

Tot în secolul al VI-lea, la Edesa, în Siria, a trăit şi sfântul Simeon, „cel ce s-a făcut nebun pentru Hristos” (sinaxar 21 iulie), care este considerat în general ca fiind primul nebun întru Hristos.

În tradiţia rusă

Nebunia întru Hristos devine un adevărat fenomen în Rusia începând cu secolul al XVI-lea. Adevăraţii iurodivii (lb. rusă) nu erau însă nicidecum nişte indivizi labili psihic, „săraci cu duhul” ori nătângi, ci erau creştini care lepădau toate ale lumii spre a-L mărturisi pe Hristos (adesea sub forme puternic ironice) într-o societate care se instala într-un fals confort spiritual.

Părintele Teofil Părăian despre "nebunia în Hristos"

Din volumul: Veniţi de luaţi bucurie. O sinteză a gîndirii Părintelui Teofil în 750 de capete (Editura Teognost, 2001)

Care sunt adevăraţii nebuni pentru Hristos? Ce e nebunia pentru Hristos?

În general creştinii erau socotiţi un fel de nebuni de către păgâni şi a fi creştin însemna după ei a fi nebun. Nu există o metodă de nebuneală pentru Hristos. De exemplu, pe aici pe la noi am cunoscut unul care zicea despre el că e nebun pentru Hristos, apăi eu cred că acela era chiar nebun de cum se cade. Te întâlneai cu el şi-ţi trântea câte o vorbă aşa, pe care Domnul Hristos cred că n-o putea binecuvânta. Şi atunci nu e vorba de o metodă să devii nebun pentru Hristos, chiar dacă Biserica noastră are pe Sfântul Simeon cel Nebun pentru Hristos şi pe ucenicul său în cinstire, noi credem că a fi nebun pentru Hristos înseamnă a fi dezaprobat de oamenii care nu cred în Hristos.

Credeţi că ar exista nebuni întru Hristos în contemporaneitate?

Eu să ştiţi că n-am pus niciodată temei pentru un nebun întru Hristos. Vreau să urmez unui înţelept întru Hristos, nu unui nebun, chiar dacă-i pentru Hristos. Nu-mi place stilul ăsta de a-I sluji lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel - dacă într-adevăr există un stil, dacă nu-i într-adevăr o nebunie reală, că s-ar putea întâmpla şi aşa - vorbeşte de o nebunie pentru Hristos, dar în înţelesul că cel care este nebun pentru Hristos, împlineşte poruncile lui Dumnezeu fără să se gândească ce consecinţe are aceasta pentru cei care nu cred şi pentru cei care dispreţuiesc împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi pe care l-am socoti nebun. De exemplu, eu o dată am păţit o treabă: eram elev de liceu la Timişoara şi aveam un profesor care ţinea la mine şi când o aflat că vreau să merg la Teologie, a zis: "Ce mă, eşti nebun?". Eu cred că n-am fost nebun, dar pentru el atunci am fost nebun. Deci el nu m-a urmat pe mine, pe nebunul de mine, ci zicea că eu sunt nebun. Eu mi-am văzut de treabă şi mi-am văzut de "nebunie", dacă asta era nebunie, dar eu n-am considerat că-i nebunie. Şi n-am făcut niciodată lucruri prin care să se arate că sunt nebun. Am vrut sa fiu înţelept, pentru că Dumnezeu binecuvintează înţelepciunea şi nu nebunia.

Exemple

Cei mai mulţi sfinţi nebuni întru Hristos au apărut şi au fost recunoscuţi în Biserica Ortodoxă Rusă în ultimele două secole, dar există câteva exemple şi mai timpurii. Printre sfinţii nebuni întru Hristos, pot fi amintiţi:

Surse

  • Michel Evdokimov, Pelerini ruşi şi vagabonzi mistici, Editura Pandora, Târgovişte, 1999
  • Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie. O sinteză a gîndirii Părintelui Teofil în 750 de capete, Editura Teognost, 2001
  • Fool-for-Christ

https://ro.orthodoxwiki.org/Nebun_pentru_Hristos

Englisch

A saint who has the title Fool-for-Christ is one who is known for his apparent, yet holy, insanity. This title in Russian is Yurodivyi.

Let no man deceive himself. If any man among you seemeth to be wise in this world, let him become a fool, that he may be wise. For the wisdom of this world is foolishness with God. For it is written, He taketh the wise in their own craftiness. (1 Corinthians 3:18-19 KJV)

One form of the ascetic Christian life is called foolishness for the sake of Christ. The fool-for-Christ set for himself the task of battling within himself the root of all sin, pride. In order to accomplish this he took on an unusual style of life, appearing as someone bereft of his mental faculties, thus bringing upon himself the ridicule of others. In addition he exposed the evil in the world through metaphorical and symbolic words and actions. He took this ascetic endeavor upon himself in order to humble himself and to also more effectively influence others, since most people respond to the usual ordinary sermon with indifference. The spiritual feat of foolishness for Christ was especially widespread in Russia. --(Excerpted from The Law of God, Holy Trinity Monastery, Jordanville, NY: 1993)

Saint Andrew of Constantinople is considered to be the first such saint, although Saint Basil of Moscow is also widely known.

List of Holy Fools-for-Christ

A list of some of the Fools-for-Christ's sake:

Orthodox Psychotherapy: Further Reading

  • Kallistos (Ware) of Diokleia. “The Fool in Christ as Prophet and Apostle,” Sobornost (incorporating Eastern Churches Review) , new series 6.2 (1984), 6-28.
  • Fr. Dumitru Staniloae, Prayer and Holiness. Fairacres Publications, September 1982. ISBN 0 7283 0093 1
Dr. Blais is an Orthodox Christian Russian-styled monk-in-the-world (monach-ou-miru), (OCA), and a Penobscot-Metis. His study on Holy Madness is available online at the National Library of Canada.
  • Dr.Jean-Claude Larchet, Mental Disorders and Spiritual Healing: Teachings from the Early Christian East. 1st Ed. Transl. by G. John Champoux and Rama P. Coomaraswamy. Published by Sophia Perennis, July 2005. (ISBN 1597310611) (ISBN 9781597310611)
Reviewed in the Russian Newspaper: Ex Libris NG (Nezavisimaya Gazeta), Thursday January 17, 2008.
French theologian and Doctor of Philosophy Jean-Claude Larche's study of modern psychiatry with respect to studying the Orthodox view of 'madness', drawing on patristic and hagiographical literature of the I-XIV centuries, recounting the experience of healing mental illness by holy fathers, who, unlike psychiatrists, examined the person, took into account the totality of the human being (spirit, soul, and body). Pays special attention to "Fools for Christ's sake" - Yurodstvo.
Bishop Chrysostomos is Academic Director of the Center for Traditionalist Orthodox Studies at the St. Gregory Palamas Monastery in Etna, CA. He received his doctorate in psychology at Princeton University.
Dr. Thomas Brecht is a psychologist in private practice with the Alabama Psychiatric Services, Birmingham AL.

See also

External Links and Sources

https://en.orthodoxwiki.org/Fool-for-Christ

Deutsch

Ausgehend von einer tragischen Interpretation des Lebens Jesu Christi hat sich eine breite von dieser inspirierte Narrenliteratur besonders in Russland (siehe Jurodiwy) entwickelt. Der Narr in Christo ist im Osten bereits im 6. Jahrhundert durch Symeon von Emesa belegt. Später wurde er besonders in der russisch-orthodoxen Kirche durch den Heiligentypus der beim Volk hoch angesehenen Gottesnarren verkörpert. Außer in vielen russischen Legenden findet sich die Figur des Narren in Christo etwa bei Nikolai Leskow in seiner Erzählung Der Gaukler Pamphalon (1887). In der Westkirche zählt z. B. Franz von Assisi zu den Vorbildern dieser Figur in Literatur und Film. In Deutschland hat sie Gerhart Hauptmann in seinem Roman Der Narr in Christo Emanuel Quint aufgenommen.

Die Tradition des Narren in Christo geht auf einige Zeilen des Apostels Paulus zurück: Einerseits mimt Paulus selbst einmal rhetorisch den Narren (Vorlage:B und Vorlage:B), andererseits stellt er die christliche Weisheit als Narretei vor der Welt dar (Vorlage:B).

https://de.wikipedia.org/wiki/Narr#Narr_in_Christo