Benutzer:Christian/Adrian Făgețeanu

Aus Orthpedia
Zur Navigation springenZur Suche springen

Rumänisch I

Vorlage:Infocaseta Biografie Părintele Adrian Făgețeanu (n. 16 noiembrie 1912, Deleni,(Hotin), Basarabia - m. 27 septembrie 2011, București) a fost un important părinte duhovnicesc în Biserica Ortodoxă Română, membru al mișcării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din București și deținut politic în timpul regimului politic comunist din România.

Viața

Adrian Făgețeanu, Alexandru de la botez, s-a născut la 16 noiembrie 1912 la Deleni, lângă Hotin (Basarabia de Nord, azi Ucraina). Tatăl său Mihail era preot.<ref>„La ceas de înviere. Părintele Adrian Făgeteanu” (Formula AS, Anul XIV, Nr. 611( aprilie 2004). p 18-19</ref>

Și-a făcut studiile medii la vestitul liceu "Aron Pumnul" din Cernăuți. Tot în Cernăuți a urmat Facultatea de Drept pentru a deveni avocat<ref>Părintele povestea: "Tata m-a întrebat odată: "Mai, Alexandre - că ăsta era numele meu înainte de călugărie -, pe cine iubești cel mai mult?". Iar eu i-am spus ca îl iubesc pe țăran. Tata a fost uimit: "Dar ce ți-a dat ție țăranul?". "Nu mi-a dat, dar el muncește din zori și până-n noapte și nimeni nu ține cu el, nimeni nu-i face dreptate" - i-am zis. Tata mi-a spus atunci ca trebuie să mă fac avocat, ca să-l apar pe țăran. Și așa am făcut". (interviu în Formula AS, anul 2010)</ref>, între anii 1931 și 1937. Vine la Fălticeni, unde avea un unchi, pentru a-și face stagiul în avocatură. Până în 1941, la Fălticeni și la Bacău, ocupă mai multe funcții în Ministerul de Interne, cum ar fi cea de comisar de poliție.

A fost fascinat de mișcarea legionară, ca mulți intelectuali ai vremurilor lui, dar nu s-a înregimentat în aceasta. A fost totuși arestat cu ocazia reprimării rebeliunii legionare în ianuarie 1941 și condamnat la 5 ani de închisoare pentru motivul de "acte pregătitoare la rebeliune". A fost eliberat în iunie 1941 pentru a fi trimis pe linia întâi a frontului în Rusia. Este rănit grav la Stalingrad<ref>„A scapăt printr-o minune divină. Pe când zăcea aproape mort, a făgăduit că dacă va supraviețui i se va dărui cu totul lui Dumnezeu.” (Formula AS, anul 2010)</ref> și revine în țară, fiind internat în lagărul de la Târgu Jiu de unde este eliberat în 1943.

Anul 1943 coincide și cu hotărârea sa de a apuca calea monahismului. Se călugărește la Mănăstirea Putna, primind numele de Adrian, și este trimis la Cernăuți ca să facă Facultatea de Teologie (care se va muta la Suceava din cauza avansării armatelor rusești în Bucovina). În vara anului 1945, monahul Adrian este din nou arestat pentru activitatea sa de comisar de poliție și este internat în lagărul de la Slobozia-Ialomița, de unde este eliberat în august 1946.

În februarie 1947, după absolvirea Teologiei la Suceava, Adrian Făgețeanu pleacă la București ca să studieze filosofia. Aici se apropie de Mănăstirea Antim și de mișcarea "Rugul Aprins". Îl cunoaște pe Părintele Sandu Tudor care îi spune "că pentru a continua lupta împotriva concepției materialiste nu-și mai au rostul metodele folosite de mișcarea legionară pe plan organizatoric, iar singura posibilitate de a lupta împotriva concepțiilor materialiste este cea pe plan religios, iar în cadrul Bisericii cea mai bună pregătire pentru o astfel de luptă se face în monahism."

În biblioteca Mănăstirii Antim ii va auzi conferențiind, după cum aflăm din dosarul de anchetă, pe Sandu Tudor, mitropolitul Tit Simedrea, părintele Benedict Ghiuș, profesorul Alexandru Mironescu și alții. Va participa și la o retragere duhovnicească, organizată de Sandu Tudor la Mănăstirea Govora, care va dura aproape o lună. Între 1950-1956 este închis din nou, iar după eliberare, este primit la Mănăstirea Lainici.<ref name="Formula AS 2004">La ieșirea din închisoare încearcă să intre în obștea mănăstirii Crasna din Gorj, însă starețul acesteia îl alungă amenințându-l cu decapitarea. cf. Preda, Sorin: La ceas de înviere. În Formula AS. Anul XIV, Nr. 611(Aprilie 2004). p.18</ref> Aici starețul Calinic Cărăvan în însărcinează cu instruirea monahilor în literatură, gramatică, limbi străine și istorie.<ref name="Formula AS 2004" />

În 1958, este din nou arestat și condamnat la 20 (douăzeci) ani muncă silnică și 10 (zece) ani degradare civică. Este eliberat în 1964 la amnistierea deținuților politici. A petrecut peste 12 ani în temnițele comuniste, fiind închis la Galata, Văcărești, Brașov, Târgu Jiu, Slobozia, Făgăraș, Jilava, Canal, Aiud, Suceava.<ref>Pr. Adrian Făgețeanu</ref> A trecut mai întâi prin mai multe parohii, apoi pe la Mănăstirea Viforâta, Mănăstirea Surpatele și, în sfârșit, la Mănăstirea Antim.

În anul 2003, la vârsta de 91 de ani, Părintele Adrian a părăsit Mănăstirea Antim pentru a trăi ca sihastru la schitul Locurele de pe lângă Mănăstirea Lainici, unde a rămas până în anul 2011, când starea lui de sănătate s-a înrăutățit.

Părintele Adrian Făgețeanu a trecut la Domnul la 27 septembrie 2011 la spitalul ”Dr. Marius Nasta” din București, la vârsta venerabilă de 99 de ani. A fost înmormântat sâmbătă, 1 octombrie 2011, in cimitirul Mănăstirii Lainici.

Citate

  • Înfrânarea și puterea rugăciunii le sunt date tuturor oamenilor. Dacă vrem să ne înfrânam trupul de la cele necurate și dacă vrem să ne rugam, nu există "nu pot".
  • Oamenii îl caută pe Dumnezeu numai la necaz, greutăți și suferințe. Dumnezeu ne-a spus: "Nu vă puneți nădejdea în oameni" și noi ne aducem aminte de aceasta la nevoie. Îi sfătuiesc pe toți creștinii să nu uite de rugăciune nici când le este bine. Și să nu pună pe alții să se roage pentru ei. Să se roage pentru ei înșiși.
  • În mănăstire, cel mai greu vot este de îndeplinit ascultarea. În lume, tot ascultarea de Dumnezeu este cel mai greu de făcut. Ascultarea și împlinirea cuvântului Lui. Să urmăm pilda Maicii Domnului, care a spus: "Fie mie după cuvântul tău!"
  • Chiar și unii creștini mă întreabă care este rostul vieții noastre. N-avem nici o îndoială. Mântuitorul a spus clar: "Căutați împărăția cerurilor", adică mântuirea.
  • Numai cei care au capacitatea de a se jertfi pentru ceilalți se mântuiesc.
  • Se vorbește de mari duhovnici. Duhovnicul, indiferent de pregătirea lui școlară, nu are nici o putere dacă nu o primește de sus.
  • Am făcut parte din mișcarea "Rugul Aprins"; am fost un fel de mână dreaptă a părintelui Daniil, fost Sandu Tudor. Pe mine mă punea să organizez câte o retragere după model athonit. Și am făcut retrageri din acestea la mănăstirea Crasna și la mănăstirea Govora. Erau acolo cu mulți oameni deosebiți; ne-au arestat sub acuzația ca aveam "activitate intensă contra clasei muncitoare". Noi doar ne rugam. Ne interesa apărarea Ortodoxiei. Pe Părintele Daniil l-am reîntâlnit la Aiud, apoi a fost omorât în bătaie.
  • Cerul e acolo unde se face voia lui Dumnezeu.
  • Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.

Opere

Note

<references />

Surse

Legături externe

Categorie:Preoți ortodocși români Categorie:Deținuți politici români Categorie:Avocați români Categorie:Români din secolul al XX-lea Categorie:Români din secolul al XXI-lea Categorie:Nașteri în 1912 Categorie:Decese în 2011

Rumänisch II

Adrian Făgețeanu (n. 16 noiembrie 1912 - m. 27 septembrie 2011) a fost un important părinte duhovnicesc în Biserica Ortodoxă Română, membru al mișcării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din București.

Viața

Părintele Adrian, Alexandru de la botez, s-a născut la 16 noiembrie 1912 la Deleni, lângă Cernăuți (Basarabia de Nord, azi Ucraina). Tatăl său era preot.

Și-a făcut studiile medii la vestitul liceu "Aron Pumnul" din Cernăuți. Tot în Cernăuți va urma Facultatea de Drept pentru a se face avocat<ref>Părintele povestea: "Tata m-a întrebat odată: "Mai, Alexandre - că ăsta era numele meu înainte de călugărie -, pe cine iubești cel mai mult?". Iar eu i-am spus ca îl iubesc pe țăran. Tata a fost uimit: "Dar ce ți-a dat ție țăranul?". "Nu mi-a dat, dar el muncește din zori și până-n noapte și nimeni nu ține cu el, nimeni nu-i face dreptate" - i-am zis. Tata mi-a spus atunci ca trebuie să mă fac avocat, ca să-l apar pe țăran. Și așa am făcut". (interviu în Formula AS, anul 2010)</ref>, între anii 1931 și 1937. Vine la Fălticeni, unde avea un unchi, pentru a-și face stagiul în avocatură. Până în 1941, la Fălticeni și la Bacău, ocupă mai multe funcții în Ministerul de Interne, cum ar fi cea de comisar de poliție.

A fost fascinat de mișcarea legionară, ca mulți intelectuali ai vremurilor lui, dar nu s-a înregimentat în aceasta. Este totuși arestat cu ocazia reprimării rebeliunii legionare în ianuarie 1941 și condamnat la 5 ani de închisoare pentru motivul de "acte pregătitoare la rebeliune". Este eliberat în iunie 1941 pentru a fi trimis pe linia întâi a frontului în Rusia. Este rănit grav la Stalingrad<ref>„A scapăt printr-o minune divină. Pe când zăcea aproape mort, a făgăduit că dacă va supraviețui i se va dărui cu totul lui Dumnezeu.” (Formula AS, anul 2010)</ref> și revine în țară, fiind internat în lagărul de la Târgu Jiu de unde este eliberat în 1943.

Anul 1943 coincide și cu hotărârea sa de a apuca calea monahismului. Se călugărește la Mănăstirea Putna, primind numele de Adrian, și este trimis la Cernăuți ca să facă Facultatea de Teologie (care se va muta la Suceava din cauza avansării armatelor rusești în Bucovina). În vara anului 1945, monahul Adrian este din nou arestat pentru activitatea sa de comisar de poliție și este internat în lagărul de la Slobozia-Ialomița, de unde este eliberat în august 1946.

În februarie 1947, după absolvirea Teologiei la Suceava, Adrian Făgețeanu pleacă la București ca să studieze Filosofia. Aici se apropie de Mănăstirea Antim și de mișcarea "Rugul Aprins". Îl cunoaște pe Părintele Sandu Tudor care ii spune "ca pentru a continua lupta împotriva concepției materialiste nu-și mai au rostul metodele folosite de mișcarea legionară pe plan organizatoric, iar singura posibilitate de a lupta împotriva concepțiilor materialiste este cea pe plan religios, iar în cadrul Bisericii cea mai bună pregătire pentru o astfel de luptă se face în monahism."

În biblioteca Mănăstirii Antim ii va auzi conferențiind, după cum aflăm din dosarul de anchetă, pe Sandu Tudor, mitropolitul Tit Simedrea, părintele Benedict Ghiuș, profesorul Alexandru Mironescu și alții. Va participa și la o retragere duhovnicească, organizată de Sandu Tudor la Mănăstirea Govora, care va dura aproape o lună. Între 1950-1956 este închis din nou, iar după eliberare, se stabilește la Mănăstirea Lainici.

În 1958, este din nou arestat și condamnat la 20 (douăzeci) ani muncă silnică și 10 (zece) ani degradare civică. Este eliberat în 1964 la amnistierea deținuților politici. A trecut mai întâi prin mai multe parohii, apoi pe la Mănăstirea Viforâta, Mănăstirea Surpatele și, în sfârșit, la Mănăstirea Antim.

În anul 2003, la vârsta de 91 de ani, Părintele Adrian a părăsit Mănăstirea Antim pentru a trăi ca sihastru la schitul Locurele de pe lângă Mănăstirea Lainici, unde a rămas până în anul 2011, când starea lui de sănătate s-a înrăutățit.

Părintele Adrian Făgețeanu a trecut la Domnul la 27 septembrie 2011 la spitalul ”Dr. Marius Nasta” din București, la vârsta venerabilă de 99 de ani. A fost înmormântat sâmbătă, 1 octombrie 2011, in cimitirul Mănăstirii Lainici.

Citate

  • Înfrânarea și puterea rugăciunii le sunt date tuturor oamenilor. Dacă vrem să ne înfrânam trupul de la cele necurate și dacă vrem să ne rugam, nu există "nu pot".
  • Oamenii îl caută pe Dumnezeu numai la necaz, greutăți și suferințe. Dumnezeu ne-a spus: "Nu vă puneți nădejdea în oameni" și noi ne aducem aminte de aceasta la nevoie. Îi sfătuiesc pe toți creștinii să nu uite de rugăciune nici când le este bine. Și să nu pună pe alții să se roage pentru ei. Să se roage pentru ei înșiși.
  • În mănăstire, cel mai greu vot este de îndeplinit ascultarea. În lume, tot ascultarea de Dumnezeu este cel mai greu de făcut. Ascultarea și împlinirea cuvântului Lui. Să urmăm pilda Maicii Domnului, care a spus: "Fie mie după cuvântul tău!"
  • Chiar și unii creștini mă întreabă care este rostul vieții noastre. N-avem nici o îndoială. Mântuitorul a spus clar: "Căutați împărăția cerurilor", adică mântuirea.
  • Numai cei care au capacitatea de a se jertfi pentru ceilalți se mântuiesc.
  • Se vorbește de mari duhovnici. Duhovnicul, indiferent de pregătirea lui școlară, nu are nici o putere dacă nu o primește de sus.
  • Am făcut parte din mișcarea "Rugul Aprins"; am fost un fel de mână dreaptă a părintelui Daniil, fost Sandu Tudor. Pe mine mă punea să organizez câte o retragere după model athonit. Și am făcut retrageri din acestea la mănăstirea Crasna și la mănăstirea Govora. Erau acolo cu mulți oameni deosebiți; ne-au arestat sub acuzația ca aveam "activitate intensă contra clasei muncitoare". Noi doar ne rugam. Ne interesa apărarea Ortodoxiei. Pe Părintele Daniil l-am reîntâlnit la Aiud, apoi a fost omorât în bătaie.
  • Cerul e acolo unde se face voia lui Dumnezeu.
  • Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.

Note

<references />

Surse


Categorie:Părinți duhovnicești ai secolului XX Categorie:Monahi Categorie:Preoți

https://ro.orthodoxwiki.org/Adrian_F%C4%83ge%C8%9Beanu

Rumänisch III

Mari duhovnici romani: Pr. ADRIAN FAGETEANU Mari duhovnici romani: Pr. ADRIAN FAGETEANU

"Cerul e acolo unde se face voia lui Dumnezeu"

Romania crestina se sprijina pe cativa mari duhovnici, ca pe niste stalpi ai lui Dumnezeu. Ei vin din alt veac si din alta lume, purtati de forta rugaciunii lor. Parintele Adrian Fageteanu (98 de ani), parintele Arsenie Papacioc (96 de ani), parintele Iustin Parvu (92 de ani) si parintele Mina Dobzeu (89 de ani) fac parte dintr-o generatie greu incercata, care a platit cu amarnice suferinte iubirea de Dumnezeu. Toti au patimit ani grei in temnitele comuniste pentru credinta lor. Si toti marturisesc ca au scapat teferi, numai prin mila Domnului. Dumnezeu a ingaduit ca ei sa traiasca si azi, pentru a ne fi calauze pe calea mantuirii. Puhoaie de lume ii cauta si le sorb cuvintele. Nu doar ce spun, ci mai ales cum spun starneste emotii mari. Pentru ca in ei, cuvantul arde de credinta, ca o candela niciodata stinsa. Acesti batrani frumosi coplesesc lumea prin darurile lor. Astfel ca orice intalnire cu unul dintre ei devine de neuitat. Cel mai in varsta, parintele Adrian, este si cel mai aspru dintre toti. Insa asprimea sa nu trece de dojana parinteasca. In urma cu un an, pronia cereasca a facut sa ne mai bucuram si noi, o data, "pe viu", de cuvantul sau. Am ezitat sa scriem despre aceasta intalnire, temandu-ne ca nu vom putea reda nici pe departe ce am trait. Dar pana la urma, ne-am zis ca bucuria nu mai e bucurie, daca nu e impartasita cu altii. Lectia de credinta Pe dinafara pare mai zvelta, dar inauntru, biserica e pe jumatate garbovita de vreme, pe jumatate parca incovoiata ocrotitor peste batranul preot. Un abur de lumina, strecurat printr-un ochi de geam, mai degraba ascunde chipul parintelui, care sade in strana din dreapta. De jur-imprejur, crestini incremeniti, ca elevii in banci, dinaintea unui dascal sever. Barbati incheiati pana la ultimul nasture, femei cu baticuri si fuste lungi nu-si muta ochii de la duhovnic. Nu li se aude nici respiratia. Picturile naive de pe pereti sunt mai neastamparate decat oamenii care il inconjoara pe preot. E o duminica obisnuita de vara, dupa Sfanta Liturghie, la Schitul Locurele, intr-o padure deasupra Manastirii Lainici. Si pentru ca parintele Adrian Fageteanu se simte ceva mai bine, sta de taina cu credinciosii care au urcat muntele pentru sfintia sa. Rar mai primeste la chilie, din pricina neputintelor sale trupesti. Dar ii place sa stea de vorba cu mai multi odata. Totul urmeaza un tipic. Mari duhovnici romani: Pr. ADRIAN FAGETEANU

La 98 de ani, in plina vigoare

O tanara citeste din Evanghelie, clar, fara graba, cu intonatie, semn ca nu e prima data cand are aceasta sarcina. La doua, trei fraze, parintele Adrian o opreste protocolar: "Imi dati voie sa va explic?". Intrebarea e mai degraba o introducere politicoasa decat o interogatie care asteapta vreun raspuns. Totusi, cativa crestini, intr-un cor grabit, incuviinteaza de fiecare data cu aceleasi cuvinte: "Da, parinte". Si parintele talmaceste spusele evanghelistului, cu glasul sau usor metalic, aparent istovit, care deodata se ridica intr-o puternica bataie de aripi, infiorand aerul si inlemnindu-i si mai tare pe credinciosi. Ca niste radacini care cauta lumina, vorbele sale cresc intr-o impletitura halucinanta de istorii personale, pilde de Pateric si interpretari surprinzatoare ale Scripturii. La un moment dat, parintele se opreste brusc, ca in fata unei vedenii negre. Intreaba din nou, putin schimbat: "Imi dati voie sa va ajut?", cu ochii (parintele e aproape orb) atintiti catre o femeie imbrobodita, asezata la doi metri in fata sa, pe un scaun, picior peste picior. "In biserica nu se sta picior peste picior", spune aspru. Tace scurt si continua: "Desi sunt orb, vad toate acestea. Sunt dator sa va invat toate acestea, nu o fac de dragul observatiei". Supararea nu trece pe chipul sau bland. Parintele revine, apoi, la povestea sa: "Tata m-a intrebat odata: "Mai, Alexandre - ca asta era numele meu inainte de calugarie -, pe cine iubesti cel mai mult?". Iar eu i-am spus ca il iubesc pe taran. Tata a fost uimit: "Dar ce ti-a dat tie taranul?". "Nu mi-a dat, dar el munceste din zori si pana-n noapte si nimeni nu tine cu el, nimeni nu-i face dreptate" - i-am zis. Tata mi-a spus atunci ca trebuie sa ma fac avocat, ca sa-l apar pe taran. Si asa am facut". Si parintele continua sa vorbeasca despre credinta taranului roman si despre frumusetea si bunatatea sa.

Iarna sufletelor

Cu un gest scurt, isi indeamna apoi ucenica sa citeasca mai departe. "Rugati-va sa nu fie fuga voastra iarna, nici sambata", glasuieste femeia. Parintele explica: "Nu e vorba de iarna ca anotimp, ci despre vremea cand dragostea crestina se va raci. Va fi atunci un alt fel de iarna peste oameni, un ger cumplit in suflete. Crestinii nu se vor mai iubi ca fratii, ci se vor vinde, se vor uri si se vor ucide". Si iarasi femeia: "Caci va fi atunci stramtorare mare, cum n-a fost de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi...". "Stramtorare inseamna prigoana, chinuri multe... Pe timpul imparatilor romani, cel mai mare chin era sa despici omul in doua de viu. Dar va fi mai rau decat atat, pentru ca vor fi rupte in doua sufletele" - spune parintele, ca unul care a vazut iadul pe pamant. Isi lasa capul in jos, ingandurat, iar femeia citeste: "Indata dupa stramtorarea acelor zile, soarele se va intuneca, luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor se vor zgudui". "Se vor zgudui mai mult decat la rastignirea Mantuitorului" - subliniaza parintele Adrian. "Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului". "Adica, sfanta cruce. Cine poate sa-mi spuna ce intelege prin cruce?" - intreaba, deodata, duhovnicul. Tacere. Crestinii nu stiu daca trebuie intr-adevar sa raspunda sau e vreo voluta oratorica a parintelui. Parintele Adrian curma linistea cu glas ascutit, care creste treptat in sonoritate: "Ce intelegeti prin cuvantul cruce? Ce intelegeti dumneavoastra prin cuvantul cruce? Nimeni nu intelege nimic?". Asprimea se topeste in bunavointa. Se dezleaga vreo doua limbi: "Altarul rastignirii lui Hristos", spune unul. "Arma impotriva diavolului", indrazneste altul. "Biruinta...", se mai aude timid. Cu o voce mai joasa, aproape tandra, parintele Adrian isi duce mai departe rolul de invatator: "Imi permiteti sa va explic?". Si reia episodul in care, inaintea unei batalii decisive, Dumnezeu i-a aratat imparatului Constantin cel Mare crucea pe cer, spunandu-i ca aceasta este biruitoare. "Apusenii sustin ca Dumnezeu a zis: "Sub acest semn vei invinge!" Noi, ortodocsii, credem ca a spus: "Intru aceasta vei invinge!". Caci prin jertfa biruiesti, nu prin semn. Numai jertfa lui Hristos ne-a mantuit, nu crucea de talhari pe care a fost omorat, nu lemnul asezat in forma de cruce", arata parintele Adrian.

Sa nu fii egoist in rugaciune

Incalzit de amintirea acestei jertfe rascumparatoare, parintele vorbeste indelung, cu poticniri - poate de lacrimi macinate in sine, poate de teama care trebuie sa te insoteasca atunci cand incerci sa deslusesti Cuvantul -, despre cruce. "Nu exista cruce, decat aceea cu bratele egale. E-ga-le! Caci crucea este simbol al desavarsirii, se incadreaza in cerc, care n-are inceput si nici sfarsit - deci e simbolul vesniciei. Mari duhovnici romani: Pr. ADRIAN FAGETEANU

Cand verticala crucii e mai lunga, este doar pentru ca noi sa avem de ce-o tine". Ca si cum n-ar fi sigur ca am inteles, cere un voluntar dintre credinciosi, pentru a exemplifica. Dupa un moment de stinghereala, se ofera un tanar inginer. Preotul il duce in fata altarului si se inchina impreuna: "In numele Tatalui" - cele trei degete inmanunchiate ating fruntea, "Al Fiului" - mana coboara pana in capul pieptului, "Si-al Sfantului Duh" - traseaza orizontala crucii de la un umar la celalalt, apoi, cu mana pe langa corp, "Amin!". E multumit de inchinaciunea tanarului: "Foarte bine". "Unii pun: "Al Fiului" mai jos de coaste, si-i mare greseala. Tatal ceresc a spus Evei: "Vei naste pe Cel ce va zdrobi capul sarpelui". Dar Eva nu-i facuta la buric, nici mai jos, ci din coasta lui Adam. De aceea, mana trebuie sa coboare numai pana unde se termina sternul cand spunem "Al Fiului". Invatati-i si pe copiii, si pe vecinii, si pe colegii dumneavoastra, cum se face crucea crestina" - ne indeamna. Parintele se intoarce in scaunul sau si o lasa pe ucenica sa citeasca mai departe despre cum va fi a doua venire a lui Hristos. Un nou prilej pentru batranul duhovnic de a ne invata cum sa ne pregatim pentru Judecata de Apoi, prin curatirea sufletului. "Sa fim buni cu aproapele, sa nu fim lacomi, sa impartim cu cei mai nevoiasi tot ce ne da Dumnezeu. Sa-i dai celui flamand sa manance, celui gol de imbracat... Sau daca nu ai de unde, macar sa-l mangai cu vorba. Si daca nici de aceasta nu ne invrednicim, macar sa ne rugam pentru aproapele: "Doamne, eu nu pot sa-l ajut, ajuta-l Tu!". Rugaciunea n-o faci numai pentru tine...". Parintele Adrian isi aminteste ca in temnita Aiudului, pe unde a patimit si el din pricina comunistilor, l-a auzit pe un camarad rugandu-se numai pentru sine. "Eram inghesuiti vreo 30 de insi intr-o camera mica, in paturi de fier suprapuse. Si erau cu noi doi oameni cu acelasi nume: Popescu Victor. Unul dintre ei s-a rugat intr-o seara: "Doamne, fie-ti mila, ma asteapta familia, trebuie sa ma intorc acasa, sa o ajut. Ai grija de mine, scapa-ma din inchisoare. Dar Doamne, eu sunt Popescu Victor din patul de jos, nu cel din patul de sus"". Asistenta rade usor. "Mantuitorul zice clar: cine vrea sa-si salveze sufletul sau il va pierde, numai cine isi va da sufletul sau pentru altii, acela se va mantui". Parintele ii mai ingaduie cititoarei cateva pasaje si apoi ii multumeste. In timp ce ne pregatim sa luam binecuvantare de la Sfintia Sa, parintele ne rezuma intreaga lectie: "Copil fiind, am intrebat-o pe mama mea: la ce spui mata cer? Cateodata spui ca s-a ridicat soarele pe cer, alta data spui ca Dumnezeu este in cer. Care-i adevarul? Mi-a raspuns: "Cerul e acolo unde se face voia lui Dumnezeu"".

O viata de jertfa

Mari duhovnici romani: Pr. ADRIAN FAGETEANU

In sihastria de la Locurele

Alexandru Fageteanu s-a nascut la 16 noiembrie 1912 in Deleni - Cernauti (Bucovina de nord). A urmat Facultatea de Drept din Cernauti, pe care a absolvit-o in anul 1934. In urmatorii sapte ani a fost comisar de politie in Falticeni, iar apoi seful biroului local al Sigurantei. Era un politist bun si dur. Cariera sa de pana atunci nu prevedea prin nimic intorsatura pe care i-o va lua viata. Printr-un complex de imprejurari, in februarie 1941, a fost condamnat abuziv la inchisoare, pentru participare la "rebeliunea legionara", desi nu era inscris in Miscarea Legionara si nici nu s-a razvratit. Ceva mai tarziu, generalul Ion Antonescu, conducatorul statului, a dat ordin sa fie eliberati din inchisoare toti detinutii politici care vor sa mearga pe front in linia intai. Alexandru Fageteanu s-a inrolat si a cazut ranit grav la Stalingrad. A scapat printr-o minune divina. Pe cand zacea aproape mort, a fagaduit ca daca va supravietui i se va darui cu totul lui Dumnezeu. In 1943, s-a calugarit la Putna, sub numele de Adrian. A urmat Facultatea de Teologie din Cernauti. In 1947, s-a inscris la Facultatea de Filosofie din Bucuresti si s-a mutat la Manastirea Antim, unde a facut parte din "Rugul Aprins" - asociatie cultural-duhovniceasca animata de ziaristul Sandu Tudor (ieroschimonahul Daniil de mai tarziu). Dupa interzicerea "Rugului Aprins", s-a retras la Manastirea Govora si apoi la Crasna, alaturi de Sandu Tudor. Au fost arestati amandoi in 1950, sub acuzatia ca organizeaza o rezistenta anticomunista. Condamnat la opt ani de temnita grea, la recurs i s-a diminuat pedeapsa. A suferit in inchisorile de la Fagaras, Jilava, Canal si Aiud. Eliberat in 1956, a mers la manastirea Lainici si apoi la Slatina, de unde a fost din nou arestat, in februarie 1958, cu lotul "Rugul Aprins". In 1959, a fost condamnat la 20 de ani de munca silnica. Dupa 1964, cand a fost eliberat, cu decretul de amnistie generala, a trecut prin mai multe manastiri, ramanand mai multi la Lainici, in Gorj, si la Antim. In anul 2003, batran si bolnav, a urcat in munte, la Locurele - Gorj, unde inca se nevoieste.

Cuvinte de folos de la Parintele Adrian

Infranarea Mari duhovnici romani: Pr. ADRIAN FAGETEANU

Cu doua maici


Infranarea si puterea rugaciunii le sunt date tuturor oamenilor. Daca vrem sa ne infranam trupul de la cele necurate si daca vrem sa ne rugam, nu exista "nu pot". Rugaciunea Oamenii il cauta pe Dumnezeu numai la necaz, greutati si suferinte. Dumnezeu ne-a spus: "Nu va puneti nadejdea in oameni", si noi ne aducem aminte de aceasta la nevoie. Ii sfatuiesc pe toti crestinii sa nu uite de rugaciune nici cand le este bine. Si sa nu puna pe altii sa se roage pentru ei. Sa se roage ei insisi.

Ascultare

In manastire, cel mai greu este de indeplinit ascultarea. In lume, tot ascultarea este cea mai grea, dar ascultarea de Dumnezeu. Ascultarea si implinirea cuvantului Lui. Sa urmam pilda Maicii Domnului, care a spus: "Fie mie dupa cuvantul tau!". Rostul nostru Chiar si unii crestini ma intreaba care este rostul vietii noastre. N-avem nici o indoiala. Mantuitorul a spus clar: "Cautati imparatia cerurilor", adica mantuirea.

Mantuire

Numai cei care au capacitatea de a se jertfi pentru ceilalti se mantuiesc.

Duhovnicul

Se vorbeste de mari duhovnici. Duhovnicul, indiferent de pregatirea lui scolara, nu are nici o putere daca nu o primeste de sus.

Marxism Mari duhovnici romani: Pr. ADRIAN FAGETEANU

Poarta manastirii Dervent


Inainte de venirea comunismului, romanii erau mai credinciosi. Marxismul a reusit sa-l desparta pe om de Dumnezeu. Chiar si multi dintre cei care nu credeau sau nu erau de acord cu marxismul au fost zdruncinati in credinta. Iar cei nascuti in comunism au fost cel mai mult distrusi sufleteste.

Atei

Ateii nu-si dau seama ca sunt nefericiti fara Dumnezeu. Un ateu este ca un paralizat care nu mai simte durerea.

Rugul aprins

Am facut parte din miscarea "Rugul Aprins"; am fost un fel de mana dreapta a parintelui Daniil, fost Sandu Tudor. Pe mine ma punea sa organizez cate o retragere dupa model athonit. Si am facut retrageri din acestea la Manastirea Crasna si la Manastirea Govora. Eram acolo cu multi oameni deosebiti; ne-au arestat sub acuzatia ca aveam "activitate intensa contra clasei muncitoare". Noi doar ne rugam. Ne interesa apararea ortodoxiei. Pe Parintele Daniil l-am reintalnit la Aiud, apoi a fost omorat in bataie.

Temnita

In inchisoare m-am simtit cel mai aproape de Dumnezeu. Cand simti ca toti te urasc, toti te lovesc, toti doresc distrugerea ta, doar atunci poti pretui iubirea lui Dumnezeu. El niciodata nu te paraseste.

Erezie

Acum a aparut una dintre cele mai mari erezii, lumea este dezorientata, crede mai degraba in semne decat in Biserica, mai mult in semne care falsifica adevarul, decat in adevarul dat de Mantuitorul. Un credincios n-are nevoie de semne. Singura nadejde trebuie sa o avem numai si numai in bunul Dumnezeu. Deci sa nu ne facem noi planuri despre cum sa ne scapam. Dumnezeu are grija de toti cei care cred in El si care nadajduiesc in El si care-L cheama.

http://www.formula-as.ro/2010/933/spiritualitate-39/mari-duhovnici-romani-pr-adrian-fageteanu-12832

Englisch

Father Adrian Fageteanu, a hieromonk of the Church of Romania, was born on November 16, 1912, in the community of Deleni in Czernowitz, and reposed September 27, 2011 in Bucharest.

Life

He was born Alexander and his father Michael was a priest. Alexander however followed another path. When he finished high school in 1931 he enrolled at the University of Czernowitz where he graduated with success, being actively involved in the political and social turmoils of the day. Upon completion of his studies he worked at the Interior Ministry until 1941, and for two years was director of national insurance. He was criticized by dictator Antonescu for "suspected rebellious activity" and was imprisoned. In June of 1941 Antonescu freed political prisoners on condition that they would fight in the front lines of the army. Alexander chose to fight and was seriously injured in Stalingrad. Having nearly escaped death, he returned to the path of faith and after his release he enrolled in the Theological School of Czernowitz and was tonsured a monk at Putna Monastery. From the summer of 1945 until the summer of 1946 he was imprisoned for his activities as a former officer of Interior Ministry.

In 1947 Fr. Adrian was in Bucharest where he attended the famous meeting of "The Burning Bush" (a spiritual movement which involved the elite of the theological intelligentsia, most of whom were hideously tortured and died in communist prisons). There he met the later martyr Sandu Tudor (later known as Fr. Daniil) who had a major influence on him. From 1952 to 1964 he passed through the harshest communist prisons.

After his release Fr. Adrian was received in Lainici Monastery by the great spiritual father Kalinik Karavan, though for years he was a monk at Antim Monastery in Bucharest. In 2003, at 91 years of age, he decided to live as an ascetic at Locurele Skete near Lainici Monastery, where he lived until 2011.

Elder Adrian Fageteanu reposed September 27, 2011 in a hospital in Bucharest; on November 16th he would have been 99 years old.

Sources


Fageteanu Fageteanu Fageteanu

https://en.orthodoxwiki.org/Adrian_Fageteanu

Griechisch

...Επτά φορές πέρασε ο π.Αντριαν Φαγκατσεάνου (Βιογραφικά στοιχεία εδώ) κοντά από το θάνατο.Την μια απ'αυτές τον θεωρούσαν ήδη νεκρό.Ήταν πέντε ετων,όταν εφευγαν πρόσφυγες από την Μπουκοβίνα.Ανέβασμενος σε μιά καρότσα μαζί με τους γονείς του και με ότι μπόρεσαν να περισώσουν από το βιός τους,έπαιζε. χωρίς να καταλαβαίνει την κρισιμότητα της στιγμής.Κάποια στιγμή το ποδοβολητό των αλόγων του τράβηξε την προσοχή και χωρίς να το καταλάβει έσκυψε και ξαφνικά βρέθηκε κάτω από τις ρόδες:«Χωρίς να το καταλάβω οι ρόδες πέρασαν πάνω από την κοιλιά μου»διηγείται ο π.Αντριάν.Είχα πεθάνει!Οι γονείς μου τρομαγμένοι διαπίστωσαν ότι δεν αναπνέω.Είχαν βγει τα άντερά μου έξω από την κοιλιά!Η καημένη η μαμά ήταν απελπισμένη.Σταματούσαν οι καρότσες δίπλα μας και οι άλλοι πρόσφυγες την κατηγορούσαν ότι δεν με πρόσεχε.Όλοι της έλεγαν να μην κουβαλάει το πτώμα μαζί της και να το αφήσει στι πρώτο χωριό που θα συναντήσουν για να με κηδέψουν.Το χωριό λεγόνταν Χλινίτσα.

Συντετριμμένη από τον πόνο σταμάτησε κοντά στην εκκλησία και επειδή ο ιερέας έλειπε με παρέδωσε σ'έναν διάκονο και πλήρωσε μια γριά για να με ετοιμάσει για την κηδεία.Η μητέρα μου έφυγε για να μη χάσει το κονβόι των προσφύγων.Πράγματι η γριά με ετοίμασε για την κηδεία κατά το έθιμο.Με έπλυνε, με έντυσε με καθαρά ρούχα,με έβαλε πάνω σ'ένα τραπέζι και μου έβαλε ένα κερί στο στήθος πάνω σ'ένα κολάκ (ζυμωτό ψωμί σε σχήμα κουλουριού)και άρχισε να διαβάζει το ψαλτήρι.Είχε ήδη νυχτώσει και η γριά διάβαζε εν συνεχεία τους ψαλμούς Τότε κάποιος από τους παρευρισκόμενους είπε:«Γιαγιά,κλείσε το παράθυρο»

Απορημένη εκείνη διαπιστώνει ότι όλα τα παράθυρα και οι πόρτες είναι κλειστά.:

«Τότε γιατί τρεμοπαίζει η φλόγα του κεριού στο στήθος του νεκρού»;

Πλησιάζοντάς με η γριά είδε ότι αναπνέω.Δεν ξέρω πως έγινε αυτό ξέρω όμως ότι ειδοποιήσαν τη μητέρα μου μέσω άλλων προσφύγων να έρθει να πάρει το γιο της που αναστήθηκε.Περιττό να σας πω τη χαρά των γονέων μου.Ήρθαν με τα πόδια μέχρι τη Χλίνιτσα και από εκεί με πήραν στη Σουτσεάβα,στο νοσοκομείο.Εκεί οι γιατροί με έραψαν λέγοντας ότι δεν έχουν ξαναδεί κάτι τέτοιο στη ζωή τους!

Ένας κλινικός θάνατος περίμενε το γέροντα Αντριάν πολλά χρόνια αργότερα στο Στάλινγκραντ όπου είχε παρουσιαστεί ως εθελοντης για να παλέψει για την ανεξαρτησία της αγαπημένης του Βεσαραβίας. Μια έκρηξη τον τραυμάτισε βαρια.Ήταν γεμάτος αίματα και το σαγόνι του κρεμόνταν κυριολεκτικά από μια κλωστή.Το πρόσωπό του ήταν παραμορφωμένο και ανάπνεε με δυσκολία λόγω αιμορραγίας.Οι γιατροί του έδιναν δυο-τρεις ώρες ζωής.Δεν είχαν τα μέσα να του κάνουν κάτι.Μόνο ένα χειρουργείο τον έσωζε.Τότε συνέβη το θαύμα.

Στον αέρα ακούστηκε ο διακεκκομένος θόρυβος μιας μηχανής.Μετά από λίγα δευτερόλεπτα ένα γερμανικό αεροπλάνο προσγειώθηκε κοντά στον πατέρα Αντριαν.Δεν μπορούσε να πετάξει.Είχε βλάβη στο ρεζερβουάρ της βενζίνης.Δεν ήταν κάτι το σοβαρό αφου ο γερμανός το επιδιόρθωσε γρήγορα και η μηχανή πήρε μπρος.Ένας αξιωματικός δικός μας τον παρακάλεσε να με πάρει στο νοσοκομείο.Ο γερμανός αρνήθηκε.Ήταν ένα αεροπλάνο διθέσιο και κάθε παραπάνω κιλό ίσως να ήταν μοιραίο.Τότε ο αξιωματικός έβγαλε το πιστόλι και το κόλλησε στο κεφάλι του γερμανού.Ή θα με έπαιρνε μαζί του ή θα τον πυροβολούσε.Οι γερμανοί αποτραβήχθηκαν για να συζητήσουν.Είχαν αποφασίσει να τον πάρουν μαζί τους και μετά από μερικές εκατοντάδες μέτρα να τον πετάξουν από το αεροπλάνο.Πράγματι.με πολύ δυσκολία ανέβασαν τον τραυματία στο αεροπλάνο,στριμώχθηκε και ο γερμανός σε μια γωνιά του αεροπλάνου(μόνο αυτός ξέρει πως) και ξεκίνησαν.Μετά από λίγα λεπτά πτήσης ο π.Αντριαν άκουσε τον γερμανό να λέει στον πιλότο να μην τον ρίξει,επειδή το αεροπλάνο είχε επανακτήσει τη σταθερότητά του και η μηχανή λειτουργούσε καλά.Αφου το αεροπλάνο διεσχισε εξακόσια χιλιόμετρα τον πήγαν σ'ένα νοσοκομείο όπου και τον χειρούργησαν.

Εκείνη την ώρα πέρασαν πολλά από το μυαλό μου λέει ο γέροντας.«Ξαναείδα τη ζωή μαυ από την αρχή και έθεσα ερωτήματα στον εαυτό μου.όχι σχετικά με το θάνατο ή τον πόνο αλλά σχετικά με το Θεό.Κατάλαβα ότι και αυτοκράτορας να ήμουν,ποιός θα μ'έσωζε εκεί στην ερημιά των ρωσικών κάμπων.Αυτό το συμβάν μου άλλαξε τη ζωή εκ θεμελίων.Όταν βγήκα από το νοσοκομείο το πρώτο που έκανα ήταν να πάω στη μονή Πούτνα όπου και υποσχέθηκα να αφιερωθώ στο Θεό.


«ΧΡΙΣΤΟΣ ΑΝΕΣΤΗ» στη φυλακή

Ο γέροντας Αντριαν πέρασε πολλά.Μιλάει για τον πόνο και το θάνατο σαν να μιλάει για έναν παιδικό του φίλο.Το 1958 όταν τον ξανασυνέλαβαν οι κομμουνιστές,ένας της Σεκουριτάτε επ'ονόματι Μπλεχάν τον χτύπησε με μια βαριά μπότα στο κεφάλι.Οι θρόμβοι του αίματος επηρέασαν το οπτικό του νεύρο.Στο Αιούντ οι φύλακες δεν ευχαριστήθηκαν μόνο να τον ρίψουν στην τρομερή απομόνωση..Αν και έξω έκανε ένα κρύο που ράγιζαν και οι πέτρες.έριξαν πάνω στο ταλαίπωρο σώμα μου και δυο κουβαδες νερό.Σε λίγο το νερό είχε παγώσει επάνω μου.

«Δε θα το πιστέψεις αλλά στη φυλακή βρέθηκα πιο κοντά στο Θεό,περισσότερο από κάθε άλλο μέρος»λέει ο π.Αντριαν.Εκεί εκτιμούσες ότι σου έδινε ο Θεός.Εκτιμούσες τον αέρα,τον οποίο για να τον αναπνεύσεις, σ'ένα ασφυκτικά γεμάτο κελί, έπρεπε να περιμένεις τη σειρά σου για να σκύψεις στη χαραμάδα της πόρτας για μερικά δευτερόλεπτα.Είμασταν αδύνατοι αλλά βοηθούσε ο ένας τον άλλον.Θυμάμαι τον Β.Βοικουλέσκου στον οποίο έδινα το φαγητό μου.Ηταν πολύ αδυνατισμένος και τον έβαζαν να κουβαλάει κάτι μεγάλα ξύλινα δοχεία με ακαρθασίες τα οποία ήταν μεγαλύτερα από εκείνον.Επειδή δεν μπορούσε να τα κουβαλήσει οι φύλακες για τιμωρία σταμάτησαν να του δίνουν φαγητό....Στη φυλακή είχες ανάγκη για φαγητό αλλά κυρίως είχες ανάγκη για το λόγο του Θεού.Τρεφόμενοι μ'Αυτόν δείξαμε τη δύναμή μας

Θυμάμαι στο Αιούντ υπολογίζαμε το ημερολόγιο με τα δάχτυλα κατά τη μέθοδο Gauss.Υπολόγισα την ημερομηνία του Πάσχα και διαπίστωσα ότι ήταν η νύχτα της Αναστάσεως.Χωρίς να σκεφτώ τις συνέπειες άρχισα να φωνάζω Χριστός Ανέστη.Τότε απ'όλα τα κελιά άρχισε να υψώνεται προς τον ουρανό ο θαυμάσιος αυτός ύμνος:Χριστός ΑνέστηΑντηχούσε όλο το Αιούντ από τις φωνές χαράς,ενώ οι φύλακες νόμιζαν ότι είχαμε κάνει εξέγερση.Έτρεχαν σαν τρελοί στην αυλή,πυροβολούσαν στον αέρα,έπαιρναν τηλέφωνα και ζητούσαν ενισχύσεις.Είχαν τρομάξει από τις ενωμένες φωνές μας από την πνευματική δύναμη της πίστεως,την οποία ούτε ένα αμπαρωμένο παράθυρο δε μπορεί να σταματήσει.

Υπάρχουν πολλά πράγματα που κανένας άλλος δε μπορεί να εννοήσει.Ένα απο αυτά είναι η δύναμη που μου έδινε ο Θεός...Όταν με συνέλαβαν ο ανακριτής μου τράβηξε το σταυρό από τον λαιμό και μου τον πέταξε στα σκουπίδια.Εγώ πήγα και τον πήρα.Με χτύπησε πολύ και μου τον ξαναπέταξε στα σκουπίδια.Εγώ επέμενα,εκείνος με πάτησε.Έπειτα από 8-9 προσπάθειες τελικά υποχώρησε και μ'άφησε ήσυχο.

Ήμουν στο κελί των βασανιστηρίων και έλεγα μέσα μου:«Πρέπει ν'αντέξεις να μη ρεζιλέψεις το Χριστό»Δε θα με πιστέψεις αλλά μετά από 60 χτυπήματα δεν αισθανόμουν κανέναν πόνο!Λες και είχε κάνει το σώμα μου αυτοαναισθησία.Στη φυλακή παυείς να υπαρχεις,μόνο ο Χριστός σε κρατάει στη ζωή.Όταν βγήκα από τη φυλακή του Αιούντ,έμαθα ότι η καημένη η μάνα μου με μνημόνευε και στους ζωντανούς και στους νεκρούς!Δεν ήξερε τίποτα για μένα.Ετσί και αλλιώς είχε δίκιο.Στη φυλακή ήμουν και ζωντανός και νεκρός ταυτόχρονα!

https://proskynitis.blogspot.de/2011/02/blog-post_3492.html