Benutzer:Christian/Johannes von Prislop

Aus Orthpedia
Zur Navigation springenZur Suche springen

Sfântul Ioan de la Prislop, vieţuitor şi nevoitor în secolele XV-XVI, a cărui peşteră săpată în stâncă, numită şi „Casa Sfântului”, este un loc de pelerinaj pentru credincioşi. Sfântul Ioan a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992 şi este prăznuit în fiecare an în ziua de 13 septembrie; http://www.arsenieboca.ro/istoricul-manastirii-prislop

Text aus: Metropolit Serafim - Hesychasmus, Rumänische Tradition und Kultur, Der Christliche Osten Verl., Würzburg, 2003

Die Einsiedelei Prislop ist traditionell vom Heiligen Nicodim von Tismana gegen Ende des 14. Jahrhunderts renoviert und in ein Kloster umgewandelt wurde.(1) Zwei seiner Äbte sind Bischöfe geworden: Johannes in Alba Iulia im Jahre 1585 und Theophilus in Vad im Jahre 1615. In der ersten Hälfte des 17. Jahrhunderts lebte hier der Hesychast Johannes von Prislop, der nach seinem Tode als wundertätiger Heiliger verehrt wurde (2)

(1) Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane (1990), Bd. II, S. 572.

42. Liviu STAN, Sfinți Români, Sibiu, 1945, S. 21-28.

http://www.mitropolia-ro.de/index.php/278-hl-johannes-prislop

Mănăstirea Prislop este o mănăstire din România situată în apropierea satului Silvaşu de Sus din judeţul Hunedoara. De aproape şapte secole, ea reprezintă unul din cele mai importante aşezăminte religioase ortodoxe din Transilvania,[1] biserica sa, ce datează din secolul al XVI-lea, fiind declarată monument istoric, cu codul HD-II-m-A-03447.

Se consideră că prima mănăstire cu acest nume ar fi fost construită de Nicodim de la Tismana. Există o singură mărturie care este consemnată despre prezenţa lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală. Ea este însemnarea de pe Evangheliarul său: "Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Ţara Ungurească în 6913 (1404-1405)". Pe la jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajungând aproape în ruină, în anul 1564 a fost zidită "din temelie" de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Ţara Românească. Este posibil ca vechiul lăcaş, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale. [1]

Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiată la Prislop şcoala de învăţătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoţi la sate. În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad (Alba Iulia), iar Teofil devine în 1615 episcop la Vad. Aici în secolul XVII vieţuieşte Sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. A primit un ultim veşmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Piteşti. Din acesta se conservă doar câteva fragmente. A fost adânc implicată în frământările religioase ale secolului al XVIII-lea, dintre greco-catolici şi ortodocşi. În secolul al XIX-lea era aproape pustie şi administrată de preoţi de mir. Curând după ce a fost trecută la ortodocşi (1948), a fost desfiinţată şi alocată pentru destinaţii laice. S-a refăcut ca lăcaş mănăstiresc după anul 1975, cu o comunitate de călugăriţe.[1]

Inhaltsverzeichnis [Verbergen] 1 Istoric 2 Trăitori 3 Referinţe 4 Legături externe 5 Viața 5.1 Proslăvirea 6 Imnografie 7 Iconografie 8 Sursa 9 Legături externe Istoric Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământuri care ţinuseră de nobilii români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locaşului. Nu se poate vorbi, cu nici un fel de date pozitive, despre vreo sihăstrie din secolele XIII-XIV. Există o singură mărturie care este consemnată despre prezenţa lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală. Ea este însemnarea de pe Evangheliarul său: "Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Ţara Ungurească în 6913 (1404-1405)". Lui Nicodim tradiţia i-a pus în seamă un lung şir de alte mănăstiri care au fost întemeiate ulterior. În adevăr, nici cea mai mică relaţie nu se poate face între Prislop şi Nicodim de la Tismana. Pe la jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajungând aproape în ruină, în anul 1564 a fost zidită "din temelie" de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Ţara Românească. Este posibil ca vechiul lăcaş, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale. Zamfira a acţionat sigur la o mănăstire preexistentă, pentru că ea, ca femeie, nu avea drept la ctitorire de mănăstire de bărbaţi. Îngrijorată de salvarea sufletului ei, după a patra căsătorie cu nobili transilvani care nu erau de religie ortodoxă, ea a înzestrat lăcaşul cu odoare scumpe şi moaşte. Dintre ele, pe cât se pare, doar o icoană a ajuns până astăzi. Piatra funerară a Zamfirei, sfărâmată în mai multe bucăţi, se găseşte la Prislop. Ea conţinea inscripţii latine şi chirilice. Doi egumeni, Ioan şi Teofil, sunt pomeniţi în documente. Nu se cunoaşte absolut nimic despre rolul lor în administrarea mănăstirii. Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiază la Prislop şcoala de învăţătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoţi la sate. În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad (Alba Iulia), iar Teofil devine în 1615 episcop la Vad. Aici în secolul XVII vieţuieşte Sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. A primit un ultim veşmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Piteşti. Din acesta se conservă doar câteva fragmente. A fost adânc implicată în frământările religiase ale secolului al XVIII-lea, dintre greco-catolici şi ortodocşi. În secolul al XIX-lea era aproape pustie şi administrată de preoţi de mir. Curând după ce a fost trecută la ortodocşi (1948), a fost desfiinţată şi alocată pentru destinaţii laice. S-a refăcăt ca lăcaş mănăstiresc după anul 1975, cu o comunitate de călugăriţe.

Despre Ioan Sihastrul vorbeşte atât tradiţia locală cât şi călugărul Efrem, autor al "Plângerii Mănăstirii Silvaşului", scrisă după anul 1762, prin următoarele versuri:

Şi atunci, un tânăr oarecare din sat

Numele lui Ioan, Sfântului Nicodim a urmat;

Din lume şi rudenii cu totul au ieşit

De aici la mine au venit.

Într-o stâncă chilie şi-au făcut

În care slujind, lui Dumnezeu a plăcut

Şi pe el după sfârşit Dumnezeu l-a proslăvit;

Peştera şi acum se găseşte

Şi "Chilia Sfântului" se numeşte.

Iară după oarecare întâmplare,

Cu a lui Dumnezeu înainte apărare,

Rudele sfântului cele din sat

Moaştele cu totul le-au ridicat

Şi în Ţara Românească le-au adus

La oarecare mânăstire le-au pus.

Însă la neamul lui pururea se pomeneşte

Fiindcă şi o particică din moaştele lui se găseşte.

În 1948 stareţul mănăstirii devine Părintele Arsenie Boca, iar după ce sălaşul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniştii au risipit obştea şi părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu forţat la Bucureşti.

Din 1976, Prislopul este mănăstire de maici.

În 1991 a fost înfiinţat în incinta mănăstirii Seminarul Teologic Monahal Sfânta Ecaterina, cu o durată de şcolarizare de cinci ani.

Trăitori În prima jumătate a secolului XVII s-a nevoit în jurul Mănăstirii Prislop un sihastru sfânt, anume Ioan, de loc din satul vecin Silvaşul de Sus. Acest cuvios, luând din tinereţe jugul lui Hristos şi dorind să urmeze nevoinţei Sfântului Nicodim de la Tismana, s-a făcut călugăr în Mănăstirea Prislop. Apoi, săpându-şi peştera într-o stâncă sub munte, asemenea altor sihaştri, s-a nevoit acolo singur până la moarte cu grele şi neştiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplăcând lui Dumnezeu şi umplându-se de darul Duhului Sfânt, s-a săvârşit în acea peşteră în ultimele decenii ale secolului XVII, proslăvindu-se după moarte ca făcător de minuni.

Moaştele Sfântului Ioan de la Prislop au fost duse la o mănăstire din Ţara Românească, probabil la Tismana.

Referinţe http://cimec.ro/Monumente/LacaseCult/default_ro.htm

Legături externe

Manastirea Prislop, 14 iunie 2012, CrestinOrtodox.ro https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-prislop-67979.html

Manastirea Prislop (Silvasul de Sus), 25 iunie 2012, Arhimandrit Ioanichie Balan, CrestinOrtodox.ro https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-prislop-silvasul-sus-67792.html

Mănăstirea Prislop, 20 iunie 2001, Revista Magazin http://www.revistamagazin.ro/content/view/1498/7/

Drumul spre credință la Mănăstirea Prislop, 23 aprilie 2008, Tudor Cires, Jurnalul Național http://jurnalul.ro/timp-liber/culinar/drumul-spre-credinta-la-manastirea-prislop-315011.html

FOTO Mănăstirea „Sfântului Ardealului“: cum a ajuns Prislopul unul dintre cele mai iubite locuri din Transilvania, 4 mai 2013, Daniel Guță, Adevărul http://adevarul.ro/locale/hunedoara/foto-manastirea-sfantului-ardealului-ajuns-prislopul-unul-cele-mai-iubite-locuri-transilvania-1_5184f451053c7dd83f7047cb/index.html

Mănăstirea Prislop în perioada interbelică, 6 decembrie 2011, Ziarul Lumina http://ziarullumina.ro/manastirea-prislop-in-perioada-interbelica-1451.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Prislop

Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop (cunoscut local și ca Sfântul Ioan de la Silvaș) a fost un sfânt sihastru care s-a nevoit în părțile Hunedoarei, în apropierea mănăstirii Prislop (Silvașul), în a doua jumătate a sec. al XV-lea sau prima jumătate a sec. al XVI-lea. Prăznuirea lui se face în Biserica Ortodoxă pe 13 septembrie.

Nu trebuie confundat cu Ioan de Alba-Iulia, Mitropolit al Transilvaniei între 1585-1605, care a fost egumen al Mănăstirii Silvașului înainte de urca pe tronul arhieresc.

Viața Cuviosul Ioan s-a născut în satul Silvașu de Sus din ținutul Hațegului, în a doua jumătate a sec. al XV-lea sau în prima jumătate a sec. al XVI-lea (nu există surse precise). Acesta a intrat încă din tinerețe la mănăstirea din apropiere, cunoscută atunci sub numele de Mănăstirea Silvașu (astăzi Mănăstirea Prislop), unde s-a nevoit vreme de mai mulți ani, stăruind în rugăciune și ascultare și unde a fost tuns în monahism.

Mai târziu, tânjind după o viață de liniște și nevoințe mai aspre, și-a căutat un loc mai retras. S-a așezat atunci într-o peșteră pe care și-a săpat-o singur, cu dalta, într-o stâncă ce se găsea la circa 500 de metri de mănăstire, pe malul râului Silvuț. Locul este cunoscut până în ziua de astăzi sub numele de „Chilia” sau „Casa Sfântului”, ea devenind și loc de pelerinaj pentru creștinii care au evlavie la sfântul cuvios Ioan. În această peșteră sfântul și-a petrecut restul zilelor în aspre nevoințe și tot aici și-a aflat și sfârșitul. Potrivit tradiției locale, pe când cuviosul își săpa cu dalta o fereastră la chilia din stâncă, a fost împușcat din nebăgare de seamă de doi vânători, care neștiind că trăia cineva acolo, îl luaseră drept o fiară a pădurii.

Rudele sfântului i-au luat atunci trupul și l-au așezat în biserca din satul său natal. Faima sfințeniei cuviosului Ioan se răspândise încă din timpul vieții sale, mulți creștini evlavioși căutând sfaturile sale duhovnicești; iar ajungând vestea morții sale și în Ţara Românească, mai mulți monahi de la o mănăstire de aici (posibil Tismana, Curtea de Argeș sau Cozia, acestea având mai strânse legături cu mănăstirile transilvane) au cerut de la rudele acestuia trupul sfântului, înmormântându-l cu cinste în mănăstirea lor, cum se arată într-o cronică locală în versuri, Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvașului, din eparhia Hațegului din Prislop”, scrisă de un oarecare monah Efrem. O părticică din din moaștele Cuviosului Ioan se găsesc însă și acum la Mănăstirea Prislop.

Proslăvirea Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Sf. Ioan de la Prislop în ședința sa din 20-21 iunie 1992, rânduindu-i ca zi de prăznuire data de 13 septembrie.

Imnografie Tropar, glasul 1[1]: http://muguri-flori-credinta.blogspot.de/2009/09/condacul-sfantului-ioan-de-la-prislop.html

Iubitorule de nevoință și râvnitorule întru cele sfinte, Cuvioase Părinte Ioane, părăsit-ai cele trecătoare și ai ales pe cele veșnice; luat-ai jugul lui Hristos în Mănăstirea Prislop și în peșteră pustnicească, împreună cu îngerii, L-ai slăvit pe Dumnezeu, pentru aceasta nu înceta a ruga pe Hristos pentru sufletele noastre. Condac:

Jugul nevoințelor pe umeri luându-l, lui Hristos ai urmat, Cuvioase Ioane. În peșteră nevoindu-te, cu răceala pietrei te-ai împrietenit și podoaba pustniciei ai dobândit. Pentru aceasta în cântări te lăudăm zicând: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, lauda Prislopului! Iconografie Sfântul Ioan de la Prislop se zugrăvește ca sub chipul unui sfânt cuvios, cu barbă de mărime potrivită, nu foarte bătrân.

Sursa Pr.Prof.Dr. Mircea Păcurariu, „Cuviosul Ioan de la Prislop”, în Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinți români și apărători ai Legii strămoșești, E.I.B.M.B.O.R., București, 1987, p. 350-352. Legături externe

Sf. Ioan de la Prislop (13 septembrie) – Viața și nevoințele, icoane, Sfinte Moaște și un fragment din Acatist. http://muguri-flori-credinta.blogspot.de/2009/09/condacul-sfantului-ioan-de-la-prislop.html

Acatistul Sf. Ioan de la Prislop pe pagina Уставные заметки (livejournal) http://ustavschik.livejournal.com/204372.html

Sinaxar 13 septembrie http://www.nistea.com/sfintii_zilei/septembrie/septembrie13.htm

Sf. Ioan de la Prislop http://www.sfant.ro/sfinti-romani/sfantul-ioan-de-la-prislop.html

Peștera Sf. Ioan de la Prislop https://www.crestinortodox.ro/religie/pestera-sfantului-ioan-la-prislop-96150.html https://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_de_la_Prislop