Benutzer:Christian/23. November

Aus Orthpedia
Zur Navigation springenZur Suche springen

Benutzer:Christian/Grigorie (Episcopul Acragandiei) +

Aramäischer Kalender

Griechischer Kalender

  • Οσίων Αμφιλοχίου επισκόπου Ικονίου (†394), Γρηγορίου επισκόπου Ακραγαντίνων (Σικελίας), Ελένος επισκόπου Ταρσού, Ισχυρίωνος επισκόπου και Σισσινίου ομολογητού († γ΄αι.)
  • Διονυσίου του «Σοφού», Πατριάρχου Κωνσταντινουπόλεως
  • Μάρτυρος Μερόπης
  • Μητροφάνους (Μακαρίου) ιεράρχου (†1703) και Αλεξάνδρου δουκός, των Ρώσων

https://el.wikipedia.org/wiki/%CE%A0%CF%8D%CE%BB%CE%B7:%CE%9F%CF%81%CE%B8%CE%BF%CE%B4%CE%BF%CE%BE%CE%AF%CE%B1/%CE%95%CE%BF%CF%81%CF%84%CE%BF%CE%BB%CF%8C%CE%B3%CE%B9%CE%BF/23_%CE%9D%CE%BF%CE%B5%CE%BC%CE%B2%CF%81%CE%AF%CE%BF%CF%85

https://el.wikipedia.org/wiki/%CE%A0%CF%8D%CE%BB%CE%B7:%CE%9F%CF%81%CE%B8%CE%BF%CE%B4%CE%BF%CE%BE%CE%AF%CE%B1/%CE%95%CE%BF%CF%81%CF%84%CE%BF%CE%BB%CF%8C%CE%B3%CE%B9%CE%BF

Πατριάρχης Διονύσιος Α΄

Ο Διονύσιος Α΄, ο επονομαζόμενος Σοφός<ref>Εκκλησία της Ελλάδος</ref>, διετέλεσε Οικουμενικός Πατριάρχης την περίοδο 1467-1471 και 1488-1490.

Γεννήθηκε στη Δημητσάνα πριν το 1410. Σπούδασε στη Σχολή της Μονής Φιλοσόφου στην πατρίδα του. Εκάρη μοναχός στη Μονή Μαγγάνων στην Κωνσταντινούπολη και πνευματικός του πατέρας ήταν ο Άγιος Μάρκος ο Ευγενικός, Μητροπολίτης Εφέσου, ο οποίος τον χειροτόνησε διάκονο και πρεσβύτερο.

Κατά την Άλωση της Κωνσταντινούπολης συνελήφθη και οδηγήθηκε αιχμάλωτος στην Αδριανούπολη. Εκεί εξαγοράστηκε από τον άρχοντα Κυρίτζη και επέστρεψε στην Κωνσταντινούπολη, όπου χειροτονήθηκε Μητροπολίτης Φιλιππουπόλεως από τον Οικουμενικό Πατριάρχη Γεννάδιο Σχολάριο. Τον Ιανουάριο του 1467 εξελέγη Οικουμενικός Πατριάρχης, υπό την προστασία της χριστιανής μητριάς του Μωάμεθ του Πορθητή, κυρα-Μάρως, η οποία ήταν κόρη του Δεσπότη της Σερβίας Γεωργίου Α΄ Μπράγκοβιτς και σύζυγος του Σουλτάνου Μουράτ Β΄.

Πατριάρχευσε μέχρι το 1471. Συκοφαντήθηκε ότι κατά τη διάρκεια της αιχμαλωσίας του στην Αδριανούπολη υπέστη περιτομή, αλλά ο ίδιος απέδειξε το αβάσιμο της κατηγορίας<ref>«Vorlage:Πολυτονικό»</ref>. Κατόπιν παραιτήθηκε και αποσύρθηκε στη Μονή Εικοσιφοινίσσης Δράμας, ως το 1488, οπότε επανεξελέγη από Σύνοδο που συνεκλήθη από τον Σουλτάνο Βαγιαζήτ Β΄. Το 1490 παραιτήθηκε λόγω γήρατος και επέστρεψε στην ίδια Μονή, της οποίας θεωρείται δεύτερος κτίτωρ, και παρέμεινε εκεί μέχρι το 1492, οπότε πέθανε.

Επί Πατριαρχίας Ιωακείμ Α΄ ανακηρύχθηκε άγιος της Ορθόδοξης Εκκλησίας και ορίστηκε να τιμάται η μνήμη του στις 23 Νοεμβρίου. Το σκήνωμά του φυλλάσσεται στη Μονή Εικοσιφοινίσσης, εκτός από ένα τεμάχιο που δόθηκε το 1881 στη Σκήτη του Αγίου Ανδρέα στο Άγιο Όρος και ένα άλλο που δόθηκε το 1955 στην ιδιαίτερη πατρίδα του, τη Δημητσάνα. Μετά το θάνατό του είχε συνταχθεί ακολουθία προς τιμήν του, από τον Πρωτοσύγγελο της Μητρόπολης Ξάνθης Χρύσανθο, η οποία συμπληρώθηκε το 1819, κατόπιν εντολής του Πατριάρχη Γρηγορίου Ε΄, από τον ιερομόναχο Ιλαρίωνα τον Σιναΐτη.

Παραπομπές

<references/>

Πρόσθετη ανάγνωση

  • Τ. Τριτσοπούλου, Μελέτη περί του βίου και ακολουθία του από Φιλιππουπόλεως Οικουμενικού Πατριάρχου Διονυσίου Α΄ του εκ Δημητσάνης, Αθήνα 1955
  • Mάχη Παΐζη-Aποστολοπούλου, «O Διονύσιος Α΄ και το μοναστήρι της Κοσίνιτσας. Νέες γνώσεις από νέες αναγνώσεις», H Δράμα και η περιοχή της, Iστορία και πολιτισμός. Πρακτικά Συνεδρίου, Δράμα 1998, σελ. 279-286

Πηγές

https://el.wikipedia.org/wiki/%CE%A0%CE%B1%CF%84%CF%81%CE%B9%CE%AC%CF%81%CF%87%CE%B7%CF%82_%CE%94%CE%B9%CE%BF%CE%BD%CF%8D%CF%83%CE%B9%CE%BF%CF%82_%CE%91%CE%84

Georgischer Kalender

Bulgarischer Kalender

Mazedonischer Kalender

Serbischer Kalender

Bürgerliches Datum bei Benutzung des Julianischen Kalenders:

FEASTS

1. SAINT AMPHILOCHIUS, BISHOP OF ICONIUM

Amphilochius was a fellow countryman, companion and friend of St. Basil the Great and other great saints of the fourth century. Amphilochius left the uproar of the world early in life and withdrew to a cave where, as a hermit, he lived in asceticism for forty years. It then happened that the episcopal throne in Iconium was vacated, and Amphilochius, in a wondrous manner, was chosen and consecrated Bishop of Iconium. He was a splendid shepherd and a great defender of the purity of the Orthodox Faith. He took part in the Second Ecumenical Council in 381 A.D. He fought zealously against the impious Macedonius, the Arians and the Eunomians. He personally begged Theodosius the Great to expel all the Arians from every city in the empire, but the emperor did not heed him. A few days later, Amphilochius came before the emperor again. When the bishop was led into the reception chamber, the emperor was sitting on his throne, and on his right sat his son Arcadius, whom Theodosius had taken as his co-emperor. Entering the chamber, St. Amphilochius bowed to Emperor Theodosius but paid no attention to Arcadius, the emperor's son, as if he were not there. Greatly enraged at this, Emperor Theodosius ordered that Amphilochius be immediately expelled from the court. The saint then said to the emperor: "Do you see, O Emperor, how you do not tolerate disrespect to your son? So too, God the Father does not tolerate disrespect to His Son, and is disgusted with the corruptness of those who blaspheme Him and is angered at all those adherents of that cursed (Arian) heresy." Hearing this, the emperor then understood why Amphilochius had not given honor to his son, and was amazed at his wisdom and daring. Among many other works, St. Amphilochius wrote several books on the Faith. He entered into rest in great old age in the year 395 A.D. and took up his habitation in eternal life.

2. SAINT GREGORY, BISHOP OF AGRIGENTUM

Gregory was born of devout parents, Chariton and Theodota in Sicily near the town of Agrigentum, where he was later bishop,. His entire life was imbued with God's wonderful miracles. In a miraculous manner, he went to Jerusalem; in a miraculous manner, he was chosen as bishop; and in a miraculous manner, he was saved from slander. He himself was a great miracle-worker, for he was a great God-pleaser, a great spiritual father and an ascetic. He participated at the Fifth Ecumenical Council in Constantinople in 553 A.D. After difficult trials he reposed peacefully near the end of the sixth century or the beginning of the seventh.

3. SAINT ALEXANDER NEVSKY

Alexander was the son of Prince Yaroslav. From childhood, his heart was directed to God. He defeated the Swedes on the river Neva on July 15, 1240 A.D., for which he received the appellation "Nevsky" ["of the Neva"]. On that occasion, Saints Boris and Gleb appeared to one of Alexander's commanders and promised their help to the great prince, who was their kinsman. Once, among the Golden Horde of the Tartars, he refused to bow down to idols or to pass through fire. Because of his wisdom, physical strength and beauty, even the Tartar Khan respected him. He built many churches and performed countless works of mercy. He entered into rest on November 14, 1263 A.D. at the age of forty-three. On this day, November 23, the translation of his relics to the town of Vladimir is commemorated.

4. SAINT MITROPHAN, BISHOP OF VORONEZH =

Mitrophan was a glorious Russian hierarch, ascetic and patriot. He was a friend, and later a critic, of Peter the Great. He entered into rest on November 23, 1703 A.D. His wonderworking relics were uncovered in the year 1832 A.D.

http://www.westsrbdio.org/en/prologue/702-november-23

HYMN OF PRAISE

SAINT ALEXANDER NEVSKY

A knight of Christ, St. Alexander,

A prince of the people and servant of the Lord--

Ruler on earth and slave of the Almighty--

This was the life of Nevsky.

On the outside opulence, on the inside weeping;

On the outside struggle, on the inside serenity;

On the outside illusion, on the inside truth.

Christ was the prize of this hero,

Both in war and deceptive peace.

In torment, Christ was his joy,

In suffering, Christ was his assurance,

In victory, Christ was the victor,

And in death, Christ was his Resurrector!

To him, in both worlds, all was Christ!

He was the end; He was the living goal.

The pious prince was an exemplar to his people,

Of how one should serve the Lord.

O holy Prince, help us also,

By your brilliant power, by your holy prayers!

http://www.westsrbdio.org/en/prologue/702-november-23

REFLECTION

God permits misfortune to befall the righteous, that He might glorify them more greatly. The overcoming of misfortune reveals both the glory of God and the glory of the righteous. St. Gregory of Agrigentum was, in all things, righteous and pleasing to God. But God permitted misfortune to befall him, similar to that misfortune that once overtook St. Athanasius and St. Macarius. Two priests, Sabinus and Crescens, for whom Gregory had done much good, could not at all tolerate Gregory's virtuousness. For such is the nature of vice, that it cannot tolerate virtue. Consequently, Sabinus and Crescens found a notorious prostitute and bribed her to malign Gregory by saying that he had had immoral relations with her. So it was that when Gregory was in church, the woman crept into his bedroom, and just as Gregory came out of church with the people, she emerged from his room. The two priests began to revile Gregory as a libertine. However, Gregory was composed and prepared for every suffering. They confined him in prison and then transferred him to Rome. The pope believed the slanderers and kept Gregory in prison for two and a half years, without a trial or a verdict. A council was then convened to try Gregory's case, but God judged before man could judge. The woman went insane and was brought mad before the council. She was unable to answer any questions. Gregory, the miracle-worker, prayed to God for her and she was healed, for the evil spirit came out of her. Then, through her tears, she confessed that she had been bribed to malign the man of God, and that immediately after she had committed the slander, the evil spirit had entered her and held her in its power. Sabinus and Crescens, along with the other maligners--more than a hundred in number--found their faces suddenly turned as black as coal, and they were punished with exile. St. Gregory was returned to his diocese and was received with great exultation by his people.

http://www.westsrbdio.org/en/prologue/702-november-23

CONTEMPLATION

Contemplate the wondrous creation of the world (Genesis 2):

1. How God gave the first people all the plants and all the fruitful trees for food;

2. How He forbade them to eat of the tree of the knowledge of good and evil, lest they die.

http://www.westsrbdio.org/en/prologue/702-november-23

HOMILY

on grace and gifts

But unto every one of us is given grace according to the measure of the gift of Christ (Ephesians 4:7).

Here is the beginning of distinctions among Christians. At first, the Apostle enumerated that which unites us, that is, one Lord, one Faith, one baptism, one God and Father of all (Ephesians 4:5-6). Nevertheless, here he emphasizes that which makes us unwillingly different. The measure of the gift of Christ makes us different, the measure according to which the grace of the Holy Spirit is given. Christ is the Head of the great body that is called the Church. He creates that body and, individually, every member of that body; He is the Builder and He is the only One who knows the plan of that building. He does not allow one member in this building to be disproportionally great or small. He gives the proper measure to everything and everyone. Thus, He gives one five talents, another two, and another one. He measures, and the Holy Spirit pours out His grace accordingly. No one should be angry or envious. No one should be angry, for if he has received less, he will have less to answer for. No one should be envious, for if someone has received more, it is not his, but God's. If he has much, much will be asked of him, as it is said in the divine parable of the talents.

O my brethren, let every one of us be conscious of the measure of our gift and our responsibility. Let us respect our gift and the gift of our neighbor, for all gifts are from God and are God's.

O Lord Jesus, the great Giver of diverse gifts, to Thee be glory and praise forever. Amen.

http://www.westsrbdio.org/en/prologue/702-november-23

Russischer Kalender

Rumänischer Kalender

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsnov/index.html

Sfinții zilei

  • Sf. Cuvios Antonie de la Iezeru-Vâlcea
  • Sf. Amfilohie, episcopul Iconiei
  • Sf. Grigorie, episcopul Bisericii acragantenilor
  • Sf. Cuvios Sisinie Mărturisitorul
  • Sf. Ishirion episcopul
  • Sf. Elen, episcopul Tarsului

https://ro.orthodoxwiki.org/23_noiembrie

Evenimente

Nașteri

  • 1925 - Gheorghe Calciu-Dumitreasa, în localitatea tulceană Mahmudia (m. 21 noiembrie 2006)
  • 1935 - mitropolitul Vladimir (Sabodan) de Kiev

https://ro.orthodoxwiki.org/23_noiembrie

Decese

Sărbători

Sinaxar

Sinaxar 23 Noiembrie


În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei.

Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hirotonit episcop al Iconiei, cu voinţa lui Dumnezeu şi alegerea a tot poporul, în vremea împăraţilor Valentinian şi Valent, ajungând încă şi până în vremea marelui Teodosie şi a fiilor lui, în anii 374, învăţător făcându-se al dreptei credinţe şi cu vitejie stând pururea pomenitul împotriva eresurilor lui Arie şi ale lui Macedonie şi ale lui Eunomie, din care pricină, multe prigoniri şi necazuri a răbdat de la cei necredincioşi. Acesta s-a arătat împreună-nevoitor al părinţilor celor 150 ce s-au adunat la Sfântul şi a toată lumea la doilea Sinod împotriva lui Macedonie Pnevmatomahul (adică luptătorul împotriva Sfântului Duh), fiind unul dintre ei, în anii 381.

Iar după ce marele Teodosie a dat stăpânirea părţilor apusului Europei lui Valentinian cel tânăr şi a biruit pe tiranul Maxim, s-a întors la Constantinopol. Atunci marele Amfilohie, intrând la împăratul, l-a rugat să alunge pe arieni. Şi fiindcă împăratul nu voia aceasta, a aflat acest minunat părinte o măiestrie prin care a putut să înduplece pe împărat.

Căci mergând la împărat, a salutat pe Teodosie ca pe un împărat, iar pe Arcadie, fiul lui, care atunci fusese uns nou împărat, l-a salutat în chip prea înjositor. Deci mâniindu-se pentru aceasta Teodosie, a socotit necinstea fiului său arătată necinste adusă lui. Atunci sfântul preaînţelepţeşte a arătat lucrul, zicând: "Vezi, o împărate, cum nu suferi necinstirea fiului tău şi te mânii? Aşa să crezi că şi Dumnezeu şi Tatăl, asemenea Se întoarce şi urăşte pe aceia care hulesc pe Fiul Său şi zic că Acesta este mai prejos decât Tatăl". Atunci socotind lucrul împăratul, îndată a scris lege ca să fie izgoniţi ereticii departe de la cei drept-credincioşi. Iar pururea pomenitul acesta Amfilohie mulţi ani a păstorit turma lui Hristos şi a alcătuit învăţături drept-credincioase; şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a odihnit în pace.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţii Părintelui nostru Grigorie, episcopul Bisericii acragantenilor.

Acesta a fost pe vremea împăratului Iustinian al doilea, care şi Rinotmit se chema, în anii 685. Se trăgea din cetatea Acraganta care se afla în ostrovul Siciliei, fiind fiu din părinţi care se numeau Hariton şi Teodota, oameni evlavioşi şi împodobiţi cu toate faptele bune şi care trăiau cu îndestulare. Deci, când era sfântul de opt ani, a fost dat de părinţii săi să înveţe Sfintele Scripturi. Şi atât de silitor şi nelenevitor s-a arătat la acestea, încât pe toţi i-a făcut a se minuna. Când a ajuns la optsprezece ani, a fost pecetluit cleric, adică făcut anagnost de către Sfântul Potamion, căci era îndemânatic la citire pentru buna glăsuire ce avea. Iar într-o noapte, în vremea când dormea sfântul acesta înaintea patului arhidiaconului Damian, a auzit glasul dumnezeiescului înger, de trei ori chemându-l pe el, ca şi pe proorocul Samuel şi zicându-i: "Grigorie, s-a auzit rugăciunea ta. Deci grăbeşte şi mergi". Iar sfântul, fără a întârzia, a ieşit şi a mers la Cartagena, care acum se numeşte Tunis. Şi aflând acolo pe Marco monahul purtătorul de Duh, care a fost trimis de Dumnezeu către el, a rămas lângă dânsul patru ani, iar de acolo a mers împreună cu acelaşi Marco la Antiohia. Apoi fiind îndemnat prin oarecare dumnezeiască descoperire, a mers la Ierusalim şi acolo a fost făcut diacon de către Macarie, episcopul Ierusalimului. După aceea, de acolo s-a dus la Constantinopol şi s-a arătat lui Gheorghe, cel ce era atunci patriarh. Şi fiindcă atunci se adunase acolo sinod împotriva monoteliţilor, Serghie, Pir şi Pavel, s-a luptat cu dânşii Sfântul Grigorie şi atât de mult a mustrat nebunia lor, încât vestea despre el a ajuns până la urechile împăratului. De la Constantinopol s-a întors la Roma şi acolo a fost hirotonit episcop al patriei sale, cetatea Acragantiei, unde a strălucit foarte, săvârşind minuni şi împodobind-o cu vrednicia arhieriei. Pentru aceasta Savin şi Crischentie şi cu prietenii lor, pizmuind pe sfântul, nenumărate ispite au ridicat asupra lui şi, vinovaţii plăsmuind împotriva lui, l-au prihănit pe el la papa al Romei, care, înşelat de cuvintele lor mincinoase, a închis pe sfântul în temniţă doi ani şi jumătate.

Apoi după porunca împăratului, a scos pe sfântul din temniţă, pentru ca să se judece cu cei ce-l bârfiseră. Atunci a făcut sfântul aceste minunate semne cu lemnele şi cărbunii, Dumnezeu mărind pe sluga sa: căci fetele necuraţilor şi necuvioşilor acelora bârfitori ai sfântului s-au acoperit cu negreaţă întunecată, şi s-au înnegrit, încât şi până astăzi feţele celor din neamul bârfitorilor acelora au rămas înnegrite. Iar tânăra care fusese amăgită de aceia (şi a năpăstuit pe sfântul), după ce a fost chinuită de un duh necurat, la urmă a fost vindecată de către sfântul înaintea poporului. Iar sfântul s-a întors iarăşi la patria şi eparhia sa cu mare cuviinţă, făcând semne şi minuni mai mari decât cele dintâi. Deci aşa vieţuind dumnezeiescul părinte şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sisinie Mărturisitorul.

Sfântul Sisinie, episcop de Cizic, a fost unul din cei 318 Părinţi de la Primul Sinod Ecumenic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi a guvernatorului Alexandru, având patrie cetatea Cizicului. Deci, fiind pârât la Alexandru că este creştin, a fost legat de cai sirepi care erau siliţi să alerge; apoi a fost bătut cu cruzime şi a primit oţet iute pe nas şi alte chinuri suferiră şi minuni săvârşind, a fost aruncat la închisoare. Iar la Soborul întâi cel a toată lumea adunat împotriva lui Arie, fiind de faţă, Sfântul Sisinie a sugrumat pe Arie cu vinele dreptelor sale dogme, propovăduind pe Fiul de o fiinţă cu Tatăl şi aşa, bine şi cu plăcere de Dumnezeu vieţuind, s-a mutat către Domnul.

Tot întru această zi, pomenirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Antonie, care s-a nevoit în Schitul Iezeru din ţinuturile Vâlcii.

Acest fericit părinte Antonie era de neam român şi a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab şi a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la Sfânta Biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta, a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a părinţilor săi.

Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrăţişat viaţa monahicească în prea frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, în ţinutul Vâlcii.

Aici, Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala şi asprimea vieţii mănăstireşti. Atât de mare era nevoinţa sa, încât celorlalţi vieţuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc. Dorind să sporească nevoinţele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în sfântul munte Athos. Episcopul cunoscându-l că este monah îmbunătăţit şi poate fi de folos multora, aici, a stăruit ca el să rămână în ţară. Deci, întorcându-se Cuviosul la Schitul Iezeru şi văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion şi cu agoniseala lui a reînnoit sfântul locaş. După multe nevoinţe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieşit din schit şi cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peşteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuţă în care s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Urâtorul de oameni, diavolul însă, i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea şi neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, privegherile şi plecăciunile genunchilor săi?

Cuviosul Antonie era mic de stat şi gârbov de bătrâneţe, părul capului era scurt, barba deasă, scurtă şi destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puţin iute din fire şi lesne iertător. Îmbrăcămintea să era simplă şi numai cele de trebuinţă purta.

Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanţuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas şi atunci numai pâine uscată şi apă dar şi acelea cu măsură. Vin şi băutură ameţitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai sta, pentru osteneală, rezemat de nişte pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi tot timpul la rugăciune.

Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte şi i-a spus în taină: "Sfârşitul mi s-a apropiat. După ieşirea sufletului, să te nevoieşti să pui trupul meu în gropniţa pe care eu am săpat-o aici în piatră".

După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se Cuviosul, vorbind în pace cuvinte de învăţătură pentru suflet, a adormit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ishirion episcopul, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Elen, episcopul Tarsului, care cu pace s-a săvârşit.

Povestire despre vedenia oarecărui Ioan, foarte de folos

Fost-a un om pe vremea împăratului Constantin cel Mare, cu numele Ioan, care era cunoscut împăratului prin meşteşugul său. Acesta, având viaţă înrăutaţită, nu a gândit niciodată la gheenă. Iar Domnul, Cel ce pe toate le iconomiseşte spre folos, a orânduit îndreptarea lui prin vedenie. Căci acesta a văzut o dată în vis că a adus împăratului Constantin un lucru din meşteşugul său şi că pentru aceasta, vorbea împăratului cu îndrăzneală şi se bucurau împreună. După aceasta a văzut pe împăratul că scoate o sabie goală şi, strângându-i părul la un loc, se grăbea să-i taie capul fără milă; iar Ioan plecă gâtul său, socotind că glumeşte cu împăratul. Însă în vreme ce făcea aceasta, a auzit pe împăratul care cu groază îi zice: "Când sabia va atinge părul tău, atunci gâtul tău se va umple de sângele tău". Deci i s-a părut lui că i s-a tăiat gâtul, şi când sabia a venit spre piept, nedumerindu-se şi temându-se, Ioan căuta ajutor de la cineva; şi de frică şi de groaza acelei lupte s-a trezit, şi venindu-şi în fire, sta cu totul spăimântat. Deci, făcându-şi semnul crucii peste trupul lui, zicea: "Mulţumescu-ţi ţie, visule, că această luptă grozavă mi-ai arătat-o numai ca nălucire, nu şi ca faptă". Şi aşa a rămas iarăşi nepocăit şi neîndreptat.

Iar după câtva trecere de vreme, a căzut la grea boală şi chema ajutorul lui Dumnezeu. Atunci a văzut iarăşi, dar nu în vis, ci în uimire fiind, că sta de faţă la un divan judecătoresc. Vedea încă şi un înfricoşător împărat şezând pe scaun şi îmbrăcat cu podoabă împărătească şi arhierească şi de-a dreapta şi de-a stânga lui, şedeau oarecare bărbaţi, cu sfinţită cuviinţă şi cucernicie, iar el sta dedesubtul acelora; de-a dreapta împăratului, şedeau oarecare fameni tineri şi frumoşi, iar de-a stânga lui, şedea unul mai smerit şi mai primitor. Iar în partea din spatele împăratului, era o prăpastie foarte întunecată şi adâncă, care numai la vedere pricinuia frică nespusă şi durere mare. Deci, în vreme ce el sta cu frică şi cu cutremur, i-a zis lui împăratul cel ce şedea: "O, tinere, oare ştii cine sunt Eu?" Iar Ioan i-a răspuns: "Ştiu, Stăpâne, că Tu eşti Cel ce Te-ai întrupat, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, precum dumnezeieştile noastre Scripturi glăsuiesc". Iar împăratul a zis către dânsul: "Şi dacă tu din Scripturi Mă cunoşti, şi cunoşti încă şi pe cei împreună cu Mine şezători, cum ai uitat ameninţarea care cu câţiva ani înainte ţi-a făcut ţie împăratul Constantin? Sau nu înţelegi ceea ce-ţi zic?" Iar Ioan i-a răspuns: "Înţeleg, Stăpâne, căci încă am în inima mea frica groazei aceleia". Şi a zis împăratul: "Dacă rămăşiţele fricii aceleia le ai încă în inima, cum stăruieşti în răutăţi? Învaţă-te prin cercare, că Eu am fost Cel ce şi mai înainte ţi-am dat ţie groaza aceea, şi nu Constantin".

Şi acestea zicând, a văzut Ioan că numai cu semnul a poruncit împăratul celor ce-l înconjurau ca să arunce pe Ioan în prăpastia ce se vedea în spatele lor. Şi îndată ce au început famenii să împingă fără milă pe Ioan în prăpastie, îndată el a chemat ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, că i se păruse că a văzut pe Născătoarea de Dumnezeu acolo în mijloc. Şi îndată a auzit pe împăratul zicând: "Lăsaţi-l pe el să meargă, pentru rugăciunile Maicii Mele".

Până aici este vedenia ce a văzut Ioan; iar el, spăimântându-se şi venindu-şi în fire, s-a dus la un monah cucernic şi i-a povestit totul; iar monahul i-a zis: "Dă slavă lui Dumnezeu, frate, că te-ai învrednicit să iei asemenea învăţătură, şi de aceea trezeşte-te, iubitule, nu cumva şi tu să pătimeşti ca despre care îţi voi povesti". O asemenea vedenie ca a ta, a văzut-o un om. Şi anume, că se afla în împărăteştile judecătorii, un Gheorghe cu numele, care cu silnicie fiind dus legat ca să fie aruncat într-o prăpastie grozavă, cu totul s-a înspăimântat. Iar unul din cei ce stăteau acolo de faţă, având îndrăzneală către împăratul, a oprit pe cei ce-i duceau pe el în prăpastie şi-l ruga ca să-l lase, dându-le lor chezăşie ca în douăzeci de zile se va îndrepta. Deci după ce i s-a dat drumul, prin acest fel de chezăşie şi ajutor, s-a dus cel ce a văzut vedenia şi a înţeles ce înseamnă şi tălmăcirea lui Gheorghe, care era tras în prăpastie, căci îi era prieten şi cunoscut. Iar Gheorghe, auzindu-le acestea, nu le-a luat în seamă. Aşadar a rămas ticălosul neîndreptat. Iar după ce au trecut cele douăzeci de zile, a fost răpit din viaţa aceasta, şi s-a dus ca să plătească făgăduita datorie. Acestea, cu chip de adăugire le-a povestit monahul acela către Ioan. Iar Ioan auzind acestea, şi având în mintea sa încă vii îngrozirile ce văzuse, şi-a mărturisit fără de ruşine toate păcatele sale, şi schimbându-şi viaţa spre mai bine, a petrecut mulţi ani cu plăcere de Dumnezeu vieţuind, şi aşa murind, s-a dus la veşnicele locaşuri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie23.htm

Amfilohie, Episcopul Iconiei

Viaţa Sfîntului Amfilohie, Episcopul Iconiei

(23 noiembrie)

Sfîntul Amfilohie, din copilărie iubind pe Dumnezeu, s-a făcut călugăr şi îşi petrecea viaţa pustniceşte. El, fugind de gîlcevile şi tulburările lumeşti, petrecea în singurătate într-un loc pustiu, slujind lui Dumnezeu cu osîrdie şi nevoindu-se într-o peşteră patruzeci de ani. Murind păstorul Bisericii Iconiei, îngerul Domnului s-a arătat noaptea lui Amfilohie şi i-a zis: "Amfilohie, să mergi în cetate şi să paşti oile cele dumnezeieşti!" Dar el n-a vrut.

A doua noapte i s-a arătat iarăşi îngerul Domnului şi i-a zis: "Amfilohie, mergi în cetate şi paşte oile pe care ţi le încredinţează Dumnezeu!" Iar el nici atunci n-a ascultat pe înger, căci i se părea a fi înşelăciune ceea ce i se arăta şi zicea în sine: "Ştie şi satana a se închipui cîteodată în îngerul luminii!" Iar a treia noapte, venind îngerul către dînsul, l-a strigat: "Amfilohie, scoală din patul tău!" Iar el, degrabă sculîndu-se, s-a înfricoşat şi a zis: "Dacă eşti îngerul lui Dumnezeu să stăm amîndoi la rugăciune!" Şi plecîndu-şi Amfilohie capul, a început a cînta: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot! Plin e cerul şi pămîntul de slava Lui! Şi cînta şi îngerul Domnului cu dînsul.

Apoi l-a luat îngerul de mîna dreaptă şi l-a dus într-o biserică care era acolo aproape şi ale cărei uşi s-au deschis singure. Intrînd Amfilohie înăuntru, a văzut lumină mare şi mulţime de bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, care luîndu-l pe dînsul l-au dus către altar şi i-au dat în mînă Sfînta Evanghelie, zicînd: "Domnul este cu tine!" Iar unul dintre dînşii, care era mai cinstit şi mai luminat a zis cu mare glas: "Să ne rugăm toţi!" Apoi a început a zice: "Darul Sfîntului Duh pune pe fratele nostru Amfilohie episcop al cetăţii Iconiei; să ne rugăm cu toţii pentru dînsul ca să vie asupra lui Darul lui Dumnezeu!"

După rugăciune, dîndu-i lui pace, s-au făcut nevăzuţi. Iar Amfilohie stătea minunîndu-se de acea preaslăvită vedenie şi de hirotonisirea sa ca episcop. Apoi s-a rugat lui Dumnezeu încredinţîndu-se voii Lui celei sfinte şi, începînd a se lumina de ziuă, a ieşit din biserică, mergînd către peştera sa. Atunci l-au întîmpinat pe cale şapte episcopi care se adunaseră de prin cetăţile dimprejurul Iconiei, ca să facă alegerea episcopului cetăţii. Acelora le era poruncit de la Dumnezeu să caute pe monahul Amfilohie.

Deci ieşind, căutau pe acest fericit părinte, şi întîmpinîndu-l pe cale, îl întrebară: "Tu eşti Amfilohie? Spune nouă adevărat, pentru că toată minciuna este de la cel viclean!" Iar el a răspuns cu smerenie: "Eu sînt Amfilohie păcătosul!" Iar ei, luîndu-l cu cinste, l-au dus la biserică, vrînd ca să-l hirotonească. El a început a zice către dînşii: "De vreme ce astfel a binevoit Dumnezeu ca eu nevrednicul şi păcătosul să fiu arătat vouă spre orînduiala episcopiei, apoi nu se cuvine mai mult a tăinui lucrurile cele minunate ale Lui, ci desăvîrşit sîntem datori a le propovădui şi a preamări pe Dumnezeu pentru toate".

Astfel, a început sfîntul a le spune cum în acea noapte a fost hirotonisit de îngeri. Iar episcopii, auzind aceasta, s-au mirat foarte şi proslăveau pe Dumnezeu pentru o astfel de hirotonisire minunată şi n-au îndrăznit să mai hirotonească a doua oară pe Sfîntul Amfilohie. Ci cu frică plecîndu-se lui şi cu dragoste sărutîndu-l, l-au pus pe el în scaun, în vremea împărăţiei lui Valentinian şi Valens.

Deci, Sfîntul Amfilohie a păscut turma lui Hristos ani îndelungaţi, căci a trăit pînă în vremea împăratului Teodosie cel Mare şi a fiilor lui. Şi fiind învăţător drept credincioşilor, se împotrivea eresului lui Arie. Pentru aceasta multe prigoniri şi necazuri a răbdat de la cei necredincioşi, fiind împreună nevoitor cu fericiţii părinţi împotriva eresului lui Evnomie, iar la al doilea Sinod iarăşi mult s-a nevoit asupra lui Macedonie, luptătorul contra Sfîntului Duh şi asupra celor ce ţineau de eresul lui Arie.

Pentru o rîvnă ca aceasta după buna credinţă şi pentru viaţa lui plină de fapte bune, pretutindeni era vestit şi iubit de Sfinţii Părinţi. Dar mai ales era iubit de Sfîntul Vasile cel Mare şi de Sfîntul Grigorie cuvîntătorul de Dumnezeu, care totdeauna l-au avut prieten şi-i trimiteau scrisori.

Împărăţind atunci binecredinciosul Teodosie, a venit la dînsul Sfîntul Amfilohie, rugîndu-l să poruncească şi să izgonească pe arieni de prin toate cetăţile. Iar împăratul n-a vrut să facă aceasta ca să nu răzvrătească poporul şi a trecut cu vederea cererea sfîntului, iar el a plecat atunci trist. După cîteva zile iarăşi a venit la palat la împărat şi ca un preaînţelept a făcut un lucru vrednic de pomenit. S-a plecat împăratului care şedea pe scaun, dîndu-i cinstea cea cuviincioasă, şi i-a făcut urări pline de cuvinte frumoase.

Iar pe fiul său, Arcadie, care era de curînd la împărăţie şi şedea aproape de tatăl său, l-a trecut cu vederea şi nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea. De acest lucru s-a mîniat foarte împăratul. Şi, neputînd să rabde necinstea fiului său, a poruncit să-l scoată din palat cu ocară pe fericitul Amfilohie. Iar sfîntul a zis către împăratul: "Vezi, împărate, cum nu rabzi tu ocara fiului tău şi te mînii asupra mea? Aşa şi Dumnezeu, Părintele, nu rabdă ocara Fiului Său, ci se întoarce şi urăşte pe cei ce-L hulesc pe El, şi se mînie asupra celor ce se unesc cu blestematul lor eres!"

Atunci, cunoscînd împăratul pentru ce Sfîntul Amfilohie n-a dat cinste fiului său, ca prin pilda aceea să arate cum că Fiului lui Dumnezeu I se cuvine cinste deopotrivă cu Tatăl, s-a minunat de lucrul lui plin de înţelepciune şi de cuvintele lui cele cu pricepere. Apoi, sculîndu-se de pe scaun, s-a plecat lui şi îşi cerea iertare. Şi îndată a trimis scrisoare prin toată împăraţia ca să fie izgoniţi cu sila arienii de prin toate cetăţile.

Astfel a curăţit Sfîntul Amfilohie Biserica lui Hristos de eretici. Şi multe cuvinte alcătuind pentru dreapta credinţă şi scriind cărţi, a ajuns la adînci bătrîneţi şi s-a odihnit în Domnul cu pace.

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsnov/11-23-sf_amfilohie.html

Grigorie (Episcopul Acragandiei)

Benutzer:Christian/Grigorie (Episcopul Acragandiei)

Antonie de la Iezeru-Vîlcea

Sfîntul Antonie de la Iezeru-Vîlcea

(23 noiembrie)

Acest fericit părinte Antonie era de neam român şi a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab şi a voievodului martir Sfîntul Constantin Brîncoveanu. A crescut în dreapta credinţă mergînd de mic la Sfînta Biserică, unde îşi găsea desfătarea sufletească. Înaintînd cu vîrsta a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a părinţilor săi.

Lăsînd desfătarea lumii acesteia, a îmbrăţişat viaţa monahicească în prea frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, în ţinutul Vîlcii. Aici Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sîrguincios la toată osteneala şi asprimea vieţii mînăstireşti. Atît de mare era nevoinţa sa, încît celorlalţi vieţuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.

Dorind să sporească nevoinţele sale, cu blagoslovenia egumenului mînăstirii a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvîntarea să plece în Muntele Athos. Episcopul cunoscîndu-l că este monah îmbunătăţit şi poate fi multora de folos aici, a stăruit ca el să rămînă în ţară. Deci, întorcîndu-se Cuviosul la Schitul Iezeru şi văzînd că Biserica se ruinează, s-a umplut de rîvnă şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion şi cu agoniseala lui a reînnoit sfîntul locaş.

După multe nevoinţe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvîntarea egumenului său a ieşit din schit şi cercetînd mai îndeaproape pustia, a găsit o peşteră mică într-o stîncă. Acolo, singur a săpat o bisericuţă în care s-a rugat neîncetat ziua şi noaptea. Urîtorul de oameni, diavolul însă, i-a adus multe ispite şi supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea şi neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, postirile şi plecăciunile genunchilor săi?

Cuviosul Antonie era mic de stat şi gîrbov de bătrîneţe, barba deasă, scurtă şi destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puţin iute din fire şi lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă şi numai cele de trebuinţă purta.

Pentru înfrînarea trupului purta un brîu din lanţuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas şi atunci numai pîine uscată şi apă, dar acelea cu măsură. Vin şi băutură ameţitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai pentru osteneală stătea rezemat de nişte pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi niciodată la rugăciune.

Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscînd că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte şi i-a spus în taină: "Sîrşitul mi s-a apropiat. După ieşirea sufletului, să te nevoieşti să pui trupul meu în gropniţa pe care eu am săpat-o aici în piatră".

După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se Cuviosul, vorbind în pace cuvinte de învăţătură pentru suflet, a adormit în Domnul.

http://paginiortodoxe.tripod.com/vsnov/11-23-sf_antonie_de_la_iezeru_vilcea.html

Sfântul cuvios Antonie de la Iezeru-Vâlcea (sau Antonie de la Schitul Iezeru) a trăit la sfârșitul sec. al XVII-lea, începutul sec. al XVIII-lea. A fost monah la schitul Iezeru din Vâlcea, nevoindu-se multă vreme într-o peșteră din apropierea acestuia, în muntele Iezeru. Prăznuirea sa se face pe 23 noiembrie.

Viața

Acest<ref>După: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie23.htm</ref> fericit părinte Antonie era de neam român și a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab și a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu. A crescut în dreapta credință mergând de mic la Sfânta Biserică, unde își găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta, a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu și bucuria duhovnicească a părinților săi.

Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrățișat viața monahicească în prea frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, în ținutul Vâlcii.

Aici, Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala și asprimea vieții mănăstirești. Atât de mare era nevoința sa, încât celorlalți viețuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.

Dorind să sporească nevoințele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în sfântul munte Athos. Episcopul cunoscându-l că este monah îmbunătățit și poate fi de folos multora, aici, a stăruit ca el să rămână în țară. Deci, întorcându-se Cuviosul la Schitul Iezeru și văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă și, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion și cu agoniseala lui a reînnoit sfântul locaș.

După multe nevoințe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieșit din schit și cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peșteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuță în care s-a rugat neîncetat ziua și noaptea. Urâtorul de oameni, diavolul însă, i-a adus multe ispite și supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea și neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, privegherile și plecăciunile genunchilor săi?

Cuviosul Antonie era mic de stat și gârbov de bătrânețe, părul capului era scurt, barba deasă, scurtă și destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puțin iute din fire și lesne iertător. Îmbrăcămintea să era simplă și numai cele de trebuință purta.

Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanțuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas și atunci numai pâine uscată și apă dar și acelea cu măsură. Vin și băutură amețitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai sta, pentru osteneală, rezemat de niște pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi tot timpul la rugăciune.

Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte și i-a spus în taină: "Sfârșitul mi s-a apropiat. După ieșirea sufletului, să te nevoiești să pui trupul meu în gropnița pe care eu am săpat-o aici în piatră".

După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se Cuviosul, vorbind în pace cuvinte de învățătură pentru suflet, a adormit în Domnul.

Proslăvirea

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut și proclamat în mod solemn sfințenia Cuviosului Antonie de la Iezeru-Vâlcea (actul sinodal din 20 iunie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 21 iunie 1992). Este prăznuit în fiecare an la 23 noiembrie.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului o ai lucrat și cu suspinurile tale cele din adânc, spre însutite osteneli o ai făcut roditoare. Şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Antonie, Părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 8-lea:

Soare luminos pe tine Biserica te cunoaște, care cu podoaba faptelor bune și cu raza tămăduirilor pe toți luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta prăznuim prealăudată pomenirea ta și cinstim nevoințele tale, Preacuvioase Părinte Antonie. <ref>Variantă în limbă mai arhaică a condacului: „Soare luminos Biserica te cunoaște, carele cu podoaba săvârșirilor celor bune și cu razele tămăduirilor pre toți luminezi, robule al lui Hristos; pentru aceasta, prăznuim prealăudată pomenirea ta, și cinstim nevoințele tale, cuvioase părinte Antonie.”</ref>

Note

<references/>

Surse

Legături externe

https://ro.orthodoxwiki.org/Antonie_de_la_Iezeru

Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Datei:Calciu-Dumitreasa-Parintele.jpg
Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n. 23 noiembrie 1925 - m. 21 noiembrie 2006) a fost preot ortodox de renume în secolul XX.

Viaţa

Gheorghe Calciu-Dumitreasa s-a născut la 23 noiembrie anul 1925, în localitatea Mahmudia din judeţul Tulcea, într-o familie cu 11 copii. În 1945 a absolvit Liceul „Principele Carol” din Tulcea şi apoi s-a înscris la Facultatea de Medicină din Bucureşti.

A intrat pentru prima dată în atenţia regimului comunist în 1948, pe când era student în anul II la medicină. Timp de 15 ani a trecut prin închisorile comuniste de la de la Jilava, Aiud şi cutremurătoarea reeducare de la Piteşti. Nu există cuvinte care să poată descrie suferinţele îndurate în răstimpul de 16 ani cât a fost încarcerat. După cum el însuşi spunea:

"Citesc acum la cărţile despre Piteşti […] şi orice s-ar scrie despre aceste lucruri este fad pentru noi, cei care am trecut pe acolo […] încerc să explic ceea ce nu se poate explica, ceea ce nici nu trebuie explicat"

A fost eliberat în urma amnistiei generale din 1964. Ieşind din închisoare, a pornit spre împlinirea promisiunii făcute lui Dumnezeu în anii de detenţie: „Doamne, dacă mă scoţi teafăr de aici, o să-ţi slujesc Ţie!”. A absolvit mai întâi cursurile Facultăţii de Filologie ale Universităţii din Bucureşti. A urmat apoi, cu concursul Patriarhului Iustinian Marina şi al Mitropolitului, pe atunci doar ieromonah, Antonie Plămădeală, cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În această perioadă preda limba franceză şi Noul Testament la Seminarul Teologic din Bucureşti, fiind unul dintre profesorii preferaţi ai elevilor teologi. Şi aici însă s-a lovit de nedreptăţile regimului totalitar, fiind împiedicat să-şi susţină teza de doctorat, ale cărei cursuri le absolvise.

Evenimentele se precipită însă în 1977 când este demolată Biserica Enei din Bucureşti, cu planul de a se construi în locul ei un restaurant. Fire puternică şi nesupusă nedreptăţii, la un an după devastatorul cutremur de pământ din Bucureşti, Părintele Gheorghe Calciu porneşte la rândul său un cutremur, de data aceasta spiritual, care va zgudui din temelii maşinăria comunistă.

La data de 8 martie 1978, în miercurea din săptămâna brânzei, Părintele citeşte în Biserica Radu Vodă (Bucureşti) "Întâiul cuvânt pentru tineri", primul dintr-o serie de şapte predici care vor strânge laolaltă tineri din toate mediile universitare. Seminarişti, studenţi universitari şi politehnişti vor face neîncăpătoare biserica seminarului bucureştean. Autorităţile se revoltă şi trec la represalii, încuind biserica şi pe seminarişti în dormitoare. Cu toate acestea Părintele continuă să predice de pe treptele bisericii în mijlocul unei mulţimi fremătătoare.

După al şaptelea cuvânt, Părintele este supus unei întregi campanii de intimidare care culminează cu arestarea sa în anul 1979. Până şi biserica este forţată să se dezică de sfinţia sa, caterisindu-l. Detenţia sa abuzivă va declanşa un val de proteste în cadrul comunităţii române din exil. Personalităţi marcante ale vremii ca Margaret Thatcher, Ronals Reagan vor interveni în favoarea sa. Urmarea a acestor presiuni internaţionale, Părintele Calciu este eliberat după alţi cinci ani de detenţie, dar este silit să părăsească ţara.

Forţat să-şi părăsească propria ţară, pentru libertatea căreia îşi vărsase sângele, se stabileşte la Washington DC împreună cu preoteasa Adriana şi fiul său Andrei. De pe continentul american continuă să susţină eforturile românilor din exil de a influenţa situaţia României. Un exemplu în acest sens este festivalul ROMFEST, al cărui iniţiator şi preşedinte a fost. Părintele Calciu devine o voce cunoscută la radio Vocea Americii şi Europa Liberă, alimentând prin cuvintele sale speranţele de libertate ale celor de-acasă.

După 1990 Părintele Calciu a revenit de mai multe ori în România. Deşi primele contacte cu România post-decembristă îi lasă un gust amar, după cum singur mărturiseşte, continuă să se întoarcă pe meleagurile strămoşeşti. În ultimii ani face chiar adevărate tururi de forţă, predicând în toate colţurile ţării atrăgând ca din totdeauna tinerii, atât de aproape de inima sa.

În acest răstimp continuă să păstorească cu dăruire credincioşii parohiei Sfânta Cruce din Washington DC. Editează lunar un buletin parohial distribuit în toate colţurile lumii. Continuă să scrie şi să predice pentru Iisus Hristos şi Evanghelie, să hrănească săracii, să ajute nevoiaşii, să aibă mereu o vorbă bună pentru fiecare. Acoperă greşeli, vindecă răni, înlătură dezbinarea cu duhul lui Hristos. Viaţa sa întreagă o dedică celorlalţi.

S-a săvârşit din viaţă la 21 noiembrie 2006, în Statele Unite ale Americii (Washington DC). Slujba de înmormântare a fost oficiată de Prea Sfințitul Episcop Vicar Irineu Duvlea. În România, a fost prohodit în biserica Radu Vodă (de unde fusese alungat în 1979) de însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist, alături de alți ierarhi și foști elevi, ajunși acum preoți. Conform dorinței sale, rămăşiţele pământeşti i-au fost aduse în țara pe care a iubit-o atât de mult, fiind înhumate în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, din județul Neamț (unde a fost prohodit de Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, de monahii obștei și de sute de credincioși).

Scrieri

  • Şapte cuvinte către tineri (Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996)
  • Christ is calling you. A course in catacomb pastorship (St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina/California, 1997)
  • Rugăciune şi lumină mistică. Eseuri şi meditaţii religioase (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998)
  • Războiul întru cuvânt (Ed. Nemira, Bucureşti, 2001)
  • Homo americanus. O radiografie ortodoxă (Ed. Christiana, Bucureşti, 2002).

Alte luări de poziţie

Legături externe

https://ro.orthodoxwiki.org/Gheorghe_Calciu-Dumitreasa

Vladimir (Sabodan) de Kiev

Preafericitul Părinte Mitropolit Vladimir (pe numele de mirean Victor Marchianovici Sabodan) (n. 10/23 noiembrie 1935 - m. 5 iulie 2014) a fost mitropolitul Kievului și al Întregii Ucraine și primatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (1992-2014).

Viața

S-a născut pe 23 noiembrie (10 noiembrie pe stil vechi), 1935, în regiunea Hmelnițki din Ucraina, într-o familie de țărani.

După ce tânărul Victor Sabodan a absolvit școala medie în Ucraina de est, a urmat Seminarul teologic din Odessa. După aceea, Victor a urmat cursurile Academiei Teologice din Sankt Petersburg, pe care a absolvit-o cu gradul de „Candidat în teologie”.

Pe 14 iunie 1962 a fost hirotonit diacon, iar mai târziu a devenit preot. În luna august a aceluiași an a fost tuns în monahism, primind numele de Vladimir în cinstea sfântului cneaz Vladimir, cel întocmai cu apostolii, creștinătorul tuturor rușilor.

Din 1962 a fost trimis să predea la Seminarul Teologic din Odessa, iar în 1965 a urmat studii avansate la Academia Teologică de la Moscova. Apoi a fost desemnat rector al Seminarului Teologic din Odessa și s-a ridicat la rangul de arhimandrit.

Episcopatul

Pe 9 iulie 1966, arhimandritul Vladimir a fost sfințit întru episcopat, cu titlul de Episcop de Zvenigorod și vicar al eparhiei Moscovei de mitropolitul Pimen al Krutițelor și Kolomnei, care mai târziu a devenit patriarh. A mai fost episcop de Pereiaslav-Hmelnițki și vicar al eparhiei Kievului (1968-1969), episcop de Cernigov (1969-1973), de episcop de Dmitrov și rector al Academiei Teologice din Moscova (1973-1982), Mitropolit al Rostovului (1982-1992) și a îndeplinit funcția de al șaptelea Director Administrativ al Patriarhiei Moscovei (1987-1996)

În 1992, după ce mitropolitul Filaret (Denisenko) de Kiev a fost caterisit, Sinodul din Harkov l-a ales pe Vladimir ca mitropolit al Kievului și al Întregii Ucraine și primat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Ca Mitropolit al Kievului, a avut reședința la Lavra Pecerska, fiind și arhimandritul lavrei. A trecut la Domnul pe 5 iulie 2014.


Citate despre mitropolitul Vladimir

„Personalitatea duhovnicească a Preafericitului Părinte Vladimir Sabodan, pe care l-am cunoscut personal încă din anul 1990, a fost un dar binecuvântat de Dumnezeu pentru Ucraina, în condițiile existenței mai multor schisme care provoacă dezbinare în rândul credincioșilor ortodocși ucraineni.” (Patriarhul Daniel)

Surse

en:Vladimir (Sabodan) of Kiev, după:

https://ro.orthodoxwiki.org/Vladimir_(Sabodan)_de_Kiev

Ukrainischer Kalender

Arabischer Kalender

Allgemeiner Kalender Aramäisch

Allgemeiner Kalender Griechisch

Allgemeiner Kalender Georgisch

Allgemeiner Kalender Bulgarisch

Allgemeiner Kalender Mazedonisch

Allgemeiner Kalender Serbisch

Allgemeiner Kalender Russisch

Allgemeiner Kalender Rumänisch

Allgemeiner Kalender Ukrainisch

Allgemeiner Kalender Arabisch

Allgemeiner Kalender Englisch

Datei:East-Ortho-cross.png
The Eastern Orthodox cross

Nov. 22 - Eastern Orthodox Church calendar - Nov. 24

All fixed commemorations below are observed on December 6 by Orthodox Churches on the Old Calendar.<ref group="note">The notation Old Style or (OS) is sometimes used to indicate a date in the Julian Calendar (which is used by churches on the "Old Calendar").
The notation New Style or (NS), indicates a date in the Revised Julian calendar (which is used by churches on the "New Calendar").</ref>

For November 23, Orthodox Churches on the Old Calendar commemorate the Saints listed on November 10.

Feasts

Saints

Pre-Schism Western saints

  • Saint Clement I, one of the Seventy Apostles, he was the third Pope of Rome (c. 101)<ref name=LATIN/><ref group="note">One of the Seventy Apostles, he was the third Pope of Rome. Consecrated by the Apostle Peter, he is mentioned in Philippians 4,3 and wrote a letter to the Church of Corinth which still exists. He is venerated as a martyr and he is remembered in Rome by the church of San Clemente, which may have been built on the site of his home.</ref> (In the East: Jan 4, Apr 22, Sept 10 and Nov 25)<ref group="note">"THE birthday of pope St. Clement, who held the sovereign Pontificate the third after the blessed apostle Peter. In the persecution of Trajan, he was banished to Chersonesus, where, being precipitated into the sea with an anchor tied to his neck, he was crowned with martyrdom. His body was taken to Rome during the pontificate of Nicholas I, and placed with due honors in the church which had been previously built under his invocation."<ref name=ROMAN/></ref>
  • Saint Felicity, a widow martyred with her sons either in Rome or else in North Africa under Decius, buried in Rome (c. 165)<ref name=LATIN/><ref group="note">"At Rome, St. Felicitas, mother of seven sons, martyrs. After them she was beheaded for Christ, by order of the emperor Marcus Antoninus."<ref name=ROMAN/></ref> (see also: January 25 in the East.)
  • Virgin-martyr Lucretia, in Mérida in the west of Spain (306)<ref name=LATIN/><ref group="note">"At Merida, in Spain, St. Lucretia, virgin and martyr, who consummated her martyrdom in the persecution of Diocletian, under the governor Dacian."<ref name=ROMAN/></ref>
  • Saint Paternian, Bishop of Fano in Italy (c. 343)<ref name=LATIN/>
  • Saint Clement, first Bishop of Metz in the east of France.<ref name=LATIN/>
  • Saint Paulinus of Wales (Polin, Pewlin, Paulhen), an Abbot in Wales and disciple of St Illtyd, founder of the monastery of Whitland (c. 505)<ref name=LATIN/>
  • Saint Columbanus, Irish missionary and founder of Luxeuil Abbey and Bobbio Abbey (615)<ref name=LATIN/><ref name=ORTHSYNAX>Vorlage:Gr icon 23/11/2015. Ορθόδοξος Συναξαριστής.</ref><ref group="note">Born in Leinster, he became a monk and ascetic at Bangor. In 580 he left Ireland with a group of monks and worked first in England, then in Brittany and finally in France where he founded a very strict monastery at Luxeuil. Here he was abbot for twenty-five years. His outspoken protest against the disorders of the Frankish court led to his exile. He ended his days in the north of Italy at Bobbio where he had also founded a monastery.</ref>
  • Saint Wilfetrudis, second Abbess of Nivelles in Belgium, founded by her aunt St Gertrude (c. 670)<ref name=LATIN/>
  • Venerable Trudo (Trudon, Tron, Trond, Truyen, Trudjen), Abbot (c. 695)<ref name=MOSPAT/><ref name=LATIN/><ref group="note">"In the village of Hasbein, St. Tron, priest and confessor."<ref name=ROMAN/> A monk with St Remaclus, he was ordained by St Clodulf of Metz and eventually founded a monastery (c 660), which was called St Trond after him. It is situated between Louvain and Tongres in Belgium.</ref>
  • Saint Rachildis, an anchoress who lived near the monastery of St Gall in Switzerland (c. 946)<ref name=LATIN/>
  • Saint Adalbert, a monk at Cassoria in the Abruzzi in Italy, founder of the monastery of St Nicholas on Mt Caramanico near Chieti (c. 1045)<ref name=LATIN/>
  • Saint Guy of Casauria, a monk at Farfa who became Abbot of Casauria Abbey near Chieti in Italy (1045)<ref name=LATIN/>

Post-Schism Orthodox saints

New martyrs and confessors

  • New Hieromartyr Seraphim (1931)<ref name=MOSPAT/><ref name=PRAVENC/>
  • Saint John Vasiliev, Confessor (1932)<ref name=MOSPAT/><ref>Vorlage:Ru icon ИОАНН. Православная Энциклопедия под редакцией Патриарха Московского и всея Руси Кирилла (электронная версия). (Orthodox Encyclopedia - Pravenc.ru).</ref>
  • New Hieromartyr Boris, Bishop of Ivanovo (1937)<ref name=MOSPAT/><ref name=ROCOR/>
  • New Hieromartyr Eleazar Spyridonov of Eupatoria, Priest, first rector of the Greek Church of St. Elijah (Yevpatoria) in Crimea (1937)<ref name=MOSPAT/><ref name=ROCOR/><ref>Vorlage:Ru icon ЕЛЕАЗАР. Православная Энциклопедия под редакцией Патриарха Московского и всея Руси Кирилла (электронная версия). (Orthodox Encyclopedia - Pravenc.ru).</ref><ref name=UKR> Dr. Alexander Roman. November. Calendar of Ukrainian Orthodox Saints (Ukrainian Orthodoxy - Українське Православ'я).</ref>
  • Martyr Alexander Uksusov of Yaroslavl-Rostov (1937)<ref name=MOSPAT/><ref name=ROCOR/><ref>Vorlage:Ru icon АЛЕКСАНДР. Православная Энциклопедия под редакцией Патриарха Московского и всея Руси Кирилла (электронная версия). (Orthodox Encyclopedia - Pravenc.ru).</ref>
  • New Martyr Archimandrite Gregory (Peradze) of Georgia, who suffered in Auschwitz, Poland (1942)<ref name=MOSPAT/><ref name=ROCOR/><ref>Hieromartyr Gregory (Peradze) of Georgia. OCA - Lives of the Saints.</ref>

Icon gallery

Notes

Vorlage:Reflist

References

Vorlage:Reflist

Sources

Greek Sources

Russian Sources

  • Vorlage:Ru icon 6 декабря (23 ноября). Православная Энциклопедия под редакцией Патриарха Московского и всея Руси Кирилла (электронная версия). (Orthodox Encyclopedia - Pravenc.ru).

el:Πύλη:Ορθοδοξία/Εορτολόγιο/23 Νοεμβρίου

https://en.wikipedia.org/wiki/November_23_(Eastern_Orthodox_liturgics)

Allgemeiner Kalender Deutsch

Kalender der Orthodoxen Bischofskonferenz in Deutschland

Bürgerliches Datum bei Benutzung des Julianischen Kalenders:

Deutscher Heiligenkalender (orthodox)

  • Alexander (Alexei) Newskij, Fürst von Nowgorod, Großfürst von Kiew und von Wladimir, Wundertäter (Niederlegung der Gebeine)

Alexander Petrovsky, Erzbischof von Charkiv, Märtyrer († 1939/1940)

  • Amphilochius, Bischof von Ikonium
  • Amphilocius von den Höhlen bei Kie, Bischof von Volhynia († 1122)
  • Antonius von Iezerul-Vâlcea, Mönch († 1714/1742)
  • Boris Woskoboinikow, Bischof von Ivanovo, Märtyrer, und Eleasar Spyridonov von Eupatoria, Priester, Märtyrer, und Alexander Uksusow von Jaroslawl-Rostow, Märtyrer († 1937)
  • Clemens I., römischer Gemeindevorsteher, Märtyrer
  • Dionysius I., Patriarch von Konstantinopel
  • Felicitas, Märtyrerin
  • Gregor, Bischof von Agrigent († 594/603 / 680/um 690
  • Gregor Peradse, Priester, Archimandrit, Märtyrer in Ausschwitz († 1942) (Georgien)
  • Helenus Elenus) von Tarsus, Bischof
  • Ischyronos, Bischof in Ägypten und Einsiedler in der Sketischen Wüste († im 3. Jahrhundert)
  • Johannes, Bekenner († 1932)
  • Meropa, Märtyrerin
  • Mitrophan (Makarios), Bischof von Voronezh († 1703)
  • Seraphim, Mönch, Märtyrer († 1931)
  • Sisinnios, Bischof von Kyzikus († nach 325)
  • Theodor, Märtyrer in Antiochien († im 4. Jahrhundert)
  • Nachfeier von Mariä Opferung

https://www.heiligenlexikon.de/KalenderNovember/23.htm

Einzelnachweise (Sammlung)

<references />

ARTIKELENTWURF

Gemeinsame orthodoxe Heilige im Kalender der Orthodoxen Bischofskonferenz in Deutschland

<ref>Gesellschaft Orthodoxe Medien (Hrsg. im Auftrag der Orthodoxen Bischofskonferenz in Deutschland): Orthodoxer Liturgischer Kalender 2016 (17. Jahrgang), Dortmund 2015</ref>

Weiteres Gedenken in aramäischer Tradition

Weiteres Gedenken in griechischer Tradition

<ref>Das Synaxarion - die Leben der Heiligen der Orthodoxen Kirche. In 2 Bänden. Gestützt auf die 6-bändige Ausgabe des Hl. Klosters Simonos Petra. Kloster des Hl. Johannes des Vorläufers, Chania (Kreta) 2006, ISBN 960-88698-0-3</ref>

Weiteres Gedenken in georgischer Tradition

Weiteres Gedenken in bulgarischer Tradition

Weiteres Gedenken in mazedonischer Tradition

Weiteres Gedenken in serbischer Tradition

<ref>Nikolaj Velimirović: Der Prolog von Ochrid. Verlag Johannes A. Wolf, Apelern 2009, ISBN 978-3-937912-04-2</ref>

Weiteres Gedenken in russischer Tradition

Weiteres Gedenken in rumänischer Tradition

Weiteres Gedenken in ukrainischer Tradition

Einzelnachweise (Artikelentwurf)

<references />